Voracova cere despăgubiri de la Tennis Australia în urma deportării

  • Renata Voracova a fost reţinută la Melbourne din aceleaşi motive de viză ca şi sârbul Novak Djokovic.
  • Jucătoarea cehă a declarat că va cere despăgubiri de la Tennis Australia după ce a fost eliberată sâmbătă şi obligată să părăsească ţara.
679 afișări
Imaginea articolului Voracova cere despăgubiri de la Tennis Australia în urma deportării

Sursa foto: Mediafax Foto

Atât Voracova, cât şi Djokovic au avut vizele anulate după ce au prezentat scutiri de la vaccinarea Covid-19, înainte de Australian Open, care începe lunea viitoare. Ambii au fost plasaţi într-un centru de detenţie din Melbourne, în aşteptarea unei decizii a autorităţilor australiene. În timp ce Voracova a părăsit Australia, după ce a fost eliberată sâmbătă, Djokovic a rămas şi aşteaptă verdictul final privind statutul său, din partea guvernului australian.

Voracova, care se află pe locul 82 la dublu, a declarat că va depune o cerere de despăgubire la Tennis Australia.

„Numai biletul de avion a costat 60.000 de coroane cehe (2.460 de euro), iar antrenorul meu a călătorit cu mine", a declarat sportiva de 38 de ani pentru Denik Daily, citat de tennisuptodate.com.

„Şi apoi mai este tot timpul irosit, hotelurile, antrenamentele pentru Grand Slam, potenţialul premiu în bani. Sper că Tennis Australia va îşi va achita obligaţiile şi că nu va trebui să luăm măsuri legale".

Mai mult, Voracova a dezvăluit că şi-a pierdut pofta de tenis după ce a aterizat luni la Praga şi a refuzat să intre în detalii despre ceea ce s-a întâmplat la Melbourne.

„Nu mă gândesc la tenis. Încă mă trezesc din şoc, încă nu am procesat totul. Sunt epuizată", a declarat Voracova.

„Nu mă aşteptam nici în cel mai negru vis, a fost prea mult", a adăugat vedeta cehă, care a recunoscut că a izbucnit în lacrimi în timpul interogatoriului, după ce a fost reţinută.

„Am fost îngrijorată. Nu m-am simţit în siguranţă până nu m-am întors acasă, nimic nu era sigur".

„Era ca şi cum mă uitam la un film - un interogatoriu lung cu instrucţiuni de genul „dezbracă-te, îmbracă-te”. Bleah, nici nu vreau să mă gândesc la asta, darămite să o trăiesc din nou."

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici