Cercetătorii japonezi pot prezice taifunurile cu două săptămâni înainte de producerea lor

Un grup de cercetători niponi a declarat că a putut demonstra graţie unor simulări retrospective că taifunurile pot fi prevăzute cu două săptămâni înainte de producerea lor, o reuşită ce ar putea fi folosită în jurul anului 2020 pentru a limita distrugerile produse de aceste furtuni.

128 afișări
Imaginea articolului Cercetătorii japonezi pot prezice taifunurile cu două săptămâni înainte de producerea lor

Cercetătorii japonezi pot prezice taifunurile cu două săptămâni înainte de producerea lor (Imagine: Arhiva Mediafax Foto/AFP)

"Având în vedere că cicloanele tropicale produc întotdeauna pagube umane şi materiale majore, este importantă anticiparea şi limitarea dezastrelor pe baza previziunilor precise privind traseul, intensitatea şi formarea lor, cu suficient timp în avans pentru a putea acţiona", potrivit echipei conduse de Masuo Nakano, de la Institutul Jamstec.

Pe lângă utilizarea unui nou model computerizat care ia în calcul mişcările norilor la nivel planetar, "exploatarea supercomputerului japonez K, ce are o putere de calcul de 10 petaflopi (Floating-Point Operations Per Second, o unitate de măsură a puterii de calcul mai precisă decât numărul de instrucţiuni executate pe secundă, n.r.), a permis efectuarea de numeroase experimente extinse pentru a identifica factorii care determină predictibilitatea apariţiei taifunurilor", a mai explicat echipa niponă.

Cel mai recent studiu a folosit date despre opt taifunuri care au avut loc în 2004 şi a reuşit să evidenţieze fenomenele care ar permite prezicerea cu o precizie de 40% a apariţiei a patru dintre aceste furtuni, cele mai puternice, cu două săptămâni înainte ca ele să se producă.

Meteorologii japonezi estimează că o perioadă cuprinsă între două săptămâni şi două luni este necesară pentru a lua măsurile necesare diminuării distrugerilor în mod semnificativ în cazul unui taifun major, asemănător celui care a lovit recent Filipine, în 2014.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici