BNS cere eurodeputaților români să voteze împotriva acordului UE
Blocul Național Sindical (BNS) a cerut europarlamentarilor să voteze împotriva acordului provizoriu privind directivele europene CSRD și CS3D, care urmează să fie supus votului în plenul Parlamentului European pe 16 decembrie 2025.
Sindicaliștii susțin că documentul rezultat în urma negocierilor dintre Parlamentul European, Consiliu și Comisie diluează semnificativ obligațiile companiilor și subminează principiile dreptății sociale.
Potrivit BNS, acordul reduce drastic domeniul de aplicare al Directivei privind diligența corporativă, prin ridicarea pragurilor de angajați și cifră de afaceri, ceea ce va exclude un număr mare de companii de la obligațiile inițiale. De asemenea, sunt eliminate sau slăbite mecanismele de răspundere, inclusiv posibilitatea sancționării eficiente și răspunderea civilă pentru încălcarea drepturilor omului și a normelor de mediu.
Sindicaliștii critică și flexibilitatea acordată companiilor în evaluarea riscurilor din lanțurile de activitate, care permite limitarea controalelor la zonele considerate prioritare, fără o analiză completă. În plus, planurile de tranziție climatică au fost eliminate din directiva privind diligența corporativă, iar termenele de aplicare au fost amânate până în 2029.
BNS atrage atenția că întregul proces legislativ a fost marcat de lipsă de transparență și de folosirea abuzivă a procedurilor de urgență, aspect semnalat recent și de Ombudsmanul European.
În opinia organizației, acordul reflectă o orientare a instituțiilor europene spre interesele financiare ale marilor corporații, în detrimentul protecției sociale și a mediului.
„Stimați Europarlamentari, votul dumneavoastră de mâine nu este unul tehnic, ci unul care definește caracterul Uniunii Europene! Votând împotriva acestui acord diluat, vă reafirmați angajamentul ferm față de democrație, față de respectarea drepturilor omului și față de protecția mediului. Vă solicităm, în numele lucrătorilor români, să faceti ceea ce este drept și să votați, în Plenul PE din 16 decembrie 2025, ÎMPOTRIVA acestui Acord Provizoriu Omnibus I ‘CSRD/CS3D’. Doar un vot negativ poate forța renegocierea și adoptarea unui cadru legislativ care să tragă la răspundere cu adevărat corporațiile pentru impactul lor social și de mediu. ”, susține BNS, care cere eurodeputaților români să respingă acordul pentru a forța renegocierea unui cadru legislativ care să permită tragerea reală la răspundere a companiilor pentru impactul social și de mediu.