Nouă proiecte importante de investiții în spitale vor fi finanțate prin Programul Sănătate 2021-2027, după ce au fost transferate din PNRR. Decizia a fost aprobată marți la Iași, în cadrul Comitetului de Monitorizare al Programului Sănătate, la care au participat și reprezentanți ai Comisiei Europene, a anunțat ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete.
„Așa cum am spus de la început, investițiile în spitale nu se opresc. România are nevoie de unități medicale moderne, sigure și eficiente, cât mai repede”, a transmis Rogobete într-un mesaj publicat pe Facebook.
Cele nouă proiecte care merg mai departe sunt:
Ministrul a precizat că aceste investiții sunt „vitale pentru rețeaua medicală națională”, contribuind la creșterea calității actului medical și la îmbunătățirea condițiilor din spitale.
„Construim spitale reale, nu doar pe hârtie. Am promis și s-a întâmplat!”, a mai scris Rogobete, mulțumind ministrului Fondurilor Europene, Dragoș Pîslaru, pentru sprijinul acordat în realizarea acestui demers.
În perioada următoare urmează semnarea noilor contracte de finanțare.