Știrile zilei

Primele ouă vegane au fost obţinute în laborator, iar creatoarele lor explică ce intenţii au avut

Primele ouă vegane, numite „Les Merveillœufs”, au fost obţinute în laboratoarele Şcolii de Biologie Industrială de la Paris, potrivit euronews.com. Noile produse au fost obţinute de două franţuzoaice Philippine Soulères şi Sheryline Thavisouk.

Reacţia PNL după ce Senatul a respins ordonanţa de urgenţă care corectează măsurile OUG 114/2018

Liberalul Ionel Dancă, şeful Cancelariei prim-ministrului, a scris, luni seara, pe Facebook, faptul că PSD a anulat abrogarea măsurilor de corectare a OUG 114/2018 pentru a/şi salva indemnizaţiile.

Copiii din Corul Junior al Operei din Iaşi au protestat faţă de ultimele decizii ale conducerii | VIDEO

Zeci de copii din Corul Junior al Operei Naţionale Române din Iaşi, alături de părinţii lor, au protestat luni seară, faţă de decizia conducerii de a o demite pe Raluca Zaharia, cea care a condus corul în ultimii opt ani.

Moment de Cartea Recordurilor. Foc de artificii uriaş în America | VIDEO

Cel mai mare foc de artificii a fost lansat deasupra unei staţiuni de schi din Colorado, potrivit site-ului outofcolorado.com. Evenimentul a intrat în Cartea Recordurilor deoarece au fost folosite 1.270 de kilograme de explozibil.

Trump susţine că a primit asigurări din partea Chinei că epidemia de gripă se va încheia în aprilie

Epidemia generată de coronavirusul din provincia chineză Wuhan probabil se va încheia în aprilie, în contextul creşterii temperaturilor, afirmă preşedintele SUA, Donald Trump, care este încrezător în eforturile Chinei de contracarare a bolii.

Dinamo va juca pentru al treilea sezon consecutiv în play-out

Dinamo a pierdut ieri cu FC Voluntari, scor 1-2, iar şanse matematice pentru accederea în play-off nu mai există, după victoria lui FC Botoşani contra celor de la FC Hermannstadt, scor 2-1.

Un critic de artă a distrus o lucrare de 20.000 de dolari la un târg de artă din Mexic

Criticul Avelina Lésper a distrus o lucrare în valoare de 20.000 de dolari, expusă la un târg de artă din Mexic, din neatenţie. Ulterior a afirmat că lucrarea lui Gabriel Rico „parcă a ştiut cât de mult i-a displăcut”, ceea ce a dat naştere unor dezbateri legate de natura artei.

Noi focare în China. Epidemii de gripă aviară în două provincii: gripa aviară se poate transmite la oameni

Epidemii de gripă aviară au fost semnalate în două provincii din China, în contextul în care autorităţile depun eforturi pentru a bloca răspândirea coronavirusului, informează agenţia Reuters şi site-ul TaiwanNews.com.tw.

Romgaz anunţă că preţul gazelor nu va creşte după liberalizarea pieţei

Romgaz a dat asigurări, luni, că preţul gazelor nu va creşte după liberalizarea pieţei, din 1 iulie 2020, potrivit unui comunicat de presă al companiei.

Marcel Ciolacu: Claudiu Manda şi Mihai Tudose vor fi şefii de campanie ai PSD

Marcel Ciolacu a anunţat, luni, că europarlamentarii Claudiu Manda şi Mihai Tudose vor coordona echipele de campanie ale PSD la alegerile locale din acest an.

Oscar 2020 | Cum a apărut Natalie Portman la decernarea premiilor. Motivul pentru care a purtat o rochie specială | FOTO

Natalie Portman a mers la Oscar cu o robă pe care a brodat numele femeilor regizor, pentru a atrage atenţia asupra faptului că nicio femeie nu a fost nominalizată pentru Oscar la la 92-a ediţie a premiilor Academiei Americane de Film.

Donald Trump transmite Congresului proiectul de buget / Fondurile militare, majorate cu 0,3%

Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, va transmite luni Congresului proiectul de buget pentru viitorul an fiscal, o serie de programe în valoare de 4.890 de miliarde de dolari care prevăd majorarea cu 0,3% a fondurilor militare, informează cotidianul USA Today.

Marile companii de tehnologie din China şi-au temperat investiţiile în Silicon Valley

Cele mai importante companii chineze de tehnologie nu au realizat, în 2019, nicio investiţie anunţată public în SUA, conflictul comercial dintre americani şi chinezi obligând companiile din China să îşi oprească valul de investiţii în Silicon Valley.

Proiect prin care bunicii care îşi îngrijesc nepoţii primesc indemnizaţie, aprobat tacit de Senat

Bunicii care îşi îngrijesc nepoţii ar putea primi o indemnizaţie de 650 de lei, potrivit unui proiect de lege adoptat tacit, luni, de Senat, iniţiatorii fiind de părere că un copil este mai bine crescut de un membru al familiei, decât la creşă. For decizional este Camera Deputaţilor.

Mită la DRDP Timişoara: Judecătorii decid ca cinci dintre inculpaţi să rămână în arest la domiciliu

Cinci dintre inculpaţii din dosarul „Mită la Direcţia Regională de Drumuri Timişoara” rămân în arest la domiciliu încă o lună, a stabilit, luni, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ). Decizia poate fi contestată la Completul de cinci judecători.

Circa 13.000 de angajaţi MAI au fost mobilizaţi pentru a interveni în urma emiterii codurilor de vreme rea

Aproximativ 13.000 de pompieri, jandarmi şi poliţişti, cu peste 5.000 de mijloace tehnice, sunt pregătiţi să intervină rapid în sprijinul persoanelor care ar putea fi afectate de Codurile galben şi portocaliu emise de meteorologi, anunţă Ministerul Afacerilor Interne (MAI).

Autorităţile din Veneţia au lansat un sistem de senzori care ”spionează” telefonul fiecărui turist. Cum a fost justificată decizia

Autorităţile din Veneţia au început să intercepteze telefoanele turiştilor care vizitează centrul istoric al oraşului.

În plină epidemie mondială, medicii şi asistentele din Dolj îşi spală uniformele acasă. Zeci de infecţii nosocomiale sunt raportate lunar

• Personalul medical din Dolj este nevoit să îşi spele echipamentul acasă, susţine un sindicat • Anul trecut au fost raportate în judeţ sute de infecţii intraspitaliceşti • Angajaţii îşi cumpără singuri uniforme, deoarece nu primesc Sindicaliştii din Spitalul Judeţean de Urgenţă Craiova sunt revoltaţi şi spun că în ciuda infecţiilor nosocomiale, personalul medical este nevoit […]

Interimatul lui Predoiu la Ministerul Justiţiei nu afectează procedura de numire a şefilor de parchete

• Gabriela Scutea, Crin-Nicu Bologa şi Giorgiana Hosu vor fi audiaţi, marţi, la CSM • Cei trei sunt propuşi pentru conducerea Parchetului General, a DNA şi a DIICOT • Interimatul lui Predoiu nu afectează procedura Ministrul Justiţiei nu mai are atribuţii în numirea şefilor de parchete, după ce a trimis nominalizările la CSM, motiv pentru care […]

12 muncitori chinezi care lucrează la o fabrică din judeţul Buzău au fost izolaţi la domiciliu când s-au întors la în România

Un număr de 12 muncitori chinezi care lucrează la o fabrică din Pârscov, judeţul Buzău, au fost izolaţi la domiciliu timp de două săptămâni la întoarcerea în România, autorităţile anunţând că niciunul nu are simptome de infecţie cu coronavirus, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Ea este cel mai tânăr artist tatuator. Are doar 9 ani, dar toţi vor un tatuaj făcut de ea | FOTO

O fetiţă în vârstă de doar 9 ani este cel mai tânăr artist tatuator din lume. Fata îşi ajută deja părinţii în salon.

ASCULTĂ SMART RADIO: O piesă inedită semnată de David Bowie a fost distribuită în seria ”Is It Any Wonder? ”

O piesă inedită semnată de David Bowie a fost distribuită în seria ”Is It Any Wonder?”, arată Smart Radio, păstrând un loc special pentru muzica artistului în playlistul zilei.

Peste 100 de zboruri anulate din cauza furtunii Ciara. Bilanţul morţilor

Câteva sute de zboruri au fost anulate, luni, în Marea Britanie şi Germania, din cauza furtunii Ciara, iar cinci persoane au murit în Europa, în urma fenomenelor meteorologice extreme, scrie presa internaţională.

Marcel Ciolacu a sesizat la CCR desemnarea lui Ludovic Orban ca premier

Marcel Ciolacu, a anunţat, luni, depunerea la Curtea Constituţională a sesizării privind desemnarea lui Ludovic Orban pentru funcţia de premier, semnată de el, ca preşedinte al Camerei Deputaţilor, cât şi de preşedintele Senatului.

Galerie FOTO: Sacrificiul meseriei a marcat trupurile medicilor din Wuhan. Desfiguraţi din cauza echipamentului

Directorul adjunct al departamentului de cercetare de la Spitalul de Plămâni din Wuhan a publicat o fotografie cu rănile pe care i le-a provocat la mâini echipamentul de protecţie. Medicul a vorbit şi despre alţi colegi care au feţele desfigurate din cauza măştilor speciale de protecţie.

Românii sunt în continuare mari consumatori de televiziune. Noile generaţii fac tranziţia către ecranul smartphone-ului

Segmentul de TV încă are succes în România, un român petrecând în jur de cinci ore în faţa televizorului, iar conţinutul de pe telefon sau tabletă este adesea încărcat şi pe ecranul TV, a afirmat, luni, Andreas Elsner, director în cadrul Telekom.

Scoţia pregăteşte un nou pas către independenţa faţă de Marea Britanie

Scoţia a început să aplice măsuri în sensul organizării unui referendum privind independenţa faţă de Marea Britanie, a afirmat luni premierul scoţian, Nicola Sturgeon.

COMENTARIU Lelia Munteanu: USR. O anecdotă

USR e singura formaţiune politică din lume care tocmai a finalizat cu succes - la doar cinci ani de la înfiinţare - ampla consultare digitală prin care şi-a stabilit doctrina.

MONITORUL APĂRĂRII | Charles Michel: Uniunea Europeană şi Africa trebuie să intensifice relaţiile pentru a privi împreună spre viitor

Uniunea Europeană şi Africa s-au transformat şi trebuie să intensifice relaţiile pentru a privi împreună spre viitor, în contextul schimbărilor climatice şi revoluţiei digitale, a declarat Charles Michel, preşedintele Consiliului European, într-un discurs rostit în Etiopia.

Bucureştenii nu vor să fie desfiinţate gardurile care despart linia tramvaiului de maşini

Vatmanii şi călătorii din Bucureşti îi cer premierului Ludovic Orban să nu desfiinţeze gardurile care delimitează linia tramvaielor de banda de circulaţie a maşinilor, aceştia fiind de părere că după montarea lor s-au eliberat liniile de tramvai şi călătoria durează mai puţin.

Simona Halep pe locul 2 în clasamentul WTA pentru a doua săptămână consecutiv

Jucătoarea de tenis Simona Halep îşi păstrează şi săptămâna aceasta poziţia a doua mondială în clasamentul WTA, fiind surclasată de Ashleigh Barty, potrivit clasamentului actualizat luni.

Verificări ale Ministerului Sănătăţii la SUUB: medicii Secţiei de Ortopedie nu pot folosi aparatura de Radiologie

Corpul de control al Ministerului Sănătăţii (MS) face verificări la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti (SUUB), după ce niciun medic de la Secţia de Ortopedie nu au primit acreditări CNCAN şi nu poate utiliza aparatura de Radiologie.

Încă patru persoane din Galaţi sunt ţinute în carantină după ce s-au întors din China. Numărul a ajuns la 13

Încă patru persoane din Galaţi, care au revenit de curând din China, sunt ţinute în carantină la domiciliu, au anunţat, luni, autorităţile din judeţ. Niciunul dintre cei patru gălăţeni nu prezintă simptomele coronavirusului , măsura fiind preventivă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Ministerul Finanţelor a împrumutat de la bănci 1,2 miliarde lei, dublu faţă de nivelul programat

Ministerul de Finanţe a atras luni de la bănci 1,26 miliarde lei într-o emisiune de obligaţiuni cu valoarea iniţială de 700 milioane lei, scadentă în 2024, la o dobândă de 3,68% pe an. La licitaţie au participat şapte dealeri primari.

Ministrul Agriculturii îndeamnă fermierii să se descurce ca să poată cultiva floarea soarelui | VIDEO

Fermierii nu-şi vor mai putea trata culturile de floarea-soarelui cu un anumit tip de pesticide şi ameninţă că vor renunţa la cultivarea din primăvară. Ministrul demis al Agriculturii i-a îndemnat să găsească alternative pentru aceste pesticide, aşa cum au făcut cei din alte ţări din UE.

O tumoră gigant a fost extirpată de pe faţa unei femei, la Spitalul din Caransebeş. Intervenţia chirurgicală a durat 4 ore

O femeie de 61 de ani, care trăia de 18 ani cu o tumoră gigant pe faţă, a fost operată de medicii de la Spitalul Caransebeş. Intervenţia a fost o premieră pentru Spitalul din Caransebeş, iar viaţa femeii nu mai este în pericol, după operaţia la care a fost supusă.

135 de persoane, diagnosticate cu noul coronavirus pe vasul de croazieră Diamond Princess

Cel puţin 135 de persoane, printre care şi cinci membri ai echipajului, de la bordul vasului de croazieră Diamond Princess au avut rezultatele pozitive de infectare cu noul coronavirus, în urma testelor medicale, anunţă CNN.

Un centru medical din Marea Britanie a fost închis din cauza coronavirusului. În oraş există o comunitate mare de români

Un centru medical din Brighton, Marea Britanie, a fost închis după ce un angajat a fost testat pozitiv pentru coronavirus, transmite BBC.

O cursă British Airways a doborât recordul pentru traversarea Atlanticului graţie furtunii Ciara

O cursă British Airways a aterizat pe aeroportul Heathrow din Londra la numai patru ore şi 56 de minute de la decolarea pe pe aeroportul John F. Kennedy din New York, cu 102 minute mai devreme decât era iniţial programat, graţie furtunii Ciara, potrivit BBC.