Procurorii DIICOT Botoșani au dispus reținerea a 4 inculpați, cu vârste cuprinse între 20 și 49 de ani, pentru trafic de droguri de risc și complicitate la trafic de droguri.
Vineri, trei dintre inculpați au fost prinși în flagrant delict în localitatea Vârfu Câmpului, județul Botoșani, în timp ce transportau trei trolere în care se aflau aproximativ 31 kilograme canabis. Drogurile, destinate comercializării, au fost ridicate anterior de inculpați de la un punct de lucru al unei societății de transport internațional.
Din cercetări a reieșit că un alt inculpat, în vârstă de 49 de ani, destinatarul substanțelor interzise, s-a aflat în zona de preluare a genților ce conțineau drogul de risc și a supravegheat transportul din mașina sa, până la momentul intervenției polițiștilor, când a reușit să fugă și pentru scurt timp să se sustragă urmăririi penale.
Judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Botoșani a dispus arestarea preventivă a doi dintre inculpații reținuți și măsura controlului judiciar față de un alt inculpat. Procurorii vor sesiza instanța cu propunerea de arestare preventivă a celui de-al patrulea inculpat.