Știrile zilei

STUDIU Oamenii sunt expuşi unor agenţi patogeni dăunători, în propria casă, dacă nu se descalţă la uşă. Ce se află pe talpa pantofilor

Elementele nocive care se acumulează în interiorul casei nu includ doar praful şi murdăria de la oameni şi animalele de companie care îşi pierd părul şi pielea.   Aproximativ o treime din ea provine din exterior, fie că este suflată înăuntru, fie că este adusă pe încălţăminte de afară, potrivit CNN.   Unele dintre microorganismele […]

Cîţu: Ministrul de Finanţe a fost contrazis. E important ca PNL să se întoarcă la liberalism

Ministrul de Finanţe, Adrian Câciu, care spunea luni seara că nu va fi inflaţie de două cifre în martie, a fost contrazis, afirmă preşedintele Senatului, Florin Cîţu, după ce INS a anunţat o inflaţie de 10,2% în martie: „Cred că e important ca Partidul Naţional Liberal să se întoarcă la liberalism”.

COVID-19. Autorităţile din SUA retrag o parte din personalul consulatului din Shanghai

Autorităţile din SUA au decis ca o parte din personal să părăsească consulatul din Shanghai din cauza pandemiei de COVID 19 şi a măsurilor luate de chinezi.

Liga Naţională de Rugby debutează pe 16 aprilie, cu 14 echipe

Campionatul naţional de rugby, în noua sa formulă de competiţie, Liga Naţională de Rugby, programează primele meciuri pe 16 aprilie. 14 echipe s-au înscris la start, practic toate echipele din fosta SuperLigă şi cele din Divizia Naţională de Seniori, mai puţin CSU Arad.

Forţele armate din Ucraina: au fost respinse mai multe atacuri ale ruşilor în est

Forţele armate din Ucraina anunţă că au fost respinse mai multe atacuri ale ruşilor în est. Totuşi, ucrainenii se aşteaptă la noi atacuri în cadrul unei mari ofensive care are drept scop cucerirea estului şi sud-estului Ucrainei.

Salvaţi Copiii: Republica Moldova are de patru ori mai mulţi refugiaţi decât capacitatea de cazare

Un transport cu aproape 250.000 de produse igienico-sanitare (scutece, şerveţele umede şi absorbante) a plecat, marţi, spre Chişinău, prin vama Albiţa. Ajutoarele sunt pentru 22.000 de bebeluşi, copii de vârstă mică si mamele lor, au anunţat organizatorii. Aproape 100.000 de refugiaţi ucraineni se află pe teritoriul Republicii Moldova, dintre care aproximativ 40.000 sunt copii. Mamele […]

STUDIU Personalitatea poate proteja sau îmbătrâni creierul

Faptul de a fi mai conştiincios şi mai extrovertit ţine la distanţă mai mult timp deteriorarea cognitivă uşoară, în timp ce a avea niveluri mai ridicate de neuroticism creşte şansele de declin cognitiv, potrivit unui studiu publicat luni în Journal of Personality and Social Psychology. „Trăsăturile de personalitate reflectă modele relativ durabile de gândire şi […]

Pistoale şi peste 100 de cartuşe, descoperite de poliţiştii de frontieră

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Vama Veche au descoperit două pistoale neletale şi 110 cartuşe cu piper într-un autoturism în care se aflau doi cetăţeni români şi un cetăţean britanic, pe sensul de intrare în ţară.

Braconaj piscicol în Delta Dunării. Poliţiştii au confiscat o ambarcaţiune cu motor

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Tulcea au verificat o ambarcaţiune în care se aflau doi cetăţeni români. Ei au găsit plase din fir textil, cu o lungime de 600 metri şi 69 kilograme de peşte, diferite specii. Întreaga cantitate de peşte a fost predată unei societăţi de profil, conform prevederilor legale, […]

Europol începe Operaţiunea „Oscar”. Sunt vizate bunurile persoanelor şi companiilor ruse sancţionate

Operaţiunea se desfăşoară în parteneriat cu statele membre ale Uniunii Europene, dar şi cu agenţiile Eurojust şi Frontex.

Piaţa serviciilor medicale private a urcat la un nivel record – studiu

Cifra de afaceri a pieţei serviciilor medicale private din România a crescut cu 11% faţă de 2019 şi a fost cu 312% peste nivelul din 2011, ajungând la 15,4 miliarde de lei în 2020. Pentru 2021 analiştii KeysFin estimează depăşirea pragului de 17 miliarde de lei.

Un tânăr pilot rus, investigat pentru un posibil salut nazist pe podiumul unei curse de carting

Federaţia Internaţională de Automobilism - organismul de conducere al sporturilor cu motor – a demarat o investigaţie, după ce un campion rus de karting, în vârstă de 15 ani, a părut să facă un salut nazist pe podiumul cursei din Portugalia.

600 de companii şi-au redus activitatea în Rusia

Peste 600 de companii au ales să îşi întrerupă sau să îşi reducă activitatea în Rusia în urma invaziei Ucrainei din februarie, potrivit unor cercetători americani citaţi de BBC.

Rata anuală a inflaţiei în luna martie comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut este 10,2%

Rata anuală a inflaţiei în luna martie 2022 comparativ cu luna martie 2021 este 10,2%, anunţă Institutul Naţional de Statistică.

Marina Ovsiannikova, jurnalista care a protestat în direct, la televiziunea rusă unde lucra, a fost angajată de o publicaţie germană

Marina Ovsiannikova (43 de ani), jurnalista care a intrat live cu poster-ul „Opriţi războiul, nu credeţi propaganda rusă, vă mint”, a fost angajată de publicaţia germană care deţine ziarul Die Welt.

Japonia impune sancţiuni suplimentare pentru Rusia. Fiicele lui Putin, soţia şi fiica lui Lavrov, vizate. 389 de cetăţeni au bunurile îngheţate

Japonia anunţă, marţi, aprobarea unor sancţiuni suplimentare împotriva Rusiei.

Tensiune pe piaţa interbancară în martie. Deficitul de lichiditate este 16,4 miliarde lei

Piaţa interbancară din România a fost tensionată în luna martie, într-un context caracterizat de amplificarea turbulenţelor pe pieţele financiare internaţionale din cauza crizei geopolitice din regiune, după invazia militară a Rusiei în Ucraina care a început în 24 februarie şi continuă.

Navigatoarea olimpică tunisiană Eya Guezguez, de doar 17 ani, a murit în timp ce se antrena pe mare

Navigatoarea tunisiană Eya Guezguez, participantă anul trecut la Jocurile Olimpice de la Tokyo, a murit la vârsta de 17 ani, după ce ambarcaţiunea sa s-a răsturnat în timp ce se antrena pe mare cu sora sa geamănă Sarra, care a supravieţuit accidentului, a anunţat luni Comitetul Internaţional Olimpic

UE cere ţărilor membre să trimită urgent arme către Ucraina, în „câteva zile, nu săptămâni”

Joseph Borell, Înalt Reprezentant al Uniunii pentru Afaceri Externe şi Politică de Securitate, cere statelor membre să trimită către Kiev armele cerute de către Zelenski. Şeful statului ucrainian se aşteaptă ca ruşii să atace sistematic în est.    Prin urmare, diplomatul european a cerut ca decizia trimiterii de arme şi echipament să fie luată rapid, […]

Peste 10.000 de civili au murit în Mariupol

Cel puţin 10.000 de civili au murit în Mariupol de la începutul războiului, a declarat primarul oraşului, conform BBC.

Italia confiscă proprietăţi aparţinând pilotului rus Mazepin

Italia a confiscat proprietăţi în valoare de aproximativ 105 milioane de euro (114,45 milioane de dolari) deţinute de fostul pilot rus de Formula 1 Nikita Dmitrievich Mazepin şi de tatăl său oligarh, au declarat luni două surse din poliţie pentru Reuters.

O carte pe zi: „Planurile Războiului Rece care nu s-au finalizat niciodată: 1945-1991”

La scurtă vreme după încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, ostilitatea dintre statele capitaliste din Occident şi Uniunea Sovietică a născut Războiul Rece, căruia nu i-a scăpat nicio ţară, obligată într-un fel să se înregimenteze de o parte ori de cealaltă.

UEFA dispune închiderea parţială a stadionului lui Atletico pentru meciul cu Man City

UEFA a dispus luni închiderea parţială a stadionului Wanda Metropolitano al echipei Atletico Madrid pentru meciul de miercuri, din manşa secundă a sferturilor de finală ale Ligii Campionilor, cu Manchester City, din cauza „comportamentului discriminatoriu" al suporterilor.

Un incendiu a avut loc la spitalul Bagdasar-Arseni

Un incendiu a avut loc marţi dimineaţă la spitalul Bagdasar-Arseni, fără a se înregistra vreo victimă.

Demonstraţie de forţă a Statelor Unite. Grup de atac, prezent în apele peninsulei coreene în contextul tensiunilor cu Phenianul

Grupul de atac USS Abraham Lincoln operează în apele din largul peninsulei coreene, a declarat un oficial american, după ce presa sud-coreeană a relatat că navele au fost desfăşurate pe fondul tensiunilor legate de testele cu rachete ale Coreei de Nord.

HOROSCOP 12 aprilie 2022. Miracolul se întâlneşte azi cu iluzia. Aceste zodii trebuie să cântărească atent lucrurile

Jupiter şi Neptun fac azi o conjuncţie în Peşti, ceea ce aduce situaţii nemaivăzute, dar şi risc crescut de iluzii pentru zodiile Mutabile (Gemeni, Fecioară, Săgetător, Peşti).

Decizie fără precedent în Chile. Din cauza secetei a fost anunţat un plan de raţionalizare a apei

În timp ce ţara se confruntă cu o secetă gravă, care a intrat în al 13-lea an, Chile a anunţat luni un plan fără precedent de raţionalizare a apei pentru capitala Santiago, un oraş cu aproape 6 milioane de locuitori.

Activitate suspendată la un depozit american de deşeuri nucleare. Muncitorii au găsit lichid radioactiv într-un container

O zonă din depozitul de deşeuri nucleare al guvernului american din sud-estul statului New Mexico a fost evacuată în weekend după ce lucrătorii care manipulau un container au descoperit o cantitate mică de lichid radioactiv în interiorul acestuia.

Pentagonul monitorizează un posibil atac cu arme chimice în Mariupol. Tensiunile dintre Rusia şi NATO sunt în creştere

Secretarul de presă al Departamentului Apărării, John Kirby, a declarat că Pentagonul monitorizează îndeaproape rapoartele de luni seară privind un posibil atac cu arme chimice ruseşti asupra oraşului ucrainean asediat Mariupol.

Zelenski avertizează că Rusia ar putea folosi arme chimice în Ucraina. Acesta cere Occidentului să impună noi sancţiuni Moscovei

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a declarat luni că Rusia ar putea folosi arme chimice în Ucraina şi a cerut Occidentului să impună sancţiuni puternice Moscovei, care să descurajeze chiar şi orice discuţie privind utilizarea unor astfel de arme.

Represiunea autorităţilor ruse asupra cetăţenilor este „cea mai gravă din ultimele decenii”

Situaţia din Rusia este acum "cea mai gravă din ultimele decenii în ceea ce priveşte represiunea", a declarat directorul Human Rights Watch pentru Sky News.

A început un nou proces între Johnny Depp şi Amber Heard. Actorul vrea de la fosta soţie 50 de milioane de dolari pentru defăimare

Articolul de opinie nu l-a menţionat niciodată pe Johnny Depp pe nume, dar avocaţii celebrului actor au spus că era clar că Heard se referea la el şi că articolul i-a afectat cariera cinematografică şi reputaţia. Selecţia juraţilor s-a încheiat luni, iar declaraţiile introductive sunt programate să înceapă marţi, scrie Reuters. Johnny Depp a negat […]

Joe Biden şi Narendra Modi au stabilit intensificarea cooperării SUA-India

Preşedintele SUA, Joseph Biden, şi premierul Indiei, Narendra Modi, au stabilit, în cursul întâlnirii în format online de luni, intensificarea cooperării economice, militare, tehnologice şi în domeniul energiei, discutând inclusiv despre efectele războiului din Ucraina.

PREZENTUL FĂRĂ PERDEA Marius Oprea / Sîntem ascultaţi de atîta vreme ilegal, că nici nu mai ştim cum poate fi altfel

Am spus de mai multă vreme că Daniel Morar, judecător la Curtea Constituţională, îşi are asigurat locul în istorie, prin protecţia pe care se luptă să o asigure cetăţenilor României, în faţa încălcării drepturilor şi libertăţilor noastre, stare de fapt cu care aproape ne obişnuiserăm, în cei zece ani de regim Băsescu. Judecătorul îşi continuă lupta, cu un ”sistem” care ţine cu orice preţ să ne asculte cînd şi cum vrea, în continuare, la adăpostul ”secretului de stat”.

ANAF anunţă noi categorii de contribuabili care vor trebui să-şi impoziteze câştigurile

ANAF anunţă că urmează controlul fiscal pentru cei care oferă medidaţii, persoanele care prestează servicii de înfrumuseţare şi cei care obţin venituri din cedarea folosinţei bunurilor, informează Ziarul Financiar.

Ce va face Le Pen cu naţionala de fotbal a Franţei

Pentru microbişti nu e, deloc, o informaţie nouă. Pentru cei care sunt pasionaţi de sporturi cu baloane mai puţin rotunde sau fără baloane, sunt suficiente cele două imagini de mai jos.     Aceasta este naţionala de fotbal a Franţei. Da, corectă observaţia, nu e plină de Laurent şi Sebastianne. Majoritatea jucătorilor au cel puţin […]

COMENTARIU Lelia Munteanu: VORBAR

Mi-e din ce în ce mai greu să trăiesc în ţara asta aghesmuită cu păreri, ţara asta care începe să miroasă a spaimă.    Ultima oară când i-am văzut, aleşii poporului îşi aranjau freza în geamul dricului. Nopţi la rând am avut acelaşi vis: ploaia se oprea descumpănită, ne pândea un soare cu dinţi, încolonaţi […]

Uniunea Europeană acuză Rusia că provoacă o criză alimentară mondială

Rusia a generat, prin invazia militară în Ucraina, penurie de alimente şi riscuri de foamete la nivel mondial, a afirmat, luni după-amiază, Josep Borrell Fontelles, Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe şi Politici de Securitate.

Drulă, despre „Sprijin pentru România”: „Prea puţin, prea târziu şi, ca de obicei, prea prost făcut”

Prea puţin, prea târziu şi, ca de obicei, prea prost făcut, spune Cătălin Drulă, preşedintele interimar al USR despre pachetul Sprijin pentru România, lansat de coaliţia de guvernământ.

Ciucă, despre obiectivele proiectului „Sprijin pentru România”. Când intră în vigoare măsurile

Premierul Nicolae Ciucă susţine că pachetul Sprijin pentru România are o valoare de 17,3 miliarde de lei, aproximativ 52% din valoare fiind asigurată din fonduri europene, iar 48% de la bugetul de stat. „Are trei obiective principale: susţinerea economiei pentru o creştere economică sănătoasă, realizarea coeziunii sociale şi desigur solidaritate între generaţii”, a declarat Nicolae […]
Am observat că ne citești din . Avem o versiune dedicată acestei țări. Vrei să o încerci?
Da