Zidane: Meciul cu România va fi determinant pentru Franţa

Fostul internaţional francez Zinedine Zidane a declarat, joi, că pentru naţionala Franţei meciul cu România, primul din grupa C la Campionatul European din luna iunie, va fi determinant, deoarece un debut bun la un turneu final este foarte important.

12 afișări
Imaginea articolului Zidane: Meciul cu România va fi determinant pentru Franţa

Zidane: Meciul cu România va fi determinant pentru Franţa (Imagine: Mediafax Foto)

"Cel mai important este să începem bine competiţia. Meciul cu România va fi determinant. Dacă va câştiga acel meci dificil, echipa Franţei poate face lucruri frumoase", a spus Zidane, la postul de radio RMC.

Zidane a vorbit şi despre doi dintre jucătorii consideraţi foarte importanţi pentru reprezentativa Franţei, Thierry Henry şi Franck Ribery.

"La Arsenal, Henry juca pe un anumit post. Dacă îl foloseşti pe alt post la Barcelona, nu este surprinzător că este mai puţin decisiv. La un moment dat va trebui să revină la locul lui, de unde marca 30 de goluri pe sezon. Chiar dacă a avut un sezon dificil, Euro îl va însufleţi şi îi va face bine", a spus Zidane.

Zinedine Zidane a menţionat că Franck Ribery este un jucător cu multe calităţi. "Ribery are un stil ceva mai apropiat de al meu, chiar dacă preferă, poate, să joace pe benzi. Este un jucător util, a evoluat pe diferite posturi, este puternic. Nu are nicio presiune, joacă aşa cum îi spune mintea. Cu driblingul şi viteza sa, este foarte performant", a punctat Zidane.

Franţa şi România vor evolua în grupa C la Euro-2008 (7-29 iunie), alături de Italia şi Olanda, şi se vor întâlni chiar în prima etapă a fazei grupelor, la 9 iunie, la Zurich.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici