STUDIU: Îndulcitorii sintetici pot creşte pofta de dulciuri a persoanelor care ţin o dietă

Îndulcitorii sintetici pot creşte pofta de dulciuri a persoanelor care ţin o dietă, însă nu pot să "păcălească" creierul pentru a-l face să declanşeze reacţia chimică responsabilă de producerea senzaţiei de plăcere.

716 afișări
Imaginea articolului STUDIU: Îndulcitorii sintetici pot creşte pofta de dulciuri a persoanelor care ţin o dietă

STUDIU: Îndulcitorii sintetici pot creşte pofta de dulciuri a persoanelor care ţin o dietă (Imagine: Shutterstock)

Alegerea de băuturi răcoritoare dietetice şi a îndulcitorilor sintetici în detrimentul preparatelor apetisante cu un conţinut caloric ridicat ar putea să crească pofta de dulciuri a persoanelor care ţin o dietă, afirmă autorii unui studiu recent, informează dailymail.co.uk.

Acest fenomen apare pentru că substituenţii zahărului, deşi stimulează papilele gustative, nu au capacitatea de a "păcăli" creierul.

Plăcerea pe care oamenii o resimt când mănâncă dulciuri rezultă dintr-o substanţă chimică denumită dopamină, care este eliberată în creier atunci când zahărul ajunge în organismul acelor persoane. Totodată, aceeaşi substanţă este asociată cu apariţia senzaţie de plăcere şi de recompensare.

Îndulcitorii artificiali şi alte substituente cu conţinut caloric scăzut nu provoacă aceeaşi reacţie, făcându-le pe persoanele care ţin la dietă să poftească după dulciuri. Din acelaşi motiv, acele persoane sunt predispuse riscului de a consuma, ulterior, cantităţi mari de dulciuri.

Studiul a fost coordonat de Ivan de Araujo, profesor la Facultatea de Medicină afiliată Universităţii Yale.

"În loc să vă privaţi de zahăr, mai bine consumaţi cantităţi mici, păcălind astfel creierul să declanşeze senzaţia de plăcere", a adăugat autorul studiului.

Sinteza constantă de dopamină va preveni astfel apariţia poftelor culinare.

Cercetătorii americani sugerează faptul că această descoperire ar putea să explice motivul pentru care rata obezităţii a atins un nivel uluitor de ridicat, în ciuda introducerii pe piaţă pe scară largă a băuturilor răcoritoare dietetice şi a gustărilor dietetice.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici