STUDIU: Cafeaua poate preveni obezitatea

Cafeaua poate preveni obezitatea, potrivit unui studiu care a identificat un compus chimic din această băutură ce poate ajuta la combaterea unora dintre consecinţele creşterii în greutate.

793 afișări
Imaginea articolului STUDIU: Cafeaua poate preveni obezitatea

STUDIU: Cafeaua poate preveni obezitatea (Imagine: Shutterstock)

Cercetătorii de la University of Georgia, Statele Unite, au descoperit că acidul clorogenic, care se găseşte în cafea, a redus semnificativ rezistenţa la insulină şi acumularea de grăsimi în ficatul şoarecilor hrăniţi cu alimente bogate în grăsimi, informează dailymail.co.uk.

Cobaii au avut, timp de 15 săptămâni, o dietă foarte bogată în grăsimi, perioadă în care cercetătorii le-au administrat, prin injecţii, o soluţie care conţinea acid clorogenic, de două ori pe săptămână.

Savanţii au descoperit că acidul clorogenic a fost eficient nu numai în prevenirea creşterii în greutate, ci a ajutat şi la menţinerea unui nivel normal al glicemiei şi a unei stări bune a sănătăţii ficatului.

"Studii anterioare au arătat că printre beneficiile consumului de cafea se numără scăderea riscului de instalare a unor boli cronice ca diabetul de tip II şi afecţiunile cardiovasculare. Cercetarea noastră merge mai departe, căutând să identifice beneficiile asociate acestui compus chimic (acid clorogenic, n.r.) care se găseşte din abundenţă în cafea, dar şi în fructe şi legume ca merele, perele, roşiile şi coacăzele", a declarat Yongjie Ma de la University of Georgia.

"Acidul clorogenic este un antioxidant puternic care reduce inflamaţiile. Multe dovezi arată că bolile legate de obezitate sunt cauzate de inflamarea cronică, deci dacă putem controla acest aspect, putem reduce unele dintre efectele negative ale câştigării excesive în greutate", a mai spus Yongjie Ma.

Cercetătorii spun însă că acidul clorogenic nu este un tratament pentru obezitate. O dietă sănătoasă şi un program de exerciţii fizice rămân cea mai bună metodă de a reduce riscurile asociate obezităţii.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici