O nouă metodă de „întinerire” celulară, testată pentru prima dată pe oameni

Publicat: 10 04. 2026, 01:40

Metoda, cunoscută sub numele de reprogramare celulară parțială, se bazează pe utilizarea unor factori genetici derivați din așa-numiții „factori Yamanaka”, descoperiți în 2006 și capabili să transforme celulele adulte în celule stem. În varianta adaptată pentru anti-îmbătrânire, acești factori sunt activați doar temporar, astfel încât celulele să își recapete funcțiile tinere fără a-și pierde identitatea.

Unul dintre cercetătorii implicați în dezvoltarea tehnologiei, Yuancheng Ryan Lu, a explicat pentru Nature că obiectivul este restaurarea funcției celulelor nervoase afectate de vârstă, inclusiv în afecțiuni precum glaucomul.

„Am fost atât de emoționat. Este rar într-o carieră științifică să vezi o descoperire care ajunge în clinică”, a declarat Lu, referindu-se la primele rezultate din laborator.

Potrivit cercetătorilor, terapia are la bază introducerea în celule a unor gene care declanșează temporar un proces de „întinerire”. După introducere, acestea sunt dezactivate pentru a evita transformarea completă a celulelor în unele stem, proces care ar putea crește riscul de cancer.

Compania Life Biosciences, fondată de cercetători de la Harvard, va fi prima care va testa metoda la oameni, în cursul acestui ani, vizând inițial pacienți cu glaucom și alte forme de afectare a nervului optic. Studiul clinic va include un număr redus de participanți și va urmări în principal siguranța procedurii, aceștia urmând să fie monitorizați timp de cel puțin cinci ani.

Cercetătorii subliniază însă că tehnologia rămâne experimentală, iar riscurile sunt semnificative. „Când celulele își pierd identitatea, apare riscul de cancer”, a avertizat un specialist în îmbătrânire de la Mayo Clinic.

Deși rezultatele din experimentele pe animale au arătat îmbunătățiri ale regenerării țesuturilor și chiar prelungirea duratei de viață la șoareci, experții spun că aplicarea la oameni rămâne dificilă și controversată.

Domeniul atrage deja investiții de ordinul miliardelor de dolari din partea industriei tehnologice și a fondurilor de capital de risc.