STUDIU:Consumul regulat de alcool poate contribui la dezvoltarea cancerului de piele

Consumul de alcool în mod regulat poate contribui la creşterea riscului de a dezvolta melanom, cea mai agresivă formă a cancerului de piele,

481 afișări
Imaginea articolului STUDIU:Consumul regulat de alcool poate contribui la dezvoltarea cancerului de piele

STUDIU:Consumul regulat de alcool poate contribui la dezvoltarea cancerului de piele (Imagine: Shutterstock)

Specialiştii, a căror nouă cercetare a fost publicată în British Journal of Dermatology, au consultat 16 studii anterioare în care au fost implicaţi peste 6.200 de pacienţi, informează dailymail.co.uk.

Astfel, aceştia au descoperit că persoanele care au consumat mai puţin de o băutură în fiecare zi au avut un risc de a dezvolta melanom cu 10% mai mare în comparaţie cu cei care nu au consumat alcool deloc sau au consumat doar ocazional.

În cazul celor care au consumat cel puţin două băuturi pe zi, riscul de a dezvolta melanom a fost cu 18% mai ridicat. În ceea ce priveşte persoanele care au consumat cel puţin patru băuturi pe zi, acestea erau cu 55% mai predispuse la a dezvolta cancer.

O porţie de băutură a fost definită ca având 12,5 grame de alcool, care este echivalentul unui pahar cu vin sau al unei jumătăţi de halbă cu bere tare.

Riscul de a dezvolta cancer de piele poate fi rezultatul faptului că alcoolul îi face pe oameni mai nesăbuiţi în ceea ce priveşte protecţia solară.

Oamenii de ştiinţă susţin că alcoolul provoacă schimbări biologice care fac ca pielea să fie mult mai sensibilă la lumină şi pot agrava impactul la expunerea la razele ultraviolete.

Până în acest moment, nu se ştie exact care este mecanismul din spatele asocierii dintre consumul de alcool şi riscul de a dezvolta melanom, dar oamenii de ştiinţă cred că modul în care etanolul este transformat într-un compus chimic numit acetaldehida imediat după consumul de alcool ar putea avea un rol important.

Se crede că acetaldehida poate acţiona ca un fotosensibilizant, generând molecule numite "specii reactive de oxigen" care distrug celulele într-un mod ce poate produce cancer de piele.

"Noi ştim că în prezenta radiaţiilor UV, consumul alcoolului poate afecta imunocompetenţa organismului, abilitatea de a produce un răspuns imun normal", a declarat Eva Negri, unul dintre autorii studiului.

Potrivit cercetătorilor, acest lucru poate duce la leziuni celulare mai mari şi apoi la dezvoltarea cancerului de piele.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici