OMS: Epidemia de Ebola s-a soldat cu peste 2.400 de morţi, din 4.784 cazuri

Epidemia de Ebola din Africa de Vest s-a soldat cu moartea a peste 2.400 de persoane din 4.784 cazuri, potrivit bilanţului anunţat vineri de directorul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), Margaret Chan.

183 afișări
Imaginea articolului OMS: Epidemia de Ebola s-a soldat cu peste 2.400 de morţi, din 4.784 cazuri

OMS: Epidemia de Ebola s-a soldat cu peste 2.400 de morţi, din 4.784 cazuri (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"La 12 septembrie, există 4.784 cazuri şi peste 2.400 de morţi", a declarat Chan, într-o conferinţă de presă susţinută la sediul OMS de la Geneva. Ea nu a precizat însă dacă cifrele includ şi Nigeria sau este un bilanţ privind cele trei ţări cel mai afectate - Guineea, Liberia şi Sierra Leone.

Precedentul bilanţ publicat marţi de OMS anunţa 2.300 de morţi din 4.239 cazuri înregistrate în ţările din Africa de Vest.

În trei dintre cele mai afectate ţări, numărul cazurilor creşte mai rapid decât capacitatea de a le administra", a avertizat Margaret Chan, care a făcut apel la o mobilizare mai importantă din partea comunităţii internaţionale.

De asemenea, ea a atras atenţia că nu mai sunt paturi disponibile pentru tratatea pacienţilor infectaţi cu Ebola în Liberia.

Ministrul cubanez al Sănătăţii, Roberto Morales Ojeda, a anunţat, vineri, într-o conferinţă de presă cu directorul OMS, trimiterea a 165 de medici şi infirmiere în Sierra Leone pentru şase luni, de la începutul lunii octombrie. Aceasta este "cea mai importantă" trimitere de personal medical în regiune, a subliniat directorul OMS.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici