Misiunea Phoenix, prelungită până la sfârşitul lui septembrie

Sonda Phoenix a descoperit apă pe Marte şi, din acest motiv, misiunea va fi prelungită până cel mai devreme la sfârşitul lunii septembrie, au indicat, joi, specialiştii de la Agenţia spaţială americană (NASA), calificând-o programul drept "fructuos" până în prezent.

19 afișări
Imaginea articolului Misiunea Phoenix, prelungită până la sfârşitul lui septembrie

Misiunea Phoenix, prelungită până la sfârşitul lui septembrie (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Am descoperit apă", a spus William Boynton, coordonator al operaţiunilor efectuate de unul dintre aparatele de detectare a apei de pe sonda spaţială trimisă de NASA pe Marte.

"Obţinusem deja dovezi ale prezenţei apei în formă îngheţată, (...) însă este pentru prima dată când apa marţiană a fost atinsă şi analizată" de Phoenix, a adăugat Boynton, în timpul unei conferinţe de presă.

Phoenix a ajuns, pe 25 mai, în zona arctică, neexplorată până în prezent, a planetei Marte, misiunea sa fiind descoperirea de apă şi compuşi organici. Explorarea fără precedent poate permite descoperirea unor indicii de viaţă primitivă în trecutul planetei roşii.

La sfârşitul lui iunie, cercetătorii au anunţat că au identificat prezenţa gheţii la suprafaţa zonei arctice a planetei.

Potrivit lui Peter Smith, coordonator al misiunii, două analize precedente au demonstrat prezenţa în solul marţian a unor nutrienţi, precum "sodiu, potasiu, magneziu, cloruri, toate găsindu-se şi în organismul uman şi care sunt importante pentru dezvoltarea vieţii". "Totuşi, nu avem încă dovezi ale existenţei materiilor organice", care ar stabili formal prezenţa vieţii pe Marte, a subliniat Smith.

Cercetătorii vor să înţeleagă istoria gheţii de pe Marte, încercând să afle dacă aceasta s-a topit la un moment dat, dând naştere la un mediu lichid care a modificat solul, schimbând compoziţia chimică a acestuia. Astfel s-ar putea afla dacă pe Marte ar fi putut exista în trecut forme de viaţă.

Smith a calificat rezultatele de până în prezent ale misiunii Phoenix drept "fructuoase" şi "interesante" şi, din acest motiv, NASA a anunţat prelungirea programului până, cel mai devreme, la finele lunii septembrie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici