Obezitatea creşte riscul de avort spontan

Obezitatea creşte riscul de avort spontan, femeile supraponderale fiind cu 67% mai expuse riscului de a pierde sarcina, potrivit unui studiu apărut în jurnalul Fertility and Sterility.

154 afișări
Imaginea articolului Obezitatea creşte riscul de avort spontan

Obezitatea creşte riscul de avort spontan

"Obezitatea a fost descrisă ca o nouă epidemie globală, ponderea celor afectaţi crescând de la an la an, la fel ca şi numărul femeilor care sunt supraponderale în momentul în care rămân însărcinate", a spus Mostafa Metwally, de la Universitatea Sheffield din Marea Britanie, unul dintre autorii studiului.

Concluzia cercetătorilor a rezultat în urma analizării a 16 lucrări medicale, publicate în ultimele decenii, la care au participat atât femei supraponderale, cât şi cu greutate normală care au suferit un avort spontan. Studiul a avut ca obiectiv compararea şi măsurarea rezultatelor referitoare la numărul mamelor care pierd sarcina înainte de termenul de 20 de săptămâni.

Cercetătorii au descoperit astfel că femeile supraponderale sunt cu 67% mai expuse riscului de a suferi un avort spontan, comparativ cu femeile care au o greutate normală, riscul fiind mai mare pentru cele care au făcut un tratament pentru fertilitate înainte de a rămâne însărcinate.

"Dovezile existente în prezent arată că obezitatea poate într-adevăr spori riscul de avort spontan, atât la nivelul general al populaţiei, cât şi al persoanelor care au făcut terapii pentru fertilitate", au spus cercetătorii în acest studiu.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici