05:00, 10 Aug. 2019
La un an de la incidentele violente din 10 august 2018, în Piaţa Victoriei a avut loc un nou miting, organizat de. „Diaspora pentru România”, o asociaţie de români din diaspora, reprezentată de Tommy Tomescu, un dentist român stabilit în Londra. Anul trecut, aceeaşi asociaţie a cerut autorizaţie, dar s-a retras cu câteva zile înainte de mitingul violent din faţa Guvernului. În cursul dimineţii, în faţa Guvernului, au avut loc incidente între membrii #rezist şi jandarmi. Protestatarul Cristian Dide a fost amendat pentru lipsa documentelor şi pentru că a staţionat într-o zonă în care nu era permis acest lucru, respectiv în Piaţa Victoriei, şi a rămas fără permisul de conducere pentru 30 de zile, au anunţat reprezentanţii Poliţiei Capitalei. Potrivit unor surse oficiale, vârful de prezenţă la mitingul de sâmbătă seara, care a marcat un an de la evenimentele din 10 august 2018, a fost de 24.000 de oameni.