Desigur, nu a existat până în acest moment un smartphone Apple care să nu poată fi complet deblocat, iPhone 7 fiind deja victima unui hacker numit Luca Todesco, un tânăr de 19 ani care a reuşit să treacă de sistemul securitate Apple în numai 24 de ore, scrie go4it.ro.
Telefonul a ajuns în magazinele din Statele Unite ale Americii pe data de 16 septembrie, iar Todesco, cunoscut sub nickname-ul „qwertyoruiop” a realizat un sistem de jailbreak repetabil în doar 24 de ore după ce a pus mâna pe noul telefon. Acesta a recunoscut că Apple a îmbunătăţit securitatea din iOS 10, însă niciodată nu va fi de ajuns pentru a bloca hacking-ul complet. Telefonul în mod deblocat oferă astfel acces la întregul sistem de operare, fără limitele Apple, putând fi instalate aplicaţii neoficiale, care nu se găsesc în AppStore, alături de modificări ale sistemului de operare, strict interzise în versiunea normală.
Luca Todesco încă nu a dezvăluit nimănui metoda prin care poţi debloca iPhone 7 şi se gândeşte să o lanseze abia după ce Apple va lansa următoarea versiune a sistemului de operare. Deşi Todesco este primul care a prezentat pe internet clipuri video cu iPhone 7 cu jailbreak, acesta nu este obligatoriu primul hacker care a reuşit. Sunt deja zvonuri pe internet care sugerează că şi o echipă de hackeri din China au atins această performanţă, deci mai devreme sau mai târziu, cineva tot va dezvălui procesul publicului larg.
Apple avertizează utilizatorii împotriva instalării de software neoficial pe telefoanele lor, pentru a evita probleme de stabilitate şi securitate.
Citeşte şi: Apple VS restul lumii: Dispozitivele iOS continuă să piardă teren în favoarea celor cu Android
Citeşte şi: Cât de departe merge obsesia pentru iPhone 7 şi 7 Plus: Oamenii sunt plătiţi cu câteva mii de dolari pentru a sta la rând în faţa magazinelor Apple – FOTO, VIDEO
Citeşte şi: Apple a vândut întregul stoc de telefoane iPhone 7 Plus şi iPhone 7, versiunea Jet Black
Citeşte şi: iPhone 7 şi iPhone 7 Plus au fost lansate oficial, împreună cu un nou model Apple Watch. Preţ, disponibilitate şi caracteristici tehnice
Citeşte şi: IPhone 7: Cel mai respectat analist Apple oferă detaliile finale despre noile smartphone-uri Apple
Citeşte şi: Cine este Margrethe Vestager, cel mai de temut comisar european. A acuzat Apple că s-a bucurat de susţinere ilegală din partea Irlandei, plătind taxe mult mai mici – VIDEO