STUDIU: Un vaccin experimental anti-HIV, testat pe maimuţe, a generat rezultate promiţătoare

Un vaccin experimental împotriva HIV, virusul imunodeficienţei umane, care declanşează SIDA, a fost testat recent pe un grup de maimuţe şi a generat rezultate promiţătoare, potrivit unui studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Harvard din Statele Unite, informează 20minutes.fr.

1761 afișări
Imaginea articolului STUDIU: Un vaccin experimental anti-HIV, testat pe maimuţe, a generat rezultate promiţătoare

STUDIU: Un vaccin experimental anti-HIV, testat pe maimuţe, a generat rezultate promiţătoare (Imagine: Shutterstock)

Studiul cercetătorilor americani a fost publicat joi în revista Science. Acest vaccin "în doi paşi" constă, într-o primă etapă, în pregătirea sistemului imunitar cu ajutorul unui agent patogen, iar apoi în stimularea sa cu o proteină care se găseşte în membrana HIV. Noua metodă ar putea deveni, potrivit autorilor studiului, cea mai bună strategie de protejare a oamenilor împotriva infectării cu acest virus.

Pentru a măsura efectele serului testat, cercetătorii au injectat mai întâi maimuţele cu un vaccin împotriva unui adenovirus (virusuri asociate cu numeroase infecţii umane), cu scopul de a "trezi" sistemul imunitar. În a doua etapă, medicii americani au administrat o a doua doză de vaccin care a conţinut de această dată o formă purificată a proteinei care alcătuieşte membrana HIV, declanşând astfel o reacţie mai viguroasă din partea celulelor imunitare.

Potrivit rezultatelor preliminare, vaccinul a permis obţinerea unei protecţii totale pentru jumătate din cele 12 maimuţe contra unei infectări cu virusul imunodeficienţei simiene (SIV), care este similar virusului imunodeficienţei umane (HIV). Astfel, noua cercetare a arătat că există o asociere foarte puternică între capacitatea de protecţie a acestui vaccin şi numărul de anticorpi produşi de organism pentru a combate virusul invadator.

Dan Barouch, profesor de virusologie la Universitatea Harvard din Statele Unite, coordonatorul studiului, consideră că noua metodă "deschide calea spre evaluarea unui vaccin valabil pentru oameni".

Din acest motiv, grupul farmaceutic american Johnson & Johnson, ai cărui cercetători au participat la studiu, recrutează în această perioadă 400 de voluntari din Statele Unite şi Rwanda pentru a derula un prim test clinic cu noul vaccin. Alţi voluntari urmează să fie recrutaţi în curând în Africa de Sud, Uganda şi Thailanda.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici