Știrile zilei

Liviu Pleşoianu: Domnule Fifor sunteţi suficient de tare pe picioare încât să mă confruntaţi public?

Liviu Pleşoianu a declarat că Mihai Fifor măsura paşii lui Liviu Dragnea ca nu cumva să calce mai mult sau mai puţin, iar acum îi măsoară pe ai preşedintelui PSD Viorica Dăncilă. Acesta l-a provocat la o confruntare publică pe secretarul general al PSD.

Cioloş anunţă că a convenit cu Macron susţinerea lui Kovesi la şefia Parchetului European

Liderul grupului Înnoim Europa Dacian Cioloş a anunţat că a discutat cu preşedintele francez Emmanuel Macron şi a convenit cu acesta să reia procedura nominalizării şefului Parchetului European, pornind de la sprijinul dat de Parlamentul European Laurei Codruţa Kovesi pentru funcţie.

Incendiul de la Mănăstirea Râmeţ a fost stins după 7 ore. Jumătate din acoperişul ars s-a prăbuşit | VIDEO, FOTO

Incendiul izbucnit, vineri, la Mănăstirea Râmeţ din judeţul Alba a fost stins de pompieri după 7 ore. Focul a distrus acoperişul chiliilor de la intrare, pe o suprafaţă de 1000 de metri pătraţi, iar jumătate din el s-a prăbuşit. Nu au fost victime, însă au fost afectate obiecte de cult şi bunuri.

Ce cred germanii despre desemnarea Ursulei von der Leyen pentru funcţia de preşedinte al CE

Majoritatea cetăţenilor germani nu sunt de acord cu desemnarea ministrului Apărării, Ursula von der Leyen, pentru funcţia de preşedinte al Comisiei Europene, arată un sondaj realizat de Institutul DeutschlandTrend la cererea postului ARD, informează site-ul BR.de.

Lider UDMR, nemulţumit de noul Cod Aministrativ: Ţara care reduce nivelul drepturilor minorităţilor naţionale nu este un stat model

Noul Cod Administrativ reprezintă un regres, un pas înapoi în ceea ce priveşte drepturile minorităţilor raportat la prevederile aflate până în prezent în vigoare, este de părere Cseke Attila, care a transmis că „ţara care reduce nivelul drepturilor minorităţilor naţionale nu este un stat model”.

Ordonanţa de urgenţă privind Codul administrativ a fost publicată în Monitorul Oficial

Ordonanţa de urgenţă privind Codul administrativ a fost publicată, vineri, în Monitorul Oficial, la 10 zile după ce a fost adoptată de către Guvern. Executivul a adus modificări actului normativ şi săptămâna aceasta.

Aeroport în zona Galaţiului: Viorica Dăncilă se întâlneşte cu investitori pentru realizarea unui parteneriat public-privat

Premierul Viorica Dăncilă a declarat, vineri, la Galaţi, că va avea, la sfârşitul săptămânii, o întâlnire cu investitori, pentru realizarea unui parteneriat public – privat, în vederea realizării unui aeroport între oraşele Galaţi, Brăila şi Focşani.

Ursula von der Leyen, sfătuită de Vladimir Putin să contribuie la îmbunătăţirea relaţiilor UE-Rusia

Vladimir Putin, preşedintele Rusiei, i-a cerut Ursulei von der Leyen, desemnată pentru funcţia de preşedinte al Comisiei Europene, să contribuie la îmbunătăţirea relaţiilor dintre Uniunea Europeană şi Moscova.

EXPLOZIE într-un apartament, după ce o femeie şi-a aprins o ţigară. În ce stare se află aceasta

O femeie de 31 de ani, din Arad, a fost rănită grav, vineri, după ce şi-a aprins o ţigară în apartamentul în care era acumulare de gaze, în casă având loc o explozie, ce nu a fost urmată de incendiu.

SUA cer întrunirea Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică pentru a discuta despre Iran

Statele Unite au cerut întrunirea Consiliul guvernatorilor din cadrul Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA) pentru a discuta despre Iran, a anunţat vineri misiunea americană a agenţiei, potrivit Reuters.

Amenzi date de ANPC în Bucureşti şi Ilfov pentru nereguli la depozitarea răcoritoarelor

Reprezentanţii ANPC au efectuat, în ultimele zile, verificări în mai multe magazine care vând apă minerală şi băuturi răcoritoare în Bucureşti şi Ilfov. În urma controalelor au fost retraşi 57.000 de litri de produs în valoare de 231.000 lei, iar amenzile aplicate sunt 35.000 lei.

Simona Halep s-a CALIFICAT în optimi la Wimbeldon 2019, după ce a învins-o pe Victoria Azarenka

Simona Halep (7 WTA) s-a calificat, vineri, în optimile de finală ale turneului de la Wimbledon, după ce a trecut în turul al treilea de Victoria Azarenka (40 WTA), scor 6-3, 6-1.

Imaginile DEZASTRULUI, după viitura din Rucăr: Case distruse şi maşini avariate | VIDEO

Opt case au fost distruse şi mai multe maşini au fost avariate de viitura de vineri, din Rucăr, judeţul Argeş. O femeie de 50 de ani, rănită când casa i-a fost luată de viitură, a dusă la ambulanţă cu maşina viceprimarului, pentru că drumul era plin de aluviuni.

Avertisment dat de Banca Angliei: Ce RISCURI ar putea genera pentru Marea Britanie un Brexit fără acord

Producerea unui Brexit fără niciun acord generează "riscuri semnificative" pentru economia Marii Britanii, a avertizat vineri Mark Carney, guvernatorul Băncii Angliei.

Angela Merkel: Reformarea UE nu trebuie să afecteze procesul de aderare a statelor balcanice

Perspectiva preşedintelui francez Emmanuel Macron privind reformarea mecanismului de guvernare a Uniunii Europene nu trebuie să amâne aderarea unor state aflate în Balcanii de Vest, a declarat vineri cancelarul german Angela Merkel, relatează site-ul agenţiei Reuters.

ALDE Arad îi cere lui Tăriceanu să-şi anunţe „neîntârziat” candidatura la alegerile prezidenţiale

ALDE Arad a adoptat, vineri, o rezoluţie prin care îi solicită preşedintelui partidului, Călin Popescu Tăriceanu, să-şi asume şi să-şi anunţe „neîntârziat” candidatura la alegerile prezidenţiale din acest an, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Viorica Dăncilă nu exclude susţinerea Codruţei Kovesi ca procuror-şef european

Premierul Viorica Dăncilă nu exclude susţinerea Codruţei Kovesi în funcţia de procuror-şef european, preşedintele PSD declarând, vineri, la Galaţi, că o decizie în acest sens va fi luată în forurile statutare ale partidului.

Senatorii vor să reglementeze folosirea canabisului medical. În ce condiţii poate fi prescris

Un proiect de lege depus la Senat prevede reglementarea folosirii canabisului şi derivatelor acestuia în scopuri medicale. Astfel, este înfiinţată o Agenţie care să autorizeze creşterea şi vânzarea canabisului şi a medicamentelor din plantă în farmacii, inclusiv condiţiile de prescriere medicală.

Viorica Dăncilă, despre legea prin care copiii sunt obligaţi la întreţinerea părinţilor: Nu este susţinută de Guvern şi PSD

Premierul Viorica Dăncilă a declarat, vineri, la Galaţi, că nici Guvernul României şi nici PSD nu susţin proiectul de lege prin care copiii sunt obligaţi la întreţinerea părinţilor.

Partidul premierul Alexis Tsipras ar putea să piardă alegerile de dumnică în Grecia. Ce spun sondajele

Partidul Noua Democraţie (centru-dreapta) are un avans de 10-15% în sondajele de opinie faţă de formaţiunea de stânga Syriza, înaintea scrutinului parlamentar anticipat programat duminică în Grecia, arată sondaje de opinie citate de agenţia de presă Reuters.

Oameni evacuaţi din cauza unei viituri. Un Drum Naţional este blocat de aluviuni/ Imagine impresionantă cu intervenţia pompierilor

Mai multe gospodării din localitatea Rucăr, judeţul Argeş, au fost inundate, vineri, iar 10 persoane au fost evacuate, una dintre ele, surprinsă de viitură, având fractură deschisă. Drumul Naţional 73 este blocat din cauza aluviunilor.

Măsură radicală: O ţară din nordul Africii a interzis definitiv intrarea în instituţiile publice cu vălul islamic integral

Premierul Tunisiei, Youssef Chahed, a interzis vineri utilizarea vălului islamic integral (niqab) în instituţiile publice „din raţiuni de securitate”, potrivit unui oficial din cadrul Guvernului, citat de Reuters.

Monitorul Justiţiei: Fiul unui judecător, acuzat că este fals avocat. Baroul Bucureşti: “Nu figurează în evidenţe”

Alexandru Ion-Tudoran, fiul judecătorului Corneliu Bogdan Ion-Tudoran, este acuzat că execită funcţia de avocat, desi nu a fost niciodată membru al Uniunii Naţionale a Barourilor din România, iar întreaga situaţie este girată chiar de tatăl său.

MONITORUL APĂRĂRII | Cum ar putea reacţiona Iranul, după sechestrarea unui petrolier în Gibraltar

Administraţia de la Teheran a avertizat, vineri, că ar putea captura o navă britanică în cazul în care Marea Britanie nu eliberează petrolierul sechestrat în Gibraltar, situaţie care riscă să conducă la escaladarea crizei dintre Iran şi Occident.

Cod ROŞU şi PORTOCALIU de ploi torenţiale, vijelii şi grindină, în mai multe judeţe din România

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o avertizare cod roşu de ploi torenaţiale, grindină şi vijelii pentru mai multe localităţi din judeţul Vâlcea. Totodată, Meteorologii au mai emis o avertizare cod portocaliu care vizează mai multe localităţi din judeţele Argeş, Prahova şi Dâmboviţa. Codul portocaliu este valabil până la ora 16.30.

Incendiu puternic la acoperişul Mănăstirii Râmeţ | FOTO

Pompierii din Alba intervin, vineri, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la acoperişul Mănăstirii Râmeţ, din judeţul Alba. Flăcările au cuprins acoperişul, care arde pe o suprafaţă de 600 mp, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Ce cadou a primit Radu Mazăre de ziua lui. Fratele fostului edil: El a cerut-o

Radu Mazăre a primit, de ziua lui, două cărţi, între care una despre yoga pe care chiar el a cerut-o, a spus familia sa la ieşire din Penitenciarul Rahova, unde s-a prezentat, vineri, pentru a sărbători aniversarea fostului edil, care împlineşte 51 de ani. Prăjiturile nu au fost permise.

Legea prin care copiii sunt obligaţi să întreţină părinţii a pierdut din susţinere

Proiectul de lege prin care părinţii, bunicii sau străbunicii ar trebui să fie susţinuţi financiar de copii, dacă au nevoie, are mai puţini susţinători, după ce un parlamentar şi-a retras semnătura. Deputatul Dumitru Gherman a declarat că presiunea venită din spaţiul public a fost cauza retragerii.

Dăncilă, declaraţie critică despre comisarii Creţu şi Cioloş: Nu am văzut cum au ajutat România

Premierul Viorica Dăncilă a declarat vineri că a discutat cu preşedintele Klaus Iohannis despre portofoliul de comisar european, susţinând că persoana desemnată trebuie aleasă cu atenţie pentru că în trecut au fost comisari români care nu prea au ajutat ţara.

Ironii după ce Sarkozy pozează mai înalt decât Carla Bruni: Speculaţii şi explicaţii după ce fostul ocupant de la Palatul Elysee a „crescut” brusc peste 10 cm | FOTO

O fotografie în care fostul preşedinte francez Nicolas Sarkozy pare mai înalt decât soţia sa, Carla Bruni, apărută pe coperta săptămânalului Paris Match a stârnit un val de comentarii ironice în mediul online, iar editorii publicaţiei au venit ulterior cu explicaţii, potrivit The Guardian.

Jean-Claude Juncker, desemnat pe criteriul primului candidat, critică modul ACTUAL în care a fost nominalizat preşedintele Comisiei Europene

Procedura pentru desemnarea noului preşedinte al Comisiei Europene "nu a fost transparentă", a afirmat vineri actualul titular al funcţiei, Jean-Claude Juncker, pe fondul polemicilor generate de nominalizarea Ursulei von der Leyen.

Sesizare a Inspecţiei Judiciare după ce un fost mare judecător din România a afirmat că Dragnea este condamnat politic

Lia Savonea, şefa CSM, a spus că a sesizat Inspecţia Judiciară după afirmaţiile fostului judecător CCR Petre Lăzăroiu,care a spus că soluţia de condamnare în cazul lui Dragnea a fost politică, iar magistraţii CCR ar fi amânat decizia privind conflictul dintre Parlament şi ÎCCJ din cauza presiunilor.

INCENDIU puternic la o mare mănăstire din Ardeal | FOTO

Pompierii din Alba intervin, vineri, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la acoperişul Mănăstirii Râmeţ, din judeţul Alba. Flăcările au cuprins acoperişul, care arde pe o suprafaţă de 600 mp, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Inspecţia Judiciară va controla Înalta Curte, după decizia CCR privind completurile specializate/ Cristina Tarcea, despre şefa CSM care a anunţat controlul: Tânjeşte la revocarea conducerii ÎCCJ

Preşedintele CSM, Lia Savonea, a declarat, în contextul deciziei CCR privind completele specializate de la ÎCCJ, că va convoca Secţia pentru judecători a Consiliului pentru a stabili responsabilitatea conducerii instanţei supreme şi, probabil, va fi dispus un control al Inspecţiei Judiciare. Totodată, Preşedintele Înaltei Curţi, Cristina Tarcea, a declarat că şefa CSM „tânjeşte” la revocarea sa, însă până în septembrie încă are drept de vot în Consiliu.

Locatari revoltaţi după ce o coroană funerară a fost trecută la cheltuielile de întreţinere

O parte dintre locatarii unui bloc din oraşul Galaţi sunt revoltaţi că trebuie să plătească la cheltuielile de întreţinere şi pentru achiziţia unei coroane funerare pentru un vecin care a murit, deşi nu au fost consultaţi înainte de luarea deciziei de către administratorul imobilului.

Traian Băsescu urcă „o treaptă” la Bruxelles şi primeşte o funcţie importantă într-o comisie din Parlamentul European

Traian Băsescu a obţinut funcţia de vicepreşedinte al Comisiei pentru Afaceri Externe din Parlamentul European, una dintre cele mai importante comisii de la Bruxelles. Eugen Tomac a obţinut funcţia de vicepreşedinte în Comisia de Energie a Delegaţiei la Adunarea Parteneriatului Estic.

Sibiul are un nou primar, după ce vechiul edil a fost demis

Viceprimarul Corina Bokor a fost aleasă, vineri, primar al Sibiului, de consilierii locali, după ce actualul primar, Astrid Cora Fodor, şi-a pierdut mandatul, în urma rămânerii definitive a raportului ANI care a constatat incompatibilitatea sa în mandatul precedent, când a fost viceprimar.

Contracandidatul lui Kovesi la Parchetul European, favorit pentru conducerea DNA-ului francez. În cazul numirii, românca devine singurul candidat

Jean-François Bohnert, contracandidatul Laurei Codruţa Kovesi pentru funcţia de procuror-şef european, este favorit pentru şefia Parchetului Naţional Financiar din Franţa, corespondentul DNA, relatează postul de televiziune TV5Monde.

Steven Adler, fost toboşar al Guns N’ Roses, face publică varianta sa după ce s-a înjunghiat în abdomen

Muzicianul american Steven Adler, fost toboşar al trupei rock Guns N' Roses, care, pe 28 iunie, a fost spitalizat de urgenţă după ce s-a înjunghiat în abdomen, în locuinţa sa din Los Angeles, neagă că ar fi vrut să se sinucidă şi spune că a fost vorba despre un accident, potrivit contactmusic.net.

Informaţii despre „lista neagră” care circulă în PSD. Codrin Ştefănescu: Ne-a informat un porumbel al pācii/ Dăncilă îl face scenarist

Codrin Ştefănescu, fost secretar general al PSD şi apropiat al lui Liviu Dragnea, scrie pe Facebook are informaţii potrivit cărora vor urma evaluări şi reevaluări în partid, asta după ce a vorbit despre o listă neagră.