Știrile zilei

Economia mondială, în creştere accelerată. PERICOLELE care ar putea „frâna” expansiunea

Majoritatea prognozelor fiscale arată că anul 2018 va fi unul cu o creştere solidă. Economia mondială a accelerat discret şi acum are o viteză respectabilă şi sustenabilă. Volatilitatea de pe pieţe este la un minim istoric. Chiar şi nemţii par mulţumiţi, scrie Bloomberg.

Netflix se delimitează total de actorul Kevin Spacey, după acuzaţiile de hărţuire sexuală

Netflix a anunţat sâmbătă că se delimitează total de actorul Kevin Spacey, acuzat de hărţuire sexuală de către actorul Anthony Rapp, compania menţionând că nu se va mai implica în producţia serialului "House of Cards" dacă Spacey continuă să apară în acesta, relatează site-ul agenţiei Reuters.

Fotbalişti de la Barcelona, Manchester United sau Roma în lotul Olandei pentru amicalul cu România

Selecţionerul echipei naţionale a Olandei, Dick Advocaat, a anunţat, vineri, lotul de 25 de jucători pentru meciurile amicale cu Scoţia şi România, programate în noiembrie.

Şapte români au fost condamnaţi la peste 19 ani de închisoare în Anglia pentru fraude

Şapte români au primit pedepse cumulate de peste 19 ani de închisoare în Anglia pentru fraude şi spălare de bani, prejudiciul calculat fiind de peste un milion de lire sterline, a anunţat vineri poliţia din comitatul sud-vestic Somerset prin intermediul site-ului oficial.

Misiunea Coreei de Nord la ONU cere anularea sancţiunilor „brutale” împotriva Phenianului

Misiunea Coreei de Nord la ONU a cerut, vineri, anularea sancţiunilor "brutale" împotriva ţării, argumentând că măsurile impuse de către comunitatea internaţională după cel mai recent test nuclear efectuat de Phenian reprezintă un genocid, relatează site-ul agenţiei Reuters.

Un fost vicepreşedinte argentinian a fost arestat într-un dosar de corupţie

Argentinianul Amado Boudou, fost vicepreşedinte şi ministru al Economiei în mandatul preşedintelui Cristina Fernandez, a fost arestat vineri într-un dosar de corupţie, relatează site-ul BBC News.

Ungaria şi Bulgaria fac front comun în privinţa problemelor cu care se confruntă Uniunea Europeană

Ungaria şi Bulgaria au o poziţie comună în privinţa problemelor cu care se confruntă Uniunea Europeană, precum migraţia ilegală, şi împărtăşesc răspunsul pentru abordarea acestora, a declarat vineri ministrul ungar de Externe, Peter Szijjarto, după o întrevedere cu guvernul bulgar, relatează MTI.

Agenţia ONU pentru Refugiaţi: Cei zece milioane de apatrizi din lume merită o naţionalitate

Aproximativ zece milioane de oameni din întreaga lume sunt apatrizi, un statut care îi privează de o identitate, drepturi şi locuri de muncă, a anunţat vineri Agenţia ONU pentru Refugiaţi (UNHCR), relatează site-ul agenţiei Reuters.

Belgia „va studia” mandatul european de arestare emis pe numele lui Carles Puigdemont

Belgia "va studia" mandatul european de arestare emis de către o instanţă spaniolă pe numele fostului lider catalan Carles Puigdemont, care se află în prezent la Bruxelles, a anunţat vineri procuratura belgiană, relatează site-ul agenţiei The Associated Press.

Preşedintele sud-coreean e sceptic în privinţa unei alianţe militare trilaterale cu SUA şi Japonia

Preşedintele sud-coreean Moon Jae-In a declarat vineri că este necesară cooperarea militară cu Statele Unite şi Japonia pentru a contracara ameninţarea crescândă din partea Coreei de Nord, dar este sceptic în privinţa unei alianţe de apărare trilaterală, relatează site-ul agenţiei Yonhap.

DROGURI în valoare de 50 de milioane de euro, confiscate de italieni de la militanţii Stat Islamic. Unde intenţionau să le vândă

Poliţia italiană a confiscat, vineri, droguri în valoare de aproximativ 50 de milioane de euro, care urmau să fie vândute de reţeaua teroristă Stat Islamic în Libia, cu scopul de a strânge fonduri pentru următoarele operaţiuni teroriste, relatează site-ul postului France 24.

Recep Tayyip Erdogan: Turcia va distruge toate celulele teroriste din Irak şi din Siria

Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a declarat, vineri, că forţele armate ale Guvernului de la Ankara vor distruge toate celulele teroriste din Irak şi din Siria, adăugând că eradicarea terorismului reprezintă o prioritate pentru ţara sa, relatează site-ul agenţiei Anadolu.

ACCIDENT FEROVIAR într-o gară din Vrancea: Un tânăr care asculta muzică în căşti a fost lovit de tren

Un tânăr de 19 ani a murit, vineri seara, lovit de un tren în gara Gugeşti, judeţul Vrancea. Martorii spun că acesta a coborât dintr-o garnitură ascultând muzică la căşti, a vrut să traverseze calea ferată şi nu a auzit un alt tren care l-a izbit din plin.

Braşov: Patru persoane rănite după ce cinci maşini s-au ciocnit pe DN 1, la ieşirea din Codlea/ Traficul este blocat

Patru persoane au fost rănite, vineri seara, în urma impactului a cinci maşini, pe Drumul Naţional 1, între localităţile Codlea şi Vlădeni, din judeţul Braşov, traficul fiind blocat, transmite coresponedentul MEDIAFAX.

Financial Times: Planul reformelor fiscale din Statele Unite va contracara practicile de evaziune ale multinaţionalelor

Planul de reforme fiscale elaborat de Administraţia Donald Trump şi de republicanii din Congres vizează contracararea modalităţilor utilizate de multinaţionale pentru a face evaziune fiscală, având rolul menţinerii profiturilor în Statele Unite, scrie cotidianul Financial Times.

PREMIERĂ: Statele Unite au atacat poziţii din Somalia ale reţelei teroriste Stat Islamic

Avioane militare americane au efectuat, în premieră, raiduri aeriene asupra unor poziţii din Somalia ale reţelei teroriste Stat Islamic, "numeroşi terorişti" fiind ucişi, informează postul Sky News.

Măsură controversată a MAI: Baremul de înălţime pentru concursul de admitere în şcolile de subofiţeri de ar putea fi ELIMINAT

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) anunţă, vineri, că pentru concursul de admitere în şcolile de subofiţeri, care va avea loc în ianuarie 2018, ar putea fi eliminat baremul de înălţime, iar proba sportivă va fi schimbată cu un traseu alternativ din cauza condiţiilor meteo specifice sezonului rece.

Militarul american Bowe Bergdahl, care a dezertat din Afganistan, a scăpat fără închisoare. Trump consideră decizia ruşinoasă

Un judecător militar a dispus excluderea din armată, fără condamnare la închisoare, a militarului american Bowe Bergdahl, care a recunoscut că a dezertat în Afganistan, informează site-ul agenţiei Reuters.

SURPRIZA dintr-o decizie CCR. Judecătorul care CONFIRMĂ faptul că şefa DNA a fost în sufrageria lui Oprea în noaptea alegerilor din 2009

Surpriză în motivarea deciziei CCR prin care s-a constatat că Laura Codruţa Kovesi a provocat un conflict juridic de natură constituţională refuzând să meargă la comisia de anchetă parlamentară privind alegerile din 2009.

Ion Constantinescu a fost numit director interimar Metrorex pe o perioadă de patru luni

Ion Constantinescu a fost numit de către Consiliul de Administraţie al Metrorex în funcţia de director interimar pe o perioadă de patru luni cu posibilitatea de prelungire, potrivit informaţiilor obţinute de MEDIAFAX.

Trei judecători de la Curtea Constituţională, opinii separate la decizia CCR privind refuzul lui Kovesi de a se prezenta în faţa Comisiei de anchetă a alegerilor din 2009

Trei judecători CCR, respectiv Livia Stanciu, Maya Teodoroiu şi Mircea Minea, au formulat opinii separate la decizia CCR privind constatarea unui conflict Parlament - PÎCCJ generat de refuzul lui Kovesi de a se prezenta în faţa Comisiei de anchetă a alegerilor din 2009.

Un tânăr de 26 de ani a fost atacat de urs în apropierea unei ferme din Braşov. Care este starea acestuia

Un bărbat în vârstă de 28 de ani a fost atacat de un urs, vineri seara, în apropierea unei ferme din localitatea braşoveană Hârseni. Victima, care are răni pe mâini şi picioare, primeşte îngrijiri medicale de la un echipaj SMURD, transmite corespoendentul MEDIAFAX.

Şeful Poliţiei Rutiere Brăila, cercetat de ANI din cauza unor diferenţe de venituri nejustificate

Şeful Serviciului Poliţiei Rutiere Brăila, Virgiliu Bogdan Zotoi este cercetat de Agenţia Naţională de Integritate, care a a constatat existenţa unei diferenţe nejustificate, în cuantum de 135.988 Lei, între averea dobândită şi veniturile realizate de ofiţer.

Consiliul Fiscal avizează negativ noul pachet de măsuri ale Guvernului: „Riscuri neobişnuit de mari”

Opinia Consiliului Fiscal exprimată vineri asupra noului pachet legislativ lansat de Guvern este că măsurile propuse comportă „riscuri neobişnuit de mari” şi „pierderi de 5,2 milioane de lei”, astfel că avizează negativ proiectul.

IMAGINILE ZILEI. O femeie răpită în portbagajul unei maşini reuşeşte să se elibereze, punând răpitorul pe fugă

O femeie care a fost răpită şi închisă în portbagajul unei maşini a reuşit să iasă, când autoturismul a fost oprit la o benzinărie, şi a l-a pus pe răpitor pe fugă.

Curtea Constituţională: Kovesi, OBLIGATĂ să se prezinte la comisia de anchetă. Şefa DNA a încălcat autoritatea Parlamentului

Curtea Constituţională susţine, în motivarea deciziei din 3 octombrie legate de refuzul Codruţei Kovesi de a merge la Comisia de anchetă a alegerilor din 2009, că acest refuz a încălcat autoritatea Parlamentului şi principiul colaborării loiale între instituţiile statului.

BMW cheamă în service un milion de vehicule. Care sunt modelele vizate

Grupul auto BMW a anunţat, vineri, chemarea în service a aproximativ un milion de vehicule vândute în America de Nord, iar măsuri similare ar putea fi adoptate în alte ţări, informează site-ul agenţiei Reuters.

Consilierii UDMR sesizează Poliţia după vandalizarea grupului statuar Matei Corvin din Cluj

Consilierii locali ai UDMR din Consiliul Local Cluj-Napoca sesizează Poliţia că grupul statuar Matei Corvin din oraş a fost vandalizat. Pintenul din bronz al unei cizme aparţinând statuii lui Szapolyai Istvan a fost rupt, iar un alt pinten al unei cizme a fostului rege al Ungariei a fost îndoit.

O nouă linie RATB în Capitală, pe „Traseul Muzeelor”. Costul lunar, suportat de Primăria Capitalei, va fi de 30.000 de euro

Primăria Capitalei şi Ministerul Culturii au inaugurat, vineri, o linie specială de RATB, denumită „Traseul Muzeelor”, care va circula pe arterele unde sunt amplasate toate cele 30 de muzee din Capitală, costul unui bilet de călătorie fiind de 1,3 lei, exact cât o călătorie obişnuită în Bucureşti.

Romeo Stavarache, fost primar al oraşului Bacău, CONDAMNAT la 4 ani de închisoare pentru luare de mită

Fostul primar al municipiului Bacău, Romeo Stavarache, a fost condamnat, vineri, de Curtea de Apel Târgu Mureş la patru ani de închisoare cu executare pentru luare de mită, sentinţa fiind definitivă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Contestaţia în anulare depusă de Puiu Popoviciu, admisă în principiu, de instanţa supremă

Contestaţia în anulare, care este o cale extraordinară de atac, depusă de omul de afaceri Puiu Popoviciu, în dosarul în care a fost condamnat la şapte ani de închisoare, a fost admisă în principiu, de judecătorii de la instanţa supremă.

GÂNDUL: Ce gaură face în buget revoluţia fiscală a PSD. Riscurile majore identificate de Consiliul Fiscal în proiectul propus de Finanţe

Revoluţia fiscală a PSD ar produce o pierdere de 5,2 miliarde de lei la buget şi împinge România peste limita de deficit de 3% asumată, se arată în opinia Consiliului Fiscal care a avizat negativ proiectul Finanţelor de modificare a Codului Fiscal, scrie Gândul.

Un bărbat a fost lovit de tren în Gara Basarab – FOTO

Un bărbat a fost lovit, vineri, de un tren, în Gara Basarab din Capitală, transmite ISU Bucureşti-Ilfov. Potrivit pompierilor, bărbatul prezintă funcţii vitale, având leziuni la nivelul capului.

Consiliul Federaţiei Ruse îndeamnă la boicotarea reţelei Twitter

Consiliul Federaţiei Ruse va recomanda companiilor din Rusia să îşi limiteze derularea campaniilor publicitare pe Twitter, informează site-ul agenţiei TASS.

Hoţii au prădat o mănăstire din judeţul Constanţa şi au lăsat-o fără generatoare electrice

Poliţiştii constănţeni au deschis o anchetă la Mănăstirea Colilia, din comuna Cogealac, după ce hoţii au intrat de două ori în lăcaşul de cult şi au furat generatoarele electrice pe care măicuţele le foloseau pentru lumină şi încălzire, transmite corespondentul MEDIAFAX.

AVIZ NEGATIV de la Consiliul Economic şi Social pentru modificările la Codul Fiscal anunţate de Guvern

Consiliul Economic şi Social, format din sindicate, patronate şi societatea civilă, a avizat negativ modificărilor propuse de Guvern privind Codul Fiscal, sindicaliştii subliniind că, deşi acest aviz este consultativ, el ar trebui să tragă un semnal de alarmă guvernanţilor.

Alegeri LOCALE, duminică, în oraşele şi comunele în care primarii au demisionat sau au fost condamnaţi. Cine sunt candidaţii

Alegeri pentru un municipiu şi pentru 15 comune din ţară se vor desfăşura duminică, după ce edilii aleşi au pierdut mandatul sau au renunţat la funcţie. 9 candidaţi încearcă să câştige la Deva, trei femei se „bat” să conducă o comună din Cluj, iar în Suceava, candidaţii au acelaşi nume de familie.

Cazul despăgubirii de 1,5 milioane de euro pentru un grav accident de circulaţie. Societatea de asigurări a transmis că poate plăti suma

Euroins România a transmis, la solicitarea MEDIAFAX, că poate plăti despăgubirea stabilită de Tribunalul Ilfov, în valoare de 1,5 milioane de euro, care trebuie acordată gravidei accidentate de un şofer beat pe trecerea de pietoni.

Un deţinut protestează pe clădirea Penitenciarului Vaslui, cerând să nu i se amâne dosarul de eliberare. Ce solicitare are pentru a se da jos

Este revoltă la Penitenciarul Vaslui, după ce un deţinut s-a urcat, vineri, pe clădire, solicitând ca dosarul său de eliberare condiţionată să nu fie amânat, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Politician democrat, investigat pentru legături cu Paul Manafort, în ancheta privind Rusia – surse

Echipa procurorului Robert Mueller, care anchetează ingerinţele Rusiei în scrutinul prezidenţial american, verifică activităţile unui activist de lobby democrat şi ale unui fost congresman republican care au legături cu Paul Manafort, şeful fostei echipe de campanie a preşedintelui Donald Trump.