NASA ar putea evacua echipajul de pe ISS. Staţia va fi comandată de pe Terra

Staţia Spaţială Internaţională (ISS) va fi evacuată, dacă până la jumătatea lunii noiembrie nu va avea loc nicio decolare a unei capsule Soyuz, iar avanpostul spaţial va fi comandat de pe Terra, a anunţat, luni, un responsabil de la NASA.

544 afișări
Imaginea articolului NASA ar putea evacua echipajul de pe ISS. Staţia va fi comandată de pe Terra

NASA ar putea evacua echipajul de pe ISS. Staţia va fi comandată de pe Terra (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Dacă nicio capsulă Soyuz nu va decola până pe 16 noiembrie sau în jurul acestei date (...), trebuie să evacuăm ISS", a declarat Mike Suffredini, responsabilul NASA pentru misiunile către ISS.

Agenţia spaţială rusă a anunţat luni amânarea următorului zbor al unei capsule Soyuz cu trei astronauţi la bord spre ISS, prevăzut iniţial pentru 22 septembrie, pentru "cel mai devreme" la sfârşitul lunii octombrie, în urma eşecului înregistrat, miercuri, cu ocazia lansării unui vehicul de tip cargo - Progress - spre ISS.

Pierderea cargoului Progress, ce avea la bord aproape trei tone de materiale şi provizii, a fost cauzată de o defecţiune înregistrată la ultimul etaj al lansatorului. Acelaşi etaj este folosit şi pe racheta care lansează capsulele Soyuz.

Potrivit lui Mike Suffredini, ISS poate să funcţioneze fără echipaj la bord "pe timp nedefinit, fără defecţiuni tehnice ale sistemelor esenţiale".

Echipajul de pe ISS este compus din şase membri - în prezent trei ruşi, doi americani şi un japonez. Membrii echipajului de pe ISS sunt înlocuiţi prin rotaţie, la fiecare şase luni.

Pe 24 august, vehiculul spaţial Progress M12-M, care trebuia să transporte câteva tone de materiale şi provizii pe ISS, nu a ajuns pe orbita corectă şi s-a prăbuşit la 325 de secunde după decolarea sa de pe cosmodromul Baikonur din Kazahstan, în urma unor probleme la motoare, potrivit Agenţiei spaţiale ruse (Roskosmos).

În urma acestui eşec, care s-a adăugat unei serii de incidente recente - o consecinţă a lipsei de personal calificat din industria spaţială rusă, potrivit experţilor -, Rusia a decis să suspende temporar lansările de capsule Soyuz.

Decizia de a suspenda temporar lansările de capsule Soyuz intervine într-un moment în care Rusia deţine un loc crucial în industria spaţială, în special faţă de Statele Unite ale Americii. După ultima lansare a unei navete spaţiale americane, ce a avut loc în iulie, NASA depinde în prezent de vehiculele spaţiale ruseşti pentru a transporta astronauţi pe ISS, până la crearea unui nou vehicul spaţial american, prevăzut a fi lansat cel mai devreme în anul 2015.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici