Armata britanică va decontamina zonele afectate de substanţa cu care a fost atacat agentul rus

Aproximativ 180 de militari britanici au fost mobilizaţi pentru decontaminarea zonei în urma atacului din Salisbury, care l-a vizat pe un fost agent secret rus şi pe fiica acestuia, informează site-ul agenţiei Associated Press.

1363 afișări
Imaginea articolului Armata britanică va decontamina zonele afectate de substanţa cu care a fost atacat agentul rus

Armata britanică va decontamina zonele afectate de substanţa cu care a fost atacat agentul rus

Rusia a semnalat disponibilitatea de a ajuta autorităţile britanice în investigaţie, dar a respins vehement sugestiile că s-ar afla în spatele atacului care l-a vizat pe fostul agent rus Serghei Skripal.

Fostul agent al Serviciului rus de informaţii militare (GRU) şi fiica acestuia sunt în stare critică în urma atacului cu o substanţă neurotoxică. Un poliţist care a intervenit este, de asemenea, în stare gravă. În total, 21 de persoane au primit îngrijiri medicale după ce au inhalat vapori ai substanţei folosite în atac.

Armata britanică a dispus mobilizarea a 21 de militari în Salisbury pentru decontaminarea zonelor afectate.

Fostul agent de spionaj rus Serghei Skripal, rănit în oraşul britanic Salisbury, probabil a fost atacat cu o substanţă neurotoxică de genul gazului sarin ori VX, cred anchetatorii britanici. Serghei Skripal şi fiica lui au fost expuşi contactului cu o substanţă toxică, în cursul unui incident produs în localitatea Salisbury, situată în provincia Wiltshire, la circa 100 de kilometri vest de Londra.

Serghei Skripal a fost condamnat în 2006 la închisoare, pentru spionaj în favoarea Marii Britanii. Agentul a fost găsit vinovat de legături cu Serviciul britanic de informaţii externe (MI6). Serghei Skripal, în vârstă de 66 de ani, a primit azil în Marea Britanie în anul 2010 după un schimb de agenţi de spionaj efectuat între Statele Unite şi Rusia.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici