Știrile zilei

Olena Zelenska, soţia preşedintelui Ucrainei, apare pe coperta revistei Vogue. Zelenski, prezent şi el la şedinţa foto

Olena şi Volodimir. O iubire cât o viaţă. O pereche cât o ţară. La trei luni de la portretul publicat de Time pe copertă, cu preşedintele Volodimir Zelenski, într-un interviu despre viaţă şi moarte, soţia sa, Olena, este coperta Vogue.

Pyunik nu-i un club chiar atât de mic: killerul CFR-ului, calificare cu stil în turul III al Ligii Campionilor la fotbal

În preliminariile Champions League la fotbal, formaţia armeană Pyunik Erevan, care a eliminat campioana României - CFR Cluj în primul tur, a câştigat cu 4-1 în Luxemburg, spălând ruşinea din tur (0-1).

A ieşit fum negru la negocierile pentru contractul colectiv de munca la „Apele Române”

Negocierile pentru contractul colectiv de muncă s-au încheiat cu un eşec, iar sindicaliştii acuză că administraţia Naţională „Apele Române” se deprofesionalizează din cauza politizării excesive şi prin atitudinea sfidătoare a managementului.

Grindeanu, afectat direct de întârzierile curselor aeriene

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a dezvăluit faptul că s-a confruntat de mai multe ori cu problemele de pe aeroporturi.

Bolid de lux, surprins pe Autostrada A1 Deva – Nădlac cu 230 km/oră

Un bolid de lux a fost surprins, marţi, pe Autostrada A1 Deva - Nădlac, în zona localtăţii Margina, judeţul Timiş, circulând cu 230 de kilometri pe oră, într-un sector de drum unde viteza maximă admisă este de 130 de kilometri pe oră.

​Magnus Carlsen domină şahul mondial. Etapele europene ale turneului Grand Chess Tour s-au încheiat

Nordicul s-a impus şi la competiţia din Croaţia, care a încheiat seria de etape din Europa.

CNN ştie de ce Putin vrea prietenia lui Erdogan: Moscova, interesată de dronele turceşti Bayraktar TB2

Moscova şi-a declarat intenţia de a achiziţiona drone de luptă Bayraktar TB2 fabricate în Turcia, a anunţat de CnnTurk, citând o conversaţie pe care preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan ar fi avut-o cu colegul său rus Vladimir Putin săptămâna trecută, în timpul unei vizite la Teheran.

Războiul din Ucraina, ziua 153. Bombardamentele continuă / Ucrainenii întăresc apărarea / Gazprom reduce livrările de gaz prin Nord Stream 1 / Zelenski acuză Rusia că duce un „război deschis al gazelor” împotriva Europei / Armata rusă intensifică atacurile aeriene în regiunea Doneţk / CNN a aflat de ce se vor întâlni Putin şi Erdogan: Rusia vrea drone turceşti

Spiegel: Schroeder este la Moscova pentru discuţii pe gaz Fostul cancelar german, Gerhard Schroeder, se află la Moscova pentru discuţii privind aprovizionarea cu gaze prin Nord Stream 1. relatează Der Spiegel, citând diverse surse, dar fără a clarifica cu cine ar trebui să se întâlnească. În această dimineaţă, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, […]

Guvernul anunţă categoriile de consumatori neafectate de reducerea consumului de gaze naturale

Consumatorii români, întreprinderile mici şi mijlocii, serviciile sociale şi industria critică nu vor fi afectate de eventuale măsuri suplimentare pentru reducerea consumului de gaze naturale, anunţă Executivul pe Facebook.

ONG-urile care apără drepturile persoanelor LGBT cer parlamentarilor „să nu transforme România într-o nouă Ungarie şi să respingă orice ideologii venite pe filieră ideologică ruso-ungară”

Asociaţia MozaiQ, organizaţie comunitară LGBT (lesbiene, gay, bisexuali şi persoane transgender), cere parlamentarilor de la Bucureşti „să dea dovadă de responsabilitate, să nu transforme România într-o nouă Ungarie şi să respingă orice ideologii venite pe filieră ideologică ruso-ungară”.

FAZ: Germania riscă să se confrunte cu o criză de electricitate din cauza renunţării la gaze

Germania riscă se confrunte cu o criză de electricitate în contextul planului Guvernului Olaf Scholz de reducere a consumului de gaze şi de asigurare a încălzirii prin sisteme electrice, potrivit publicaţiei Frankfurter Allgemeine Zeitung.

Rusia joacă la două capete pe subiectul NASA

Oficialii SUA susţin că nu există nicio comunicare oficială din partea Rusiei cu privire la retragerea oamenilor săi de pe Staţia Spaţială Internaţională.

Omicron BA.5 a înlocuit în proporţie de 82% celelalte variante, în SUA

Subvarianta BA.5 a Omicron reprezintă 81,9% din variantele de coronavirus aflate în circulaţie în Statele Unite în săptămâna încheiată pe 23 iulie, a anunţat marţi Centrul american pentru controlul şi prevenirea Bolilor (CDC).

Putin iese din nou din vizuină. Va întâlni un membru NATO, la Soci

După prima vizită în afara spaţiului său de siguranţă, făcută în Iran, Vladimir Putin îl va întâlni, de această dată pe teren propriu, pe şeful Turciei, Erdogan, cel care s-a implicat în soluţionarea crizei grânelor.

Parlamentarul cu două feţe: a participat la nunta fiului homosexual, deşi a votat împotriva căsătoriilor LGBT

Un congresman republican a participat la nunta fiului homosexual, la doar câteva zile după ce s-a opus unui proiect de lege privind căsătoriile între persoanele de acelaşi sex, potrivit CNN.

FAZ trage semnalul de alarmă: Germania, în pragul unei crize de electricitate

Germania riscă se confrunte cu o criză de electricitate în contextul planului Guvernului Olaf Scholz de reducere a consumului de gaze şi de asigurare a încălzirii prin sisteme electrice, potrivit publicaţiei Frankfurter Allgemeine Zeitung.

Ciucă anunţă că proiectul #NoiFacemUnSpital va beneficia de sprijinul Guvernului

Premierul Nicolae Ciucă s-a întâlnit, la Palatul Victoria, cu reprezentantele şi fondatoarele Asociaţiei Dăruieşte Viaţă, Oana Gheorghiu şi Carmen Uscatu. „ În cadrul întrevederii, au fost discutate şi analizate soluţii, inclusiv legislative, astfel încât, după finalizarea construcţiei primului Spital Naţional de Copii pentru Cancer, Boli Grave şi Traumă, asociaţia să se poată implica, în continuare, […]

Şapte jucători de rugby s-au retras de la un meci refuzând să poarte tricouri cu simboluri LGBT

Şapte jucători de rugby din liga australiană au refuzat să joace un meci al echipei lor în semn de protest faţă de simbolul LGBT imprimat pe tricou, potrivit Sky News.

Tu ai încercat GameCenter de la Huawei? Toate jocurile tale preferate te aşteaptă în cea mai complexă aplicaţie de gaming de pe piaţă

Nimic nu se compară cu jocul tău preferat după o zi lungă de muncă, fie că e vorba de următorul sezon de transferuri al echipei pentru care ai devenit manager, fie că vrei să te foloseşti de cele mai furioase păsări pentru a dărâma un castel.   Noi nu te vom judeca. Cine poate refuza […]

Ungaria a votat împotriva planului UE de reducere a consumului de gaz

Ministrul ungar al Energiei a votat, în Consiliul Uniunii Europene, împotriva planului Comisiei Europene privind reducerea voluntară a consumului de gaze, iar Ungaria consideră că versiunea aprobată este oricum mai flexibilă decât cea iniţială.

Ministerul Sănătăţii publică metodologia pentru spitalele noi din fonduri PNRR

Pentru a fi incluse pe lista finală a celor 25 de obiective, cele 49 de propuneri trebuie să îndeplinească mai mulţi indicatori. Bugetul general total disponibil este de 1,7 miliarde de euro, din care 1.089,5 milioane de euro sunt pentru infrastructură spitalicească publică nouă, iar 635 de milioane de euro sunt pentru echipament medical. Ministerul […]

Persoanele confirmare cu COVID trebuie să stea în izolare. Medicul de familie poate da concediu medical pe 5 zile

Persoanele testate cu COVID trebuie să stea în izolare, spune ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila.

Un neamţ plătit în trecut de ruşi se află la Moscova. Îşi rezolvă Germania problema energiei?

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a confirmat că fostul cancelar german Gerhard Schroeder, un apropiat al Rusiei, „se află la Moscova”.

Obezitatea este, oficial, problemă de sănătate publică: medicamente aprobate pentru combaterea bolii

Cinci molecule au fost aprobate în Statele Unite, iar kilogramele în plus sunt, de asemenea, legate de diabet.

Ce părere are Rafila despre utilizarea canabisului în scop medical

În momentul în care orice derivat de canabis va primi autorizaţie de utilizare la anumite categorii de pacienţi, aşa cum primeşte orice produs farmaceutic, şi România se va adapta legislaţiei europene în domeniu, spune ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila. „Nu e vorba despre punctul de vedere al Ministerului Săpnătăţii, care se schimbă după cum vrea ministrul […]

Şevchenko a vizitat o şcoală şi s-a jucat cu copiii care au scăpat din război

Fostul mare fotbalist Andrei Şevchenko a vizitat, în mod neaşteptat, o şcoală de vară Salvaţi Copiii din Varşovia, pentru a cunoaşte copiii care au fugit de ororile războiului din ţara sa.

Noii salvatori ai oamenilor prinşi sub dărâmături: şobolanii VIDEO

Dezastrele naturale sunt un dat în viaţa oamenilor, indiferent de zona de pe glob, iar deseori este extrem de dificil ca salvatorii să găsească şi să ajungă la victime în timp util.   Aşa că undeva în Africa, şobolanii sunt pregătiţi pentru a oferi o „mânuţă” de ajutor. Sunt curioşi din fire şi au un […]

Dieta japonezilor: cum reuşesc să fie slabi şi să trăiască mult

Cu o rată de obezitate foarte scăzută şi o speranţă de viaţă mai lungă, Japonia este un model de sănătate şi, de asemenea, de model pentru ţările occidentale.

Tamara Ecclestone, recompensă de 7 milioane după cel mai mare furt comis într-o casă privată din Marea Britanie. Şi-a recuperat doar o pereche de cercei, găsită la o prostituată româncă

Fiica fostului şef al Formulei 1, Bernie Ecclestone, a fost victima unui furt în valoare de zeci de milioane de euro: hoţii au fost condamnaţi (toţi cu excepţia şefului lor), dar bunurile furate nu au fost niciodată găsite (cu excepţia unor cercei de 6.000 de lire sterline).

Autorităţile israeliene au avizat un nou proiect de colonizare la periferia Ierusalimului

Autorităţile israeliene au avizat, marţi, un plan privind construirea a mii de locuinţe într-o zonă disputată situată la periferia sudică a oraşului Ierusalim, informează cotidianul The Times of Israel.

Rafila: Probabil săptămâna viitoare vom depăşi o medie de 10.000 de noi cazuri Covid-19 pe zi

Probabil că săptămâna viitoare ne vom afla în jurul cifrei de 70.000 de cazuri Covid-19, spune ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila: „Vom vedea unde se va opri creşterea”.

Ţările UE ajung la un acord privind reducerea consumului de gaze în această iarnă

Ţările Uniunii Europene au convenit marţi asupra unui regulament de urgenţă pentru a reduce consumul de gaze naturale în această iarnă, în timp ce Europa se pregăteşte pentru o iarnă cu aprovizionarea incertă din partea Rusiei, anunţă Reuters,

Coronavirus în România, 26 iulie. Peste 12.000 de cazuri noi şi 32 decese, în ultimele 24 de ore

Peste 12.000 de noi cazuri COVID şi 32 decese la pacienţi confirmaţi cu coronavirus au fost raportate în ultima zi, anunţă Ministerul Sănătăţii.

Cel puţin 5 morţi şi 50 de răniţi în Congo în timpul unui protest anti-ONU

Cel puţin 5 persoane au fost ucise şi aproximativ 50 au fost rănite marţi în timpul protestelor împotriva Naţiunilor Unite din oraşul Goma, situat în estul Republicii Democrate Congo, a declarat un purtător de cuvânt al guvernului.

Topirea unui gheţar din Alpi mută graniţa dintre Elveţia şi Italia

Linia de demarcaţie se află de-a lungul unei diviziuni de drenaj, punctul în care apa de topire se va scurge de o parte şi de alta a muntelui, către o ţară sau alta.   Dar retragerea gheţarului Theodul înseamnă că bazinul hidrografic s-a strecurat spre Rifugio Guide del Cervino, un refugiu pentru vizitatori în apropierea […]

Se închide restaurantul în care s-a filmat o scenă iconică din „Când Harry a cunoscut-o pe Sally”

În ultimii 30 de ani, pentru milioane de romantici din întreaga lume a existat un loc în care să privească o iubire distrusă sau proaspăt înflorită: masa rotundă cu vedere la lacul de la Loeb Boathouse din Central Park, unde a fost filmată în ’89 una dintre scenele iconice din comedia romantică „Când Harry a […]

Ciucă spune că România este prima ţară din UE cu viziune şi un plan pentru sprijinirea refugiaţilor din Ucraina

România devine prima ţară din Uniunea Europeană care are o viziune şi un plan pe termen mediu şi lung în ceea ce priveşte modalitatea în care îi va sprijini pe refugiaţii din Ucraina, spune premierul Nicolae Ciucă.

Iohannis despre războiul din Ucraina: drame îngrozitoare, vieţi schimbate pentru totdeauna

Iohannis se declară convins că autorităţile şi societatea civilă vor continua să depună eforturi pentru diminuarea efectelor negative generate de războiul din Ucraina asupra refugiaţilor ajunşi în România, oferindu-le acestora speranţa unui viitor în siguranţă.

Ghinea acuză: ministrul Câciu manipulează cifrele privind deficitul

Cristian Ghinea îl acuză pe ministrul Câciu că manipulează cifrele privind deficitul: „arată veniturile, dar nu şi cheltuielile, ascunde datoriile. Cam aşa a intrat Grecia în probleme”.

Ştefan Mandachi anunţă că va finanţa toate sterilizările pentru câini si pisici, cu sau fără proprietar, din judeţul Suceava

Capturarea şi eutanasierea câinilor şi a pisicilor fără stăpân nu a fost şi nu este o soluţie viabilă sau etică. Singura modalitate corectă de a ne asigura că nu mai avem atât de mulţi câini şi pisici fără stăpân pe stradă (unde sunt în pericol să fie loviţi/otrăviţi) şi că puii nu vor mai fi […]
Am observat că ne citești din . Avem o versiune dedicată acestei țări. Vrei să o încerci?
Da