Știrile zilei

Traficul rutier a fost oprit pe DN1, între Bucureşti şi Ploieşti, din cauza inundaţiilor

Traficul rutier este oprit, joi, pe DN1, între Bucureşti şi Ploieşti, pentru a permite pompierilor să adune apa de pe carosabil, în urma inundaţiilor, potrivit Centrului Infotrafic.

După incendiile devastatoare, acum zone din apropierea Atenei au fost INUNDATE în urma unei ploi torenţiale

O ploaie torenţială a inundat zone dintr-o suburbie de nord a capitalei Greciei, Atena, apa inundând mai multe clădiri şi avariind mai multe vehicule, informează site-ul agenţiei de ştiri The Associated Press.

Dezvăluire dramatică despre ultimele momente din viaţa celebrei aviatoare Amelia Earhart. Zeci de oameni au auzit aceste mesaje radio, după ce avionul ei s-a prăbuşit în Pacific

Zeci de oameni din întreaga lume au auzit-o pe pioniera în aviaţie, Amelia Earhart, şi pe navigatorul acesteia, Fred Noonan, cerând ajutor printr-o staţie radio, după ce avionul în care se aflau s-a prăbuşit în Oceanul Pacific, portivit cercetătorilor.

Una dintre ultimele femei pilot din cel de-Al Doilea Război Mondial a decedat la vârsta de 101 ani

Mary Ellis, una dintre ultimele femei pilot care au supravieţuit în urma celui de-Al Doilea Război Mondial, a decedat la vârsta de 101 ani, informează Sky News.

S-a decis: Primăria Capitalei alocă încă 10 milioane de lei pentru Catedrala Mântuirii Neamului

Primăria Capitalei va aloca alte 10 milioane de lei, printr-o rectificare bugetară, pentru finalizarea Catedralei Mântuirii Neamului, suma totală propusă prin acest demers, pentru bisericile din Bucureşti, fiind de peste 63 de milioane de lei.

Afaceri închise de pesta porcină: „Nu se salvează nimic, se ucide tot. Renunţ cu totul la afacere”/ Lider sindical: Focarul de pestă porcină africană a fost PROVOCAT

440 de focare de pestă porcină africană au fost confirmate în acest an în România, două dintre acestea fiind la firme. Dincolo de datele oficiale, dezastrul descris de fermieri arată efectele epidemiei: „Nu se salvează nimic,se ucide tot”, spune un fermier decis să renunţe la afacere.

Liviu Dragnea reacţionează la declaraţia ministrului Daea: Reprezintă o gafă. Prezint scuze comunităţii evreieşti

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, joi, că declaraţia ministrului Petre Daea privind comparaţie între victimele Holocaustului şi porcii incineraţi din cauza pestei porcine, reprezintă „o gafă” şi i-a atras atenţia să fie mai atent şi să nu mai folosească asocieri care pot jigni profund.

Consiliul Judeţean Harghita a reclamat la CNCD modul „discriminatoriu” în care elevii maghiari învaţă limba română

Consiliul Judeţean Harghita a sesizat Consiliul Naţional de Combatere a Discriminării (CNCD) privind modalitatea în care învaţă limba română elevii maghiari, considerând că aceştia sunt discriminaţi, iar lipsa programelor şi manualelor speciale echivalează cu aplicarea unui tratament diferenţiat.

MONITORUL APĂRĂRII | Un general iranian vrea o confruntare directă cu Donald Trump

Generalul Qasem Soleimani, un comandant din cadrul Gardienilor Revoluţiei din Iran, i-a recomandat preşedintelui SUA, Donald Trump, să îl ameninţe pe el, nu pe omologul iranian, Hassan Rouhani, afirmând ironic că liderul de la Casa Albă urmează "etica cluburilor de noapte".

Fiica ministrului Educaţiei a ratat admiterea la UMF Cluj-Napoca. Nota cu care a fost respinsă

Fiica ministrului Educaţiei, Valentin Popa, Teodora, a fost declarată respinsă în urma examenului de admitere susţinut la Facultatea de Medicină a Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF) „Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca, unde a obţinut nota 7,47, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Ultimii şase membri ai unei secte religioase din Japonia, care a organizat acum 23 de ani un atac sângeros la metroul din Tokyo, au fost executaţi

Ultimii şase membri ai sectei religioase Aum Shinrikyo au fost executaţi în Japonia, membrii acestei grupări fiind cei care în 1995 au ucis 13 persoane într-un atac armat ce a avut loc la metroul din Tokyo, informează Sky News.

Un număr URIAŞ de maşini diesel încă mai circulă pe drumurile europene, în ciuda măsurilor luate împotriva lor în ultimii ani

Maşinile diesel sunt principala cauză a poluării în oraşele europene, nivelurile ridicate de oxid de azot (NOx) fiind responsabile pentru decesul prematur a 71.000 de persoane, este una dintre concluziile unui studiu conceput de Transport & Environment, ONG bazat în Bruxelles.

Interviurile pentru funcţia de şef al DNA s-au încheiat. Toader va face anunţul vineri, la ora 12:00/ Orban: Să trimită la CSM dosarele candidaţilor şi Consilliul să decidă

Tudorel Toader va face vineri, la ora 12:00, anunţul privind concursul pentru funcţia de procuror-şef al DNA, a confirmat, pentru MEDIAFAX, ministrul Justiţiei, după ce s-au încheiat interviurile cu cei patru candidaţi pentru acest post. Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a solicitat, joi, ministrului Justiţiei să trimită către CSM toate dosarele candidaţilor înscrişi pentru funcţia de procuror-şef al DNA, pentru ca reprezentanţii Consiliul să dea aviz şi apoi preşedintele Klaus Iohannis să facă numirea.

Ludovic Orban cere demisia lui Petre Daea: Afirmaţiile lui vor afecta relaţiile României cu Israelul

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a cerut, joi, demiterea ministrului Agriculturii, Petre Daea, după ce acesta a comparat efectele Holocaustului şi cele ale pestei porcine. Liderul liberal a precizat că păstrarea acestuia în funcţie va afecta grav relaţiile României cu Israel.

Ministrul Apărării din Grecia: Cetăţenii au înrăutăţit situaţia prin construirea ilegală de case

Panos Kammenos, ministrul Apărării din Grecia, a declarat că cetăţenii au contribuit la gravitatea incendiilor de vegetaţie, deoarece au construit ilegal clădiri de-a lungul timpului, care au blocat rutele de evacuare, relatează BBC.

Primăria Capitalei va amplasa într-o piaţă sau într-un parc o statuie a fostui lider sud-african Nelson Mandela

Consiliul General al Municipiului Bucureşti a aprobat, joi, amplasarea unei statui care să-l reprezinte pe fostul lider sud-african Nelson Mandela. Lucrarea va fi realizată în urma unui concurs.

ANAF supune dezbaterii proiectul de ordin privind unele restituiri ale impozitului pe venit

ANAF supune dezbaterii publice proiectul de ordin privind restituirea impozitului pe venit reţinut la sursă de către plătitorul de venit în cuantum mai mare decât cel legal datorat, în situaţia în care plătitorul de venit există şi nu se află în procedura insolvenţei.

Iohannis atacă la CCR modificarea art. 12 din legea 78/2000 pentru sancţionarea faptelor de corupţie

Preşedintele Klaus Iohannis a trimis, joi, CCR o sesizare de neconstituţionalitate asupra Legii pentru modificarea şi completarea art. 12 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie.

Ministrul Ştefan Radu Oprea a anunţat stadiul programului Start-Up Nation 2018

Peste 5.800 de aplicanţi la programul Start-Up Nation sunt astăzi în posesia banilor, iar demararea programului 2018 va începe din toamnă, a declarat joi, la conferinţa privind bilanţul la şase luni, ministrul pentru Mediul de Afaceri şi Antreprenoriat, Ştefan Radu Oprea.

Orban anunţă că nu a primit niciun răspuns de la ANAF legat de cheltuielile PNL în campania din 2016

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat că nu a primit niciun răspuns de la ANAF în legătură cu rambursarea cheltuielor partidului în campania electorală din 2016, cu toate că AEP a trimis instituţiei documentaţia la verificare încă din luna mai a anului trecut.

Preşedintele italian, Sergio Mattarella, a condamnat dur împuşcarea fetiţei din România: Italia nu este „Vestul Sălbatic”

Preşedintele italian, Sergio Mattarella, a condamnat în termeni duri, joi, împuşcarea în Roma a unei fetiţe din România, avertizând că Italia nu trebuie să devină un stat "barbar" sau "Vestul Sălbatic".

Comisia Europeană descoperă noi modalităţi de manipulare a testelor de către producătorii de maşini

Experţii Comisiei Europene au descoperit dovezi care arată că producătorii de maşini folosesc modalităţi de manipulare a testelor pentru a amplifica impactul asupra mediului al emisiilor actuale, relatează Euractiv.

Avioane de vânătoare britanice, plecate de la o bază aeriană din România, au interceptat un bombardier rus

Avioane de vânătoare britanice au fost trimise de la o bază aeriană din România pentru interceptarea unui bombardier rus, în apropierea spaţiului aerian NATO, deasupra Mării Negre, anunţă Forţele Aeriene Regale britanice.

Singurul ştrand public din oraşul Galaţi, folosit de gospodine pentru a coace vinete | GALERIE FOTO, VIDEO

Singurul ştrand public din oraşul Galaţi este folosit de gospodine pentru a coace vinete. Acesta se află pe malul Dunării şi are, printre dotările specifice, un loc de picnic cu 10 grătare. Complexul de agrement este închis de câţiva ani, dar autorităţile permit oamenilor să intre în zona de picnic.

Câinii fără pedigree nu mai pot fi vânduţi în magazine de tip pet-shop. Amenzile pot ajunge până la 5.000 de lei.

Primăria Capitalei va interzice vânzarea în magazine de tip pet shop sau în târguri a câinilor şi pisicilor care provin din alte surse decât adăposturi sau crescătorii cu certificare pedigree, potrivit unui proiect CGMB, votat joi. Amenzile pot ajunge până la 5.000 de lei.

Cutremur de suprafaţă de 4,4 grade pe scara Richter în largul insulei Samos din Grecia

Un seism de suprafaţă cu magnitudinea de 4,4 grade pe scara Richter a avut loc joi dimineaţă în largul insulei Samos din estul Mării Egee. anunţă Institutul american de geofizică (USGS).

DECLARAŢIA ZILEI: Ambasada Israelului: Ne exprimăm consternarea cu privire la afirmaţiile ministrului Daea despre „incinerarea porcilor ca la Auschwitz”/ CNCD s-a autosesizat

Ambasada Israelului a reacţionat, joi, la afirmaţiile lui Petre Daea, reprezentanţii ambasadei spunând că sunt consternaţi şi dezamăgiţi de faptul că ministrul Agriculturii a comparat efectele Holocaustului şi cele ale pestei porcine.

ALERTĂ ANM: Cod galben de ploi torenţiale, descărcări electrice şi vijelii, până sâmbătă, la ora 21.00. Care sunt judeţele afectate

31 de judeţe intră începând de joi seară sub avertizare cod galben de ploi torenţiale, descărcări electrice şi vijelii, până sâmbătă, la ora 21.00, potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie.

Forţele Aeriene Române, filmare privind intervenţia aeronavei Spartan în Grecia | VIDEO

Reprezentanţii Forţelor Aeriene Române au făcut publică, joi, o filmare prin care prezintă modul în care aeronava C-27J Spartan, configurată pentru stingerea incendiilor, acţionează în Grecia, imaginile fiind postate pe Facebook.

Iohannis a sesizat CCR în legătură cu modificarea Legii privind statutul deputaţilor şi senatorilor

Preşedintele Klaus Iohannis a sesizat, joi, CCR referitor la modificarea Legii privind Statutul deputaţilor şi senatorilor, motivând că articolul care oferă aleşilor dreptul legal de a intermedia relaţia dintre cetăţeni şi potenţiali investitori cu administraţia publică centrală şi locală încalcă Constituţia.

Avion de vânătoare prăbuşit în Vietnam: Doi militari au murit

Un avion de vânătoare s-a prăbuşit joi în nordul Vietnamului, iar în urma incidentului au decedat cei doi militari aflaţi la bordul aparatului, a anunţat un oficial local, potrivit site-ului agenţiei de ştiri Reuters.

„Wi-fi gratuit în Bucureşti”, proiect aprobat de Consiliul General al Municipiului

Consiliul General al Muncipiului Bucureşti a aprobat, joi, proiectul „Wi-Fi gratuit în Bucureşti”. Proiectul face parte din obiectivele asumate de Guvern în 2015 prin Strategia naţională privind Agenda Digitală pentru România 2020.

Petre Cozma, după ce ucigaşul fiului său a fost eliberat: Voi face plângere la CEDO

Petre Cozma nu a trecut peste moartea fiului său, Marian Cozma. Tatăl fostului handbalist a aflat de eliberarea lui Ivan Sztojka, unul dintre criminali, şi nu vrea să lase lucrurile aşa. În direct la ProSport Live, Petre Cozma a mărturisit că va face plângere la CEDO.

Amenzi de până la 8.000 de lei pentru proprietarii care nu reabilitează faţadele clădirilor

Proprietarii de clădiri din Capitală vor fi amendaţi între 5.000 şi 8.000 de lei dacă nu vor reabilita faţadele imobilelor deţinute, potrivit unui proiect al Primăriei Capitalei, votat, joi, de Consiliul General al Municipiului Bucureşti.

ANCOM are protocol funcţional cu SRI din anul 2013

ANCOM a încheiat un protocol de colaborare cu SRI în anul 2013, care este în prezent funcţional, au precizat reprezentaţii instituţiei, la solicitarea MEDIAFAX, pe lângă acesta mai fiind încheiate un acord şi o convenţie cu serviciul secret.

Gabriela Firea: Vom construi un centru de protonoterapie în Capitală. E o terapie revoluţionară

Primarul Gabriela Firea a spus, joi, că în Bucureşti se va construi un centru de protonoterapie, o terapie revoluţionară aplicată în special copiilor diagnosticaţi cu cancer. În şedinţa CSGM se va aproba nota conceptuală şi va fi stabilit locul unde va fi amplasat.

COMENTARIU: Oh, mia patria, şi bella e perdută! | VIDEO

Tristul spectacol pe care îl oferă politica românească în prezent se leagă nemijlocit de un alt fenomen, văr bun cu dezindustrializarea ţării - este vorba de fenomenul deprofesionalizării.

INCENDIILE din Grecia: Echipele de salvare continuă să caute zecile de persoane dispărute/ Bilanţ: Cel puţin 85 de morţi şi 187 de răniţi

Echipele de salvare continuă să caute zecile de persoane care sunt în continuare date dispărute după incendiile de vegetaţie din zona Atenei, iar autorităţile au anunţat că vor ajuta cu bani persoanele afectate de această calamitate, informează site-ul cotidianului Ekathimerini.

Senator PNL: Tudorel Toader a inventat o procedură de selecţie la DNA care nu este legală

Procedura de selecţie a procurorilor pentru şefia DNA a ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, nu este legală, deoarece nu este prevăzută în Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, a declarat miercuri senatorul PNL, Iulia Scântei.

PROTEST în faţa Primăriei faţă de realizările Gabrielei Firea: „Primarul paralel cu Bucureştiul” sau „0% mai aproape de revoluţia din trafic” | FOTO, VIDEO

Activewatch, alături de mai multe organizaţii, au participat, la joi, un protest în faţă Primăriei Municipiului Bucureşti unde au prezentat un raport în care acuză instituţia de faptul că în ultimii doi ani, de când Gabriela Firea este primar, sunt foarte puţine realizări.