Cel mai mare radiotelescop din lume, inaugurat în Olanda

Cel mai mare radiotelescop din lume, LOFAR, a fost inaugurat sâmbătă în apropiere de Assen, în provincia Drenthe (nord-estul Olandei), a anunţat Institutul de radioastronomie olandez (ASTRON).

113 afișări
Imaginea articolului Cel mai mare radiotelescop din lume, inaugurat în Olanda

Cel mai mare radiotelescop din lume, inaugurat în Olanda (Imagine: www.wikipedia.org)

"Cel mai mare radiotelescop din lume a fost inaugurat astăzi (sâmbătă, n.r.)", a declarat pentru AFP Femke Boekhorst, purtător de cuvânt al Institutului olandez de radioastronomie, explicând că radiotelescopul LOFAR permite captarea semnalelor a căror frecvenţă este mai joasă decât cea a luminii vizibile.

"Este foarte sensibil şi permite captarea semnalelor slabe emise de corpurile din univers foarte îndepărtate", a adăugat Boekhorst. "Observaţiile care vor fi făcute cu ajutorul acestuia vor oferi mai multe informaţii despre începuturile universului, până la momentul imediat înainte de Big Bang", a mai spus aceasta.

Spre deosebire de radiotelescoapele tradiţionale, LOFAR (LOw Frequency ARray: reţea de frecvenţe joase) nu are antenă parabolică, dar are 25.000 de antene cu înălţimi variind de la 50 de centimetri la doi metri, răspândite în Olanda, Germania, Suedia, Franţa şi Marea Britanie.

"Dacă combinăm toate antenele, avem un telescop uriaş al cărui diametru ajunge la mii de kilometri" a spus Boekhorst.

"Radiotelescoapele care au o antenă parabolică trebuie să fie orientate spre un punct precis în spaţiu, în timp ce acesta permite captarea unei părţi din spaţiu mult mai mare", a mai spus Femke Boekhorst.

Datele înregistrate vor fi centralizate de un "super-computer" situat în Groningue (nord-estul Olandei) şi transmise ASTRON pentru a putea fi analizate, potrivit aceleiaşi surse.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici