Noul echipaj al ISS regretă retragerea navetelor spaţiale americane

Un cosmonaut rus şi doi astronauţi americani, care vor ajunge la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale la jumătatea lui iunie, cu ajutorul unui vehicul rusesc Soyuz, şi-au exprimat regretul faţă de faptul că navetele spaţiale americane vor fi retrase din circulaţie la sfârşitul anului.

100 afișări
Imaginea articolului Noul echipaj al ISS regretă retragerea navetelor spaţiale americane

Noul echipaj al ISS regretă retragerea navetelor spaţiale americane (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Potrivit AFP, rusul Fiodor Yurcikin şi americanii Douglas Wheelock şi Shannon Walker vor pleca de pe cosmodromul Baikonur din Kazahstan pe 16 iunie, pentru o misiune de şase luni la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale (ISS).

"Bineînţeles că anumite persoane şi-ar dori ca programul să continue. Dar, dacă va trebui să se încheie, cel puţin vom avea ocazia de a vedea naveta conectată pentru ultima oară la ISS", a declarat Fodor Yurcikin, în cursul unei conferinţe de presă organizate la centrul de antrenament din Oraşul Stelelor din apropiere de Moscova.

Navetele spaţiale americane mai au programate doar două misiuni: un zbor al navetei Discovery, la mijlocul lunii septembrie, şi un altul, al navetei Endeavour, la sfârşitul lunii noiembrie. După aceste misiuni, navetele americane vor deveni exponate de muzeu, după aproape trei decenii petrecute în serviciul NASA.

Unul dintre membrii următoarei expediţii spaţiale, americanca Shannon Walker, este căsătorită cu astronautul de origine australiană Andy Thomas, care, în 1998, a petrecut 100 de zile la bordul staţiei spaţiale ruseşti MIR.

"În urmă cu 12 ani, eram aici, înainte de decolare, şi ştiu ce înseamnă să ai această şansă şi cât este de stimulant acest lucru", a declarat ea.

NASA a luat decizia de a retrage din circulaţie navetele sale spaţiale la sfârşitul anului 2010, după catastrofa din 2003, când naveta Columbia, având şapte astronauţi la bord, a explodat la intrarea în atmosferă, la revenirea pe Terra.

După retragerea din circulaţie a navetelor, SUA va depinde de capsulele ruseşti Soyuz pentru transportarea astronauţilor americani pe ISS, până la intrarea în funcţiune a capsulelor americane Orion, prevăzută pentru 2015.

Început în 1998, ISS este un proiect spaţial în valoare de 100 de miliarde de dolari, finanţat în principal de Statele Unite ale Americii şi la realizarea căruia participă 16 ţări.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici