Dentist, despre riscul de a opta pentru extragerea dinților salvabili când implantul este mai rapid și mai profitabil pentru clinică

Implanturile dentare nu sunt în sine dăunătoare. Pentru persoanele care și-au pierdut dinții și trebuie să-și recapete capacitatea de mestecare, implanturile rămân o opțiune excelentă. Cheia este să le folosiți atunci când este cu adevărat necesar, nu ca o soluție rapidă sau o înlocuire fără discernământ a dinților care pot fi tratați, scrie Huffpost.

„Pacientul vine cu o problemă, iar profesionistul trebuie să ofere cea mai bună opțiune bazată pe dovezi și pe ceea ce este cu adevărat benefic pentru sănătatea sa”, spune medicul dentist Javier Calatrava. „Acum vedem probleme cu implanturile plasate cu ani în urmă”, avertizează medicul.

La ce se referă acest doctor este că, recent, numeroase clinici din Spania, Statele Unite și alte țări au detectat că mii de pacienți suferă complicații din cauza implanturilor care inițial au fost prezentate ca o soluție rapidă, eficientă și aproape permanentă. Iar acum, aceste complicații încep să-și pună amprenta asupra acelor persoane care adesea nu înțeleg de ce și-au pus implantul cu ani în urmă, dacă nu era absolut necesar.

Problemele nu apar imediat, ci după ani

„Există dovezi că restaurările pe dinți naturali durează mai mult și au mai puține complicații decât cele pe implanturi ”, afirmă Calatrava. El pledează pentru vindecarea propriilor dinți înainte de a recurge la intervenții chirurgicale.

Problema, spune Calatrava, este că mulți pacienți nu știu că un dinte care pare pierdut poate fi menținut sănătos cu un tratament parodontal adecvat, controale regulate și o igienă orală bună.

„Avem studii care se întind pe 20 și 30 de ani și care arată că dinții cu o fixare deficitară pot funcționa perfect dacă pacientul are grijă de ei”, explică acest specialist.

Și în centrul acestei probleme se află un motiv economic, nu unul tehnologic, potrivit acestui dentist. Calatrava explică faptul că profitabilitatea ridicată a implantologiei a făcut ca, de ceva vreme, considerațiile economice să influențeze luarea deciziilor clinice: „Profitabilitatea cântărește mai mult decât ar trebui”, adaugă el.

Dinții naturali rezistă, de multe ori, mai bine

În timp ce restaurarea unui dinte necesită timp, controale, detartraj și alte tratamente restauratoare, plasarea unui implant este mai rapidă, mai simplă și mult mai profitabilă pentru clinică. De aici și riscul de a opta pentru extragerea dinților salvabili atunci când nu este absolut necesar.

Această presiune economică i-a determinat pe unii pacienți să vină la clinică cerând direct „să le scoată totul și să le pună implanturi”, o tendință care îi îngrijorează pe profesioniștii mai conservatori. Calatrava descrie situații frecvente: guri cu parodontită avansată, carii multiple sau arcade dentare nealiniate, unde este încă posibil să se lucreze pentru a restabili funcția fără a recurge la extracții masive.

„Unele clinici fac asta pentru că este mai rapid și mai profitabil, dar nu este cel mai bun lucru pentru pacient”, afirmă el.

Calatrava afirmă că, în clinica sa, refuză să efectueze tratamente care nu respectă filosofia conservării în locul extracției, ori de câte ori este posibil. Motivul, explică el, este că un implant devine un angajament pe viață.

„Este o sabie cu două tăișuri. Odată ce îl primești, ești dedicat lui”, avertizează el. Cu alte cuvinte, deși implanturile nu dezvoltă carii, ele prezintă și alte probleme, cum ar fi riscul de peri-implantită, slăbire, infecție sau eșec în timp, mai ales dacă pacientul nu primește instrucțiuni precise de întreținere și nu le respectă în mod corespunzător. 

Dezinformare în rândul pacienților

Acest profesionist consideră că există o lipsă semnificativă de informații în rândul pacienților: „Mulți au implanturi și nimeni nu le-a explicat cum să le curețe, dacă au nevoie de controale sau cum să le îngrijească.”

Și, deși durata de viață a unui implant nu este cunoscută cu certitudine, există studii pe termen mediu care indică aceste probleme, deși sunt necesare cercetări solide pe o perioadă de 20 sau 30 de ani pentru a stabili rate clare de supraviețuire și succes, subliniază acest expert.

Această situație lasă, de asemenea, un gol pe care bunii profesioniști încearcă să-l umple cu experiență clinică și prudență. „Trebuie să oferim un răspuns mai bun la această întrebare, dar încă nu îl avem”, conchide el.