Știrile zilei

China impune măsuri stricte de carantină după ce numărul cazurilor a început să crească. Beijingul este noul focar

Beijingul a interzis persoanelor ce prezintă risc ridicat să părăsească capitala Chinei şi a oprit marţi o parte din serviciile de transport pentru a limita răspândirea unui nou focar de coronavirus în alte oraşe şi provincii, relatează Reuters.

COMENTARIU Marius Oprea: Eminescu şi minerii

Cînd au ”igienizat” minerii Piaţa Universităţii pe 15 iunie 1990, mă gîndesc că o fi fost făcut bucăţi şi tabloul imens al lui Mihail Eminescu, care împodobea balconul din care se vorbise participanţilor la manifestaţia-maraton. Oricum, cei ce ”făcuseră ordine” în Piaţă nu aveau vreo preţuire pentru poetul naţional, de la moartea căruia se aniversau atunci 121 de ani. Dar nimănui nu-i ardea în ziua aceea nici de poezie, nici de aniversări. România se rupsese în două.

Ce trebuie să ştie pacienţii care vor beneficia de tratament în cadrul unităţilor balneare din ţară

Pacienţii care vor beneficia de tratament în cadrul unităţilor balneare vor fi programaţi şi informaţi cu privire la regulile de distanţare socială, siguranţă şi igienă ce trebuie respectate, conform comunicatului de presă al Ministerului Sănătăţii.   Pentru programare, unitatea balneară are obligaţia efectuării unui triaj telefonic al pacienţilor. De asemenea, programările vor fi realizate cu […]

Grădiniţe, creşe şi after-school-uri, deschise pe timpul verii. Părinţii pot depune cereri la unităţile pe care copiii le-au frecventat

Părinţii care vor să îşi trimită copiii la şcoală în perioada vacanţei pot depune cereri la unităţile pe care copiii le-au frecventat, arată normele legate de redeschiderea creşelor, grădiniţelor şi after school-urilor trimise de Ministerul Educaţiei spre publicare în Monitorul Oficial.   Potrivit unui comunicat al Ministerului Educaţiei, normele au fost stabilite în comun cu […]

Coronavirus în lume LIVE UPDATE 16 iunie: Numărul persoanelor infectate a depăşit 8 milioane

Studiu coronavirus: Rata de deces la pacienţii cu boli cronice este de 12 ori mai mare Raportul a analizat 1,3 milioane de cazuri de coronavirus confirmate de laborator în Statele Unite în perioada 22 ianuarie – 31 mai. Dintre persoanele confirmate pozitive cu noul coronavirus, doar pentru 22% existau informaţii privind istoricul medical, iar dintre […]

COMENTARIU Valeriu Şuhan: Siguranţa cetăţeanului, formă fără fond

Imaginile pe care le-am văzut ieri cu doi dezbrăcaţi la propriu şi la figurat, două ipochimene zoologice ultragiind grobian doi poliţişti mai degrabă timoraţi, pe o stradă, asfaltată de altfel, a unui sat din Gorj, au o valoare de simbol.

WSJ: Donald Trump pregăteşte trei teme principale de campanie, în contextul scăderii popularităţii

Preşedintele SUA, Donald Trump, confruntat cu scăderea popularităţii înaintea scrutinului prezidenţial din noiembrie, a pregătit trei teme principale de campanie, axate pe relansarea economică, restabilirea ordinii şi contracararea Chinei, comentează publicaţia The Wall Street Journal. „Este destul de uşor să sintetizăm poziţia politică a preşedintelui Donald Trump: efortul său de obţinere a unui nou mandat […]

HOROSCOP 16 IUNIE 2020: Zodiile Cardinale sunt vizate şi în această dimineaţă şi nu în sensul bun

Zodiile Cardinale (Berbec, Rac, Balanţă şi Capricorn) sunt vizate şi în această dimineaţă şi nu în sensul bun.

Trump a criticat decizia autorităţilor medicale americane de a scoate de la utilizare medicamentul pe care el l-a promovat ca tratament pentru Covid-19

Administraţia Americană pentru Produse Alimentare şi Medicamente (FDA) a revocat luni autorizaţia de folosire emisă pentru hidroxiclorochina, medicamentul utilizat împotriva malariei, şi promovat de Donald Trump ca un tratament pentru Covid-19. Preşedintele american a reacţionat imediat şi a criticat decizia, scrie Reuters.

Numărul persoanelor infectate cu noul coronavirus a depăşit 8 milioane la nivel mondial

Numărul persoanelor infectate cu noul coronavirus la nivel mondial a atins pragul de 8 milioane, în condiţiile în care infecţiile cresc în America Latină, iar Statele Unite şi China se confruntă cu apariţia unor noi focare, scrie Reuters.

Studiu coronavirus: Rata de deces la pacienţii cu boli cronice este de 12 ori mai mare

Rata de deces este de 12 ori mai mari pentru pacienţii cu boli cronice care contactează noul coronavirus, faţă de cei care ajung în spital cu altfel de boli sau sănătoşi, arată un raport realizat de Centrul pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor din SUA, scrie NBC News.

OMS nu susţine ipoteza potrivit căreia focarul de Covid-19 din Beijing a izbucnit de la somonul importat

Originile focarului de Covid-19 din Beijing sunt incerte, au declarat, luni, oficialii Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. Aceştia spun că ipoteza că ar fi pornit de la somonul importat nu este cea mai plauzibilă, scrie Reuters.

Gala premiilor Oscar 2021 a fost amânată din cauza pandemiei de Covid-19

Cea mai mare gală a filmului mondial, premiile Oscar, a fost reprogramată pentru prima dată în 40 de ani. Decizia a venit în contextul pandemiei de Covid-19, scrie CNN.

Prelungirea stării de alertă, decisă marţi de Guvern. PSD vrea să dea planurile executivului peste cap – surse

Guvernul va adopta, în şedinţa de marţi, documentul prin care se prelungeşte starea de alertă. Deşi liberalii vor alte 30 de zile de restricţii, social-democraţii nu le dau guvernanţilor mai mult de 15 zile, spun surse, pentru MEDIAFAX. Guvernul va adopta Hotărârea prin care se prelungeşte starea de alertă, în şedinţa de marţi. Executivul vrea […]

„Un tir plin cu cadavrele bolnavilor COVID a fost depistat azi dimineaţă în Capitală”. Federaţia Rusă vrea să dezinformeze românii, anunţă GCS

Grupul de Comunicare Strategică a atras luni atenţia asupra unor informaţii false puse în circulaţie în limba română, de pe platforme găzduite în Federaţia Rusă, care sunt propagate pe reţelele de socializare.    „Este cazul site-ului http://antenanews.xyz/, care obligă utilizatorul, pentru a putea citi conţinutul materialelor, să distribuie materialele prin intermediul Facebook. Între articolele promovate […]

VIDEO. Coadă la Mall Vitan la deschiderea cazinoului

Cazinourile, agenţiile de pariuri şi agenţiile Loto s-au deschis astăzi după o lungă perioadă în care au fost închise din cauza pandemiei COVID-19. Prima zi a însemnat şi un aflux foarte mare de pasionaţi de astfel de jocuri care au dat practic năvală pentru a avea acces la o activitate care probabil le-a lipsit pe […]

Tarom este în al 12-lea an de pierderi, piloţii anticipează falimentul până la finele anului: ”În 2004, avea în conturi 800 de milioane de dolari, iar acum nu mai avem nimic”

În caz că nu ştiai, Tarom riscă falimentul până la finalul anului. Dacă nu se aplică un program concret de redresare a companiei, 600 de piloţi şi însoţitori de zbor îşi vor pierde locul de muncă, alături de cei 1200 de angajaţi tehnici şi birocraţi despre care Ministrul Transporturilor ţi-a spus că sunt rude între […]

Bodog cere revenirea PSD la guvernare: Nevoia de stânga, de social democraţie, este reală

Senatorul Florian Bodog cere revenirea social-democraţilor la guvernare. „Nevoia de stânga, de social democraţie, este reală şi este tot mai necesară în aceste vremuri tulburi”, a declarat fostul ministru al Sănătăţii.

SUA a retras hidroxiclorochina din protocolul pentru COVID-19. Preşedintele Trump l-a folosit fără efecte adverse

Agenţia Medicamentelor din Statele Unite (FDA) a decis să retragă hidroxiclorochina, un medicament promovat de preşedintele Donald Trump, din tratamentul COVID-19 pe motiv că nu ar fi eficient.   „Nu mai este rezonabil să credem că administrarea orală de hidroxiclorochina şi clorochina este eficientă în tratamentul Covid-19. „Nici nu este rezonabil să credem că beneficiile […]

Contribuţia Germaniei la bugetul multianual al UE ar urma să fie majorată cu 42%

Contribuţia Germaniei la bugetul Uniunii Europene va creşte cu 42%, au declarat luni surse din cadrul Guvernului de la Berlin citate de publicaţia Die Welt. Bugetul Uniunii Europene în perioada 2021-2027 urmează să ajungă la nivelul de 1.100 de miliarde de euro, iar Bruxellesul aşteaptă ca Germania să aibă o contribuţie mai mare. Liderii statelor […]

Klaus Iohannis cheamă în instanţă CNCD pentru amenda de 5.000 lei

Klaus Iohannis a contestat in instanta amenda de 5000 lei de la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) pentru afirmatiile referitoare la maghiari. Dosarul a fost depus la Curtea de Apel Bucureşti, iar până în prezent nu a fost stabilit un termen de judecată.    PSD a sesizat CNCD după ce Iohannis, în luna mai, […]

Bilanţul epidemic a ajuns la 34.371 de morţi în Italia / În total, 237.290 de cazuri de coronavirus

Bilanţul epidemiei de coronavirus a ajuns la 34.371 de morţi în Italia, cu 26 de decese produse în ultimele 24 de ore, iar numărul total al persoanelor infectate a depăşit 237.000. Serviciul italian de Protecţie Civilă a comunicat, luni după-amiază, că bilanţul epidemic este de 34.371 de morţi, iar numărul total al cazurilor de infectare […]

Copiii au stat 3 luni acasă şi nu ştiu când îşi vor revedea colegii de la grădiniţă / Ce reguli trebuie să respecte micuţii când vor reveni

Lia şi Răzvan au cinci ani. Stau de trei luni acasă şi chiar dacă la început li s-a părut interesant, acum abia aşteaptă să se întoarcă la grădiniţă. Erau pregătiţi să meargă chiar azi, dar au fost nevoiţi să mai stea o zi acasă deoarece nu s-a deschis. Ministerul Educaţiei a trimis abia astăzi la […]

Cultură cu parfum de vinil! Un bărbat îţi arată colecţia lui impresionantă

Un târg de vinil-uri, CD-uri şi casete din capitală i-a atras pe toţi iubitorii de muzică veche, de la Maria Tănase până la Frank Sinatra. Alexandru Albiter a venit şi el în căutare de plăci vechi de pick-up. Pasionat de muzica rock, el are amenajat un loc de special la mansarda casei. Acolo am descoperit […]

De luni, ai liber la mall. Ce condiţii trebuie să respecţi dacă vrei să intri în magazine

În sfârşit poţi să mergi la shopping în mall. Patronii centrelor comerciale au luat toate măsurile ca tu să fii în siguranţă încă din prima zi de redeschidere. Diana şi alţi tineri, nu au mai aşteptat şi s-au grăbit să-şi cumpere haine de la primele ore ale dimineţii. „În sfârşit s-a deschis şi sunt foarte […]

Valentin Stan, la Marius Tucă Show: De ce nu poţi să stai frumos la teatru dacă în avion stai pachet cu masca pe faţă?

Sinteza declaraţiilor:   V. Stan: Cine este în fruntea unui stat şi se referă la oameni făcându-i proşti, e un dobitoc sinistru, un imbecil, un politruc nenorocit. V. Stan: Specialiştii americani demonstrează că ventilaţia şi filtrarea aerului ajută, protejează de infectarea cu noul coronavirus. V. Stan: Ordinele acestor impostori de la guvernare, care au aruncat […]

Ştefan, un copil ce suferă de astm, dă Evaluarea Naţională cu mască şi ochelari aburiţi

Pe lângă emoţiile din cauza Evaluării Naţionale, Ştefan mai are o problemă. Ochelarii i se aburesc din cauza măştii, iar respiraţia îi este îngreunată şi deoarece are astm.    Nici Rebeca nu se descurcă mai bine cu masca pentru că nu poate sta mai mult de 30 de minute cu faţa acoperită.    Pentru a […]

Ciolacu nu înţelege de ce premierul deschide sălile de ”păcănele”, dar nu şi bisericile sau restaurantele. PSD nu acceptă mai mult de 15 zile prelungire stării de alertă

Ciolacu vrea să strice planurile lui Orban. El nu spune nu prelungirii stării de alertă, dar pune condiţii. Guvernul te-ar mai ţine sub restricţii încă o lună, dar PSD nu le dă mai mult de 15 zile, cu toate compromisurile. Ciolacu e nedumerit de ce nu se deschid şi bisericile şi restaurantele, dacă păcănelele da. […]

Debut anemic al mall-urilor, după redeschidere. Magazinele funcţionează la 50% din capacitate

  Cei mai fericiţi de redeschiderea mall-urilor au fost, cu siguranţă, proprietarii de afaceri. Alexandru are 5 locaţii în Palas Mall Iaşi şi astăzi a făcut şi o scurtă evaluare.   Începutul a fost timd, dar pe parcursul zilei au început să vină tot mai mulţi clienţi. Cu toate acestea, spune că funcţionează doar la […]

Directorul aeroportului din Iaşi, Cătălin Bulgariu, a demisionat. 9 curse Tarom anulate în timpul său

Cătălin Bulgariu a anunţat Consiliul Judeţean Iaşi că demisionează din funcţia de director al Aeroportului Iaşi, conform preşedintelui CJ, Maricel Popa. ”Bulgariu ne-a anunţat că demisionează fără a anunţa motivul acestei decizii”, a spus Popa într-o conferinţă de presă. Bulgariu era director al Aeroportului iaşi din 2018 când a ocupat această poziţie prin sprijinul Consiliului […]

Imaginea ZILEI vine din Piteşti. Un bărbat înoată pe o stradă inundată GALERIE FOTO

  Un bărbat a fost pozat în timp ce înota pe o stradă inundată din Piteşti. Mai multe imagini, ce îl prezintă pe acesta fie înotând, fie făcând pluta în apa ce urcă până la gambă au fost postate de Mihai Vătafu, un utilizator Facebook, în grupul „Piteşti, oraşul meu”.    „Mulţumim Primăriei Piteşti pentru […]

GCS: Trend crescător în cazul infecţiilor cu noul coronavirus în ţară

Dinamica în privinţa cazurilor de coronavirus a intrat pe un trend crescător, cu un ecart semnificativ faţă de numărul persoanelor vindecate, a transmis, luni seara, Grupul de Comunicare Strategică (GCS). GCS arată că adoptarea stării de alertă începând cu 15 mai a survenit pe fondul unei evoluţii reduse a numărului de cazuri noi de infectare […]

Directorul general de la Palas Mall Iaşi anunţă redeschidere fără probleme. Au fost întelegători cu chiriaşii

La Iaşi prima zi la mall, după starea de alertă a fost numai lapte şi miere. Mihai Bernescu, directorul general de la Palas Mall Iaşi, spune că toate magazinele s-au redeschis fără probleme. Directorul general spune că s-a investit mult şi în măsurile de siguranţă: s-au cumpărat camere termice, dezinfectanţi, aerul nu mai este recirculat […]

Consiliul Concurenţei: Firmele cu spaţii în centre comerciale să negocieze independent contractul

Coordonarea comportamentului pe piaţă sau a preţurilor poate fi sancţionată din perspectiva regulilor de concurenţă naţionale şi europene, transmite Consiliul Concurenţei. Consiliul recomandă firmelor care au spaţii închiriate în centrele comerciale să-şi negocieze independent condiţiile contractuale cu proprietarii/administratorii centrelor. Firmele mici, care au fost afectate de criza generată de epidemia de coronavirus, pot apela la […]

Ce trebuie să ştii dacă vrei să mergi la sală începând de astăzi?

De astăzi, 15 iunie, ai liber la mişcare în sălile de fitness, dar trebuie să respecţi reguli stricte. Doar un număr limitat de oameni se pot antrena în acelaşi timp, aşa că primul lucru pe care trebuie să-l faci este să te programezi. Încă de la prima oră a dimineţii sălile de fitness din toată […]

Oradea, în topul celor mai sigure destinaţii europene

Oraşul Oradea a fost inclus în topul celor mai sigure destinaţii europene ale anului de către Asociaţia European Best Destinations. Este al doilea din România la această categorie, după Sibiu.   European Best Destinations este o platformă care promovează cultura şi turismul european, în colaborare cu unele dintre cele mai mari asociaţii de turism din […]

Centura de Nord a Bucureştiului, în linie dreaptă. Când vor fi gata lucrările

Câştigătorul licitaţiei pentru proiectarea şi executarea sectorului de nord al Centurii Capitalei, în lungime de 17,5 kilometri, a fost desemnat luni de către Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere.   Potrivit unui comunicat al CNAIR, câştigătorul contractului este NUROL INSAAT VE TICARET A.S., care a câştigat procedura cu preţul de 746.763.568,57 lei, fără TVA. […]

Un întreg oraş de 15 milioane de locuitori va fi plasat în carantină totală. Anunţul oficial

Pe data de 19 iunie se va instaura carantina totală asupra 15 milioane de oameni din oraşul indian Chennai şi cartierele învecinate, au declarat oficialii de stat, în timp ce numărul cazurilor de coronavirus din regiune cresc în continuare, precizează The Guardian.

Exporturile UE au scăzut cu 28,2% în aprilie, din cauza restricţiilor antiepidemice

Exporturile Uniunii Europene au scăzut cu 28,2% în luna aprilie, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, în contextul restricţiilor antiepidemice, anunţă Oficiul UE pentru Statistici (Eurostat).

Atrocităţi de nedescris ale unui părinte. Un bărbat din Galaţi şi-a muşcat, asfixiat şi desfigurat bebeluşul de 7 luni. În cele din urmă, a fost arestat

Un bărbat din Galaţi, acuzat că şi-a muşcat, asfixiat şi desfigurat bebeluşul în vârstă de 7 luni, a fost arestat preventiv.   Potrivit unui comunicat transmis luni de Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi, procurorii au cerut Tribunalului Galaţi arestarea preventivă a unui bărbat cercetat pentru tentativă de omor şi rele tratamente aplicate minorului.   […]