Concentraţia de colesterol din organism, determinată de un hormon din creier

Concentraţia de colesterol din sânge este determinată de un hormon din creier care reglează pofta de mâncare, potrivit unui studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Cincinnati din Statele Unite ale Americii, publicat în revista Nature Neuroscience, informează dailymail.co.uk.

197 afișări
Imaginea articolului Concentraţia de colesterol din organism, determinată de un hormon din creier

Concentraţia de colesterol din organism, determinată de un hormon din creier

Autorii studiului consideră că descoperirea lor ar putea fi folosită pentru a pune la punct noi tratamente eficiente în reducerea concentraţiei de colesterol "rău" din sânge, care provoacă infarcte şi atacuri cerebrale.

Cercetătorii au descoperit că nivelul de colesterol din sânge este reglat, de fapt, într-o zonă a creierului denumită hipotalamus, de către un hormon numit grelină, care stimulează apetitul.

O concentraţie ridicată de grelină i-a făcut pe şoarecii de laborator să mănânce mai mult şi să se îngraşe, iar concentraţiile lor de "colesterol rău" din sânge au crescut.

Milioane de adulţi folosesc statine pentru a-şi regla nivelul colesterolului şi a preveni apariţia bolilor cardiovasculare, însă aceste medicamente au efecte secundare destul de grave: disfuncţii hepatice, blocaje renale, slăbirea puterii musculare şi cataractă.

Colesterolul - prezent în special în carne şi produse lactate - este vital pentru organism, însă o concentraţie prea mare de "colesterol rău" (lipoproteine cu densitate mare/ HDL) produce deteriorarea arterelor.

Celălalt tip de colesterol - "colesterol bun" (lipoproteine cu densitate mică/ LDL) - este eficient, atunci când există în doze ridicate, în distrugerea HDL şi în prevenirea infarctelor şi a atacurilor cerebrale.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici