Unul dintre cercetătorii laureați cu Nobelul pentru Medicină nu a aflat nici acum că a luat marele premiu
Anunțate cu aproape 24 de ore înainte, premiile Nobel pentru Medicină au făcut, până acum, înconjurul lumii, însă o singură persoană nu a putut fi anunțată că a câștigat cel mai valoros premiu din lume: profesorul Fred Ramsdell, unul dintre cei trei cercetători care au adus un aport semnificativ la modul în care funcționează sistemul imunitar.
Un purtător de cuvânt al laboratorului său din San Francisco, Sonoma Biotherapeutics, a declarat pentru AFP că prof. Ramsdell este într-o drumeție „în afara rețelei” și că nu a reușit sub nicio formă să-l contacteze.
Echilibru între viața personală și cea profesională
Prin urmare, este foarte posibil ca prof. Ramsdell să nu aibă habar că este câștigătorul Premiului Nobel pentru Medicină, alături de ceilalți doi colegi ai săi.
Faptul că profesorul Ramsdell este în digital detox arată că până și cei mai ocupați oameni pot, dacă vor, să aibă un echilibru sănătos între viața personală și viața profesională.
Jeffrey Bluestone, un prieten de-al lui Ramsdell și cofondator al laboratorului, a spus că cercetătorul merită cu prisosință o vacanță, însă nu poate ajunge la el: „Am încercat să dau de el personal. Cred că ar putea fi în drumeții prin onele rurale din Idaho”, a spus Bluestone pentru sursa citată.
Nici colega Brunkow nu a putut fi ușor contactată
Comitetul Nobel a dat cu greu și de colega lui Ramsdell, Mary Brunkow – de asemenea, cu locuința pe coasta de vest a Statelor Unite, la nouă ore în urma orașului Stockholm, dar, în cele din urmă, vestea a reușit să ajungă la ea.
Cei doi cercetători americani, împreună cu un cercetător japonez, au devenit laureați ai premiului Nobel pentru Medicină pentru cercetarea care a identificat „gardienii de Securitate” ai sistemului imunitar, numiți celulele T-reglatoare.
Ei au reușit să explice de sistemul imunitar se oprește la momentul oportun pentru a nu declanșa o boală autoimună – „toleranța imună periferică” – ceea ce înseamnă o oportunitate vastă pentru dezvoltarea de noi tratamente pentru bolile autoimmune și alte studii medicale clinice.