Ce cheltuieli suplimentare implică faptul că România şi Polonia vor găzdui mai mulţi militari americani

  • România şi Polonia vor primi o parte din cei 12.000 de militari americani retraşi din Germania
  • Statele Unite vor suplimenta, în primă fază, efectivele militare din Polonia
  • Ministerul Apărării din Polonia a anunţat că va cheltui până la 2 miliarde de euro pentru construirea unor facilităţi militare americane
4909 afișări
Imaginea articolului Ce cheltuieli suplimentare implică faptul că România şi Polonia vor găzdui mai mulţi militari americani

Ce cheltuieli suplimentare implică faptul că România şi Polonia vor găzdui mai mulţi militari americani

Polonia şi România vor mai mulţi militari americani, iar acest lucru vine cu costuri suplimentare,  potrivit monitorulapărării.ro  Cele două ţări şi-au exprimat  dorinţa de a găzdui o parte dintre militarii americani retraşi din Germania, înainte ca acest lucru să se întâmple. Statele Unite vor suplimenta, în primă fază, efectivele militare în Polonia. În baza acordului, SUA s-a angajat să trimită, în viitorul apropiat, încă 1.000 de militari, prin rotaţie, alături de cei 4.500 care sunt desfăşuraţi deja în Polonia. Vecinii noştri s-au angajat că vor contribui financiar la acest proiect.

Planul include : crearea unui comandament american de divizie, a unei unităţi de informaţii, construirea unor centre de debarcare a tehnicii şi de sprijin a forţelor şi a infrastructurii pentru o brigadă blindată, o brigadă de elicoptere şi a unui batalion de sprijin.În paralel, Polonia şi-a arătat disponibilitatea de a cheltui până la 2 miliarde de euro pentru construirea unor facilităţi militare americane , bani care se adaugă la  cei aproape 20 de miliarde de dolari, pregătiţi pentru programele de achiziţii.

România găzduieşte deja aproximativ 1.500 de militari americani, la Kogălniceanu, Deveselu şi comandamentele NATO. Ţara noastră are un proiect, ce se întinde pe 10 ani, de două miliarde de euro, pentru modernizarea bazei militare de la Kogălniceanu. La capitolul achiziţii, România a cumpărat, de aproximativ opt miliarde de euro, echipamente militare americane. oate astea arată că şi România este pregătită pentru a primi mai mulţi militari americani,

 

 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici