Știrile zilei

Rodrigo Duterte nu va candida pentru un alt mandat prezidenţial şi ar putea să demisioneze în avans

Preşedintele filipinez Rodrigo Duterte nu va candida pentru un alt mandat şi ar putea să demisioneze în avans, a anunţat miercuri secretarul de presă al preşedinţiei de la Manila, relatează site-ul publicaţiei The Straits Times.

Dragnea: De ce nu poate continua Tudorel Toader ca ministru al Justiţiei?/ Oficialii europeni nu pot aştepta explicaţii de la Parlament

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, miercuri, că a fost mulţumit de prestaţia pe care Tudorel Toader a avut-o în şedinţa CSM, afirmând că nu vede de ce acesta ar trebui revocat, afirmând că „procurorii nu fac Guvernul”.

Serviciile secrete americane anunţă că hackerii ruşi au pătruns în sistemele informatice de vot din şapte state americane

Serviciile secrete americane au ajuns la concluzia că hackerii ruşi au pătruns în sistemele informatice de vot din şapte state americane, înainte de alegerile din SUA din anul 2016, potrivit multor oficiali americani, citaţi de site-ul postului NBC News.

Augustin Lazăr: Se insinuează în public că magistraţii nu răspund pentru ce fac. Poate cineva simte o anumită frustrare

Procurorul general al României, a declarat, miercuri, la bilanţul DNA, că magistraţii răspund chiar şi penal pentru faptele lor, menţionând că este posibil să se dorească ca doar anumiţi magistraţi, care au dat anumite dosare, să răspundă.

Vicepreşedinte CSM, despre avizul negativ dat cererii de revocare a şefei DNA: Nu e vorba de solidaritate între procurori

Vicepreşedintele CSM, Codruţ Olaru, spune că este nevoie ca procurorii din DNA să se gândească dacă sunt elemente care pot fi îmbunătăţite, susţinând că avizul negativ dat marţi de secţia de procurori din CSM revăcării şefei DNA nu a fost unul de solidaritate între procurori.

Vinerea Mare, zi nelucrătoare| PSD: Vremea lozincilor că totul se rezolvă prin muncă trebuie să treacă

Deputaţii au decis, miercuri, că acorde încă o zi liberă românilor, aprobând un proiect de lege care prevede stabilirea zilei de Vinerea Mare ca sărbătoare legală nelucrătoare.

Timmermans: Comisia Europeană nu intenţionează să propună activarea Articolului 7 în cazul României. „Asta le voi spune autorităţilor române: dacă faceţi tot ceea ce vă cerem, puteţi scăpa de MCV”

Prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, a declarat că Executivul european nu intenţionează să propună activarea Articolului 7 în cazul României şi a încurajat autorităţile române să aplice recomandările din cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV), relatează Novinite.

Simona Halep, înaintea turneului de la Indian Wells: Nu am avut dureri la talpă şi sper să fie bine şi la meciuri

Simona Halep a plecat foarte devreme în SUA, cu o săptămână înaintea turneului de la Indian Wells (7-18 februarie), declarând că starea ei de sănătate s-a îmbunătăţit. Constănţeanca a fost rezervată însă în privinţa şanselor pe care le are la câştigarea competiţiei de categorie Premier Mandatory.

Un prorector al Universităţii ”Babeş-Bolyai” dă în judecată GRAUR. Comisia de Etică a universităţii a stabilit că nu a plagiat

Prorectorul Universităţii ”Babeş-Bolyai” (UBB) Cluj-Napoca, Ioan Bolovan, anunţă că va acţiona în justiţie asociaţia GRAUR pentru atingerea demnităţii sale şi a imaginii publice personale, în urma acuzaţiilor de plagiat şi a cererii de revocare a sa din Comisia de Istorie din cadrul CNATDCU.

Klaus Iohannis, la bilanţul DNA: Suntem departe de o revocare, tot mai departe

DNA prezintă, miercuri, raportul de activitate pentru anul 2017, la eveniment fiind prezenţi şi preşedintele României, Klaus Iohannis, şi ambasadorul SUA la Bucureşti, Hans Klemm. Tudorel Toader a anunţat că nu va onora invitaţia.

Câinele preferat al Barbrei Streisand, clonat de două ori | VIDEO

Câinele preferat al Barbrei Streisand a fost clonat de două ori, a declarat actriţa americană într-un interviu pentru revista Variety, fără să ofere prea multe detalii privind insolita procedură, transmite AFP.

Un echipaj americano-rus s-a întors în siguranţă de pe Staţia Spaţială Internaţională. Care este starea astronauţilor

O capsulă spaţială care transporta doi astronauţi americani şi un cosmonaut rus de pe Staţia Spaţială Internaţională a aterizat, miercuri, în siguranţă în Kazahstan, după o misiune de cinci ani şi jumătate, a anunţat NASA, relatează agenţiile Reuters şi Tass.

Formularul 230 pentru 2% din impozitul anual pe salarii şi pensii va putea fi depus şi de către beneficiari sumei redirecţionate

Formularul 230 pentru 2% din impozitul anual pe salarii şi pensii va putea fi depus şi de către beneficiarii sumei redirecţionate, măsura fiind tranzitorie, până la generalizarea depunerii formularelor prin mijloace electronice.

ACCIDENT grav la Vaslui: Trei maşini s-au ciocnit pe stradă, după ce unul din şoferi a făcut infarct | FOTO

Trei autovehicule s-au ciocnit, miercuri dimineaţă, pe o stradă din Vaslui, după ce şoferul unei maşini a făcut infarct. Acesta a murit, iar alte două persoane au fost rănite, transmite corespondentul MEDIAFAX.

NINSOARE în Capitală: Un tramvai de pe ruta 1 Decembrie a deraiat/ PMB: 80 % din arterele principale sunt „la negru”. Jumătate din străzile secundare, deszăpezite | VIDEO

Brigada Rutieră a anunţat, miercuri, că tramvaiul de pe ruta Bulevardului 1 Decembrie şi a Bulevardului Liviu Rebreanu a deraiat. De asemenea, probleme sunt pe mai multe linii de tramvai din Capitală.

Guvernul nipon avertizează că Rusia a sporit activitatea militară în apropierea Japoniei

Ministrul japonez al Apărării, Itsunori Onodera, a avertizat, miercuri, că Rusia a sporit activitatea militară în apropierea Japoniei, iar această decizie ar putea avea legătură cu faptul că Japonia s-a alăturat sancţiunilor internaţionale împotriva Rusiei, relatează site-ul agenţiei Sputnik.

NINSORI abundente în toată Europa, până sâmbătă. Marea Britanie, Peninsula Iberică şi Franţa, afectate de condiţii meteorologice severe

Un nou front atmosferic rece afectează în această săptămână Marea Britanie, Irlanda, Peninsula Iberică şi Franţa, fiind preconizate ninsori, ploi abundente, vânt puternic şi temperaturi extrem de scăzute până sâmbătă, relatează site-urile BBC News şi The Local.

CFR călători: O sută de trenuri sunt anulate din cauza ninsorilor şi a viscolului

O sută de trenuri în judeţele aflate sub cod portocaliu de viscol sunt anulate, miercuri, din cauza ninsorilor şi a viscolului. Potrivit CFR, traficul feroviar se desfăşoară în condiţii de ninsoare viscolită şi rafale puternice de vând de până la 60 de kilometri pe oră.

Premierul slovac oferă un milion de euro recompensă pentru informaţii privind uciderea jurnalistului de investigaţii

Premierul slovac Robert Fico a anunţat, marţi, că guvernul de la Bratislava oferă o recompensă în valoare de un milion de euro pentru oricine poate oferi informaţii despre uciderea jurnalistului de investigaţii Jan Kuciak şi a prietenei acestuia, relatează site-ul BBC News.

România sub ZĂPADĂ. MAI: S-a intervenit pentru deblocarea a 450 de persoane rămase înzăpezite/ Autoşenilată, defectată în timp ce încerca să ajungă prin nămeţi la o gravidă / Care este situaţia drumurilor

Circulaţia pe două autostrăzi, tronsoane din 14 drumuri naţionale şi 47 judeţene este oprită, miercuri dimineaţă, din cauza vremii.

Şapte persoane, implicate într-un accident rutier în Dâmboviţa, între un microbuz şi un autobuz | FOTO

Şapte persoane au fost implicate, miercuri dimineaţă, într-un accident între un microbuz şi un autobuz, produs în municipiul Moreni din judeţul Dâmboviţa. O singură persoană a ajuns la spital.

CODUL PORTOCALIU de ger, prelungit până vineri seara / Miercuri sunt în vigoare alte două avertizări, de ninsoare şi viscol

Meteorologii anunţă prelungirea avertizării codului portocaliu de ger în Moldova, estul Transilvaniei, Oltenia, Muntenia şi Dobrogea. Temperaturile minime se vor încadra între minus 22 şi minus 12 grade, izolat mai coborâte, sub minus 25 grade.

Donald Trump a discutat cu liderii Arabiei Saudite şi Emiratelor Arabe Unite despre ”acţiunile destabilizatoare” ale Iranului

Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a discutat, miercuri, cu liderii Arabiei Saudite şi ai Emiratelor Arabe Unite despre ”acţiunile destabilizatoare” ale Iranului, dar şi despre aspecte ce ţin de securitate şi economie, a anunţat Casa Albă, informează site-ul agenţiei de presă Reuters.

Studiile privind rata fertilităţii ar putea anticipa recesiunile economice

Numărul femeilor însărcinate a fost în scădere înainte de începerea unei recesiuni economice, iar studiul ratei fertilităţii ar putea ajuta la anticiparea perioadelor de regres economic, arată un studiu realizat de un grup de profesori universitari din SUA.

BILANŢ DNA | Iohannis, atac la Toader: Asistăm la încercarea clară de a subordona justiţia politicului. DNA, instituţie eficientă/ Kovesi: Nu alegem dosarele – VIDEO

DNA a prezentat, miercuri, raportul de activitate pentru anul 2017. Evenimentul a avut loc la o zi după ce Codruţa Kovesi a fost audiată de procurorii CSM, aceştia dând aviz negativ cererii de revocare. Toader nu a participat la prezentarea bilanţului.

Trei persoane de la o bază militară din Virginia au fost spitalizate după deschiderea unei scrisori ce conţinea o substanţă suspectă

Trei persoane au fost spitalizate după ce a fost deschis un plic ce conţinea o substanţă suspectă într-o bază militară americană din Arlington, Virginia, a anunţat, miercuri, purtătorul de cuvânt al bazei militare, relatează CNN.

General american: Rusia joacă în Siria şi rolul de piroman şi pe cel de pompier

Comandantul Forţelor Americane din Orientul Mijlociu, generalul Joseph Votel, a declarat, marţi, că Rusia joacă în Siria şi rolul de piroman şi pe cel de pompier şi că încearcă să contracareze influenţa Statelor Unite din regiune, relatează The Associated Press.

Mii de oameni au protestat în Skopje împotriva schimbării numelui Macedoniei

Mii de oameni au protestat, marţi, în Skopje împotriva schimbării numelui Macedoniei, în contextul în care premierul Zoran Zaev a propus patru variante pentru redenumirea Macedoniei, informează site-ul postului France 24.

Angela Merkel: Aderarea Serbiei la UE este condiţionată de rezolvarea problemelor cu Kosovo

Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a declarat, marţi, că aderarea Serbiei la Uniunea Europeană este condiţionată de implementarea unor reforme democratice şi de rezolvarea problemelor cu Kosovo, relatează site-ul agenţiei Anadolu.

Nicolas Maduro şi-a depus candidatura pentru un nou mandat de preşedinte al Venezuelei

Preşedintele Venezuelei, Nicolas Maduro, şi-a depus, marţi, candidatura în cadrul alegerilor prezidenţiale anticipate ce vor avea loc la data de 22 aprilie, iar opoziţia venezueleană a anunţat că va boicota scrutinul, informează site-ul postului France 24.

Orban: Decizia CSM, fără echivoc/ În Japonia, Tudorel Toader ar fi trebuit să comită seppuku

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, marţi seară, că decizia Secţiei pentru Procurori a CSM privind cererea de revocarea a şefei DNA este „clară”, afirmând că dacă ar fi trăit în Japonia ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, ar fi trebuit să comită seppuku, după un asemenea eşec.

Michel Barnier: Marea Britanie să nu se lase condusă de iluzii în negocierile cu Uniunea Europeană

Michel Barnier, negociatorul-şef al UE pentru Brexit, a declarat, marţi, că Guvernul britanic nu trebuie să se lase condus de ”iluzii” în negocierile cu Bruxellesul şi a adăugat că perioada de tranziţie trebuie instituită pentru o perioadă determinată, informează site-ul agenţiei de presă Reuters.

Distrigaz: Alimentarea cu gaze în mai multe localităţi din Ilfov, sistată. 1500 consumatori, afectaţi

Distrigaz Sud Reţele anunţă că în urma unor defecţiuni tehnice, alimentarea cu gaze naturale pentru clienţii casnici şi non-casnici din localităţile Dragomireşti-Deal, Dragomireşti-Vale, Zurbaua şi Bacu a fost sistată.

Uniunea Europeană reiterează că Ierusalimul este capitala comună a Israelului şi a viitorului stat palestinian

Oraşul Ierusalim trebuie să rămână capitala comună a Israelului şi a viitorului stat palestinian, a declarat marţi Federica Mogherini, Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe şi Politici de Securitate.

Marius Copil s-a calificat în optimile turneului challenger de la Indian Wells

Marius Copil, principalul favorit şi numărul 75 mondial, s-a calificat, marţi, în optimile de finală ale challenger-ului de la Indian Wells (SUA), competiţie premergătoare turneului Masters care va avea loc între 8 şi 18 martie.

NSA avertizează că Rusia ar putea lansa noi atacuri cibernetice pentru că Donald Trump nu a ordonat măsuri de contracarare

Preşedintele Donald Trump nu le-a ordonat serviciilor de securitate din SUA să oprească atacurile cibernetice atribuite Rusiei, a declarat marţi Mike Rogers, directorul Agenţiei pentru Siguranţă Naţională (NSA) şi şeful Comandamentului cibernetic al Pentagonului, relatează site-ul Axios.com.

Circulaţia vehiculelor diesel ar urma să fie interzisă în centrul Romei începând din 2024

Vehiculele cu propulsie pe motorină vor fi interzise în centrul istoric al Romei începând din 2024, anunţă primarul capitalei Italiei, Virginia Raggi, informează site-ul agenţiei ANSA.

CURSURI SUSPENDATE | În Bucureşti şi în mai multe judeţe din ţară NU se face şcoală până la sfârşitul săptămânii

Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN) anunţă că, miercuri, cursurile sunt suspendate integral în Bucureşti, Ilfov, Teleorman, Argeş, Dolj, Brăila, Călăraşi, Constanţa, Ialomiţa şi Olt. În Bucureşti, Ilfov şi Teleorman elevii nu merg la şcoală toată săptămâna.

CCR: Preşedintele nu are atribuţie expresă care să justifice un drept de veto în numirea procurorilor

Curtea Constituţională a motivat decizia de a declara parţial neconstituţionale unele prevederi la modificarea Legii 303 din 2004, privind statutul magistraţilor, precizând că preşedintele nu are vreo atribuţie expresă care să justifice un drept de veto în numirea procurorilor.

Surse Reuters: Kim Jong-Un şi Kim Jong-Il au folosit, în anii 1990, paşapoarte braziliene

Kim Jong-Un, liderul Coreei de Nord, şi tatăl lui, fostul lider nord-coreean Kim Jong-Il, au folosit paşapoarte braziliene obţinute fraudulos în anii 1990 pentru a solicita vize de călătorie în state occidentale, afirmă oficiali din cadrul serviciilor de securitate occidentale citaţi de Reuters.