Zanetti: Este cel mai bun moment al carierei mele

Căpitanul formaţiei Internazionale Milano, Javier Zanetti, a declarat, sâmbătă seară, că se află în cel mai bun moment al carierei sale, după ce a câştigat Liga Campionilor, scor 2-0, cu Bayern Munchen, informează agenţia Datasport.

20 afișări
Imaginea articolului Zanetti: Este cel mai bun moment al carierei mele

Zanetti: Este cel mai bun moment al carierei mele (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Aşteptam de 15 ani acest trofeu. Pot spune că este cel mai bun moment al carierei mele. Pot spune că sunt căpitanul marelui Inter. Azi mă simt mai puternic ca ieri. Gândurile mele s-au îndreptat spre familia şi copiii mei. Acest trofeu este un dar pentru preşedintele Moratti. Nu puteam face nimic în acest sezon, mai bine de atât nu se poate, aşa că nu mă gândesc la Cupa Mondială (n.r. - unde Zanetti nu a fost convocat). Se simte că Mourinho pleacă. Ne pare rău, victoria este meritul lui", a afirmat Zanetti.

Zanetti s-a aflat sâmbătă la meciul 700 pentru Inter, fiind primul jucător care a primit trofeul finalei din braţele preşedintelui UEFA, Michel Platini.

Inter Milano, cu românul Cristian Chivu titular, a câştigat Liga Campionilor, învingând în finala de la Madrid, cu scorul de 2-0, echipa germană Bayern Munchen.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici