Știrile zilei

Ziad Khoury, şeful securităţii la Euro 2016: Nu suntem stresaţi. Suntem calmi şi liniştiţi

Responsabilul cu securitatea la meciurile Campionatului European din Franţa, Ziad Khoury, anunţă că turneul final va dezvolta cea mai mare desfăşurare de forţe din sectorul public şi privat care a existat vreodată la un eveniment organizat pe teritoriul Franţei.

Cântăreaţa Sinead O’Connor, căutată de poliţie în Statele Unite, fiind dispărută de 24 de ore

Cântăreaţa Sinead O'Connor a fost dată dispărută, fiind căutată activ de poliţie în zona oraşului american Chicago, informează presa americană.

AMRCR şi patronatele cer respingerea legii care prevede 51% produse româneşti la raft

Asociaţia Marilor Reţele Comerciale din România şi Confederaţia Patronală CONCORDIA au cerut Parlamentului să respingă Legea nr. 321/2009 care obligă hipermarketurile să achiziţioneze 51% produse provenite din lanţul scurt de aprovizionare, afirmând că este discriminatorie şi nocivă.

Statul care a dat în judecată Volkswagen. Care sunt plângerile împotriva producătorului de maşini

Fondul suveran norvegian, cel mai mare din lume, a afirmat că pregăteşte acţiuni în justiţie în Germania împotriva producătorului de automobile Volkswagen. Fondul, deţinut de Norvegia, este unul dintre principalii acţionari ai constructorului de automobile şi impută VW scăderea acţiunilor la bursă după scandalul motoarelor trucate, informează Gândul.

ALEGERI LOCALE 2016: Cât costă un buletin de vot pentru locale

Buletinele de vot pentru alegerile locale din judeţul Cluj vor fi tipărite de o firmă din Galaţi care a oferit în cadrul licitaţiei organizate de Prefectura Cluj cel mai mic preţ, de 0,0137 lei pe pagină, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Ministrul Agriculturii: Îmi dau demisia dacă premierul îmi cere. Moţiunea este „neonestă”

Ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, a declarat, luni, la Camera Deputaţilor, că va demisiona dacă premierul Dacian Cioloş îi va cere, afirmând că nu are ce să îşi reproşeze pentru că a făcut tot ce a promis că va face.

Cel puţin patru morţi după prăbuşirea unui avion uşor în Statele Unite

Patru persoane au murit, iar alte două au fost rănite după ce un avion uşor s-a prăbuşit luni în statul american Mississippi, informează Fox News.

Tăriceanu: Sunt suspiciuni că în spatele Hexi Pharma s-ar afla un serviciu secret

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, declară că există suspiciuni potrivit cărora în spatele Hexi Pharma s-ar afla "inclusiv un serviciu secret care foloseşte firma ca sursă de venituri”, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Alina Gorghiu: Nu intru în concediu de maternitate. Este perioadă de campanie

Copreşedintele PNL Alina Gorghiu, care a născut săptămâna trecută un băieţel, a declarat luni că nu îşi va lua concediu de maternitate, pentru că este o perioadă de campanie electorală, adăugând că are "un copil foarte cuminte" care nu se trezeşte des noaptea şi că este ajutată de bunici.

Oraşul unde se trăieşte cel mai bine în România

Înainte de aderarea la Uniunea Europeană, oficialii de la Bruxelles au constatat că peste jumătate din populaţia României trăieşte în mediul rural, iar acest lucru nu era acceptabil, aşa că problema s-a rezolvat româneşte şi peste 50 de comune au primit statutul de oraş.

Preşedintele Comisiei de control SRI: Vom primi răspunsul oficial al SRI despre informările privind infecţiile, un aspect de nişă

Preşedintele Comisiei de control SRI, Georgian Pop, a declarat luni că urmează să primească răspunsul oficial al SRI despre informările privind infecţiile nosocomiale, afirmând că legislaţia ar trebui modificată astfel încât atunci când un beneficiar primeşte o informaţie să existe un feedback.

Neurolog din Germania, acuzat de procurorii din Capitală de tentativă de omor cu dimetilmercur

Un medic neurolog din Germania a fost trimis în judecată, luni, de către procurorii Parchetului Capitalei, în stare de arest preventiv, pentru tentativă de omor, trafic de substanţe toxice şi contrabandă după ce ar fi încercat să omoare doi cunoscuţi dându-le dimetilmercur fără ca ei să ştie.

Gorghiu: Îi cer premierului să facă urgent o numire la Ministerul Sănătăţii

Liderul PNL Alina Gorghiu i-a cerut, luni, premierului să facă "urgent" o numire la Ministerul Sănătaţii, afirmând că îi este greu să creadă că având în vedere "bubele din sistem", MS poate funcţiona cu interimatul său şi a precizat că preferă un om care nu a fost "prizonierul sistemului".

Cum arată lucrările la Pasajul Piaţa Sudului cu 46 de zile înainte de al doilea termen de finalizare – VIDEO

În urmă cu ceva vreme, reprezentanţii PMB declarau pentru MEDIAFAX că lucrările la Pasajul Piaţa Sudului trebuie să fie finalizate până la finalul lunii iunie pentru a nu se pierde toată finanţarea europeană.

Sorin Apostu a fost pus în libertate de judecătorii Tribunalului Bistriţa-Năsăud – VIDEO

Fostul primar al municipiului Cluj-Napoca, Sorin Apostu, a fost pus în libertate, luni, de judecătorii Tribunalului Bistriţa-Năsăud şi eliberat din Penitenciarul Bistriţa în cursul aceleiaşi zile, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Gorghiu susţine că ”alăturarea nefericită” Sava-Piedone a sfârşit brusc, Piedone postează pro-Sava – VIDEO

Copreşedintele PNL Alina Gorghiu a declarat luni că alăturarea dintre candidatul PNL la sectorul 4, Răzvan Sava, şi Cristian Popescu Piedone a fost una ''nefericită'', susţinând că această colaborare ''a sfârşit brusc", în vreme ce fostul edil continuă să posteze pe Facebook clipuri pro-Sava.

Peste 8.000 de kilograme de cocaină, confiscate în Columbia. „Este cea mai mare captură de cocaină din istoria ţării” – VIDEO

Autorităţile columbiene au confiscat aproximativ 8.000 de kilograme de cocaină într-o serie de raiduri efectuate în ultimele zile, informează CNN.

Tăriceanu, despre întâlnirea Klemm-Zgonea: E nevoie ca Ministerul de Externe să intervină

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a cerut, luni, Ministerului de Externe să "intervină şi să pună lucrurile la punct" după întâlnirea dintre ambasadorul SUA la Bucureşti, Hans Klemm, şi preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Cel puţin 18 persoane au murit în India, după ce vasul supraaglomerat în care se aflau s-a scufundat

Cel puţin 18 persoane au murit după ce un vas supraaglomerat cu lucrători care se întorceau acasă s-a scufundat în weekend în apropiere de o localitate din estul Indiei, relatează Associated Press, citând un oficial indian local.

Judecători: Firma Hexi Pharma nu poate fi dizolvată

Magistraţii Judecătoriei Sectorului 5 au decis să admită cererea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie privind lichidarea societăţii Hexi Pharma, firmei fiindu-i interzisă dizolvarea, reducerea capitalului social sau înstrăinarea activelor, hotărârea nefiind definitivă.

Noul preşedinte din Filipine anunţă măsuri extreme pentru a combate criminalitatea din ţară. Printre acestea – reintroducerea pedepsei cu moartea şi dubla spânzurare: „Îmi place, pentru că sunt nebun”

Preşedintele ales din Filipine, Rodrigo Duterte, promite să reintroducă pedeapsa cu moartea şi să angajeze lunetişti pentru a-i prinde pe cei care comit infracţiuni considerate majore şi care se opun arestării.

Târgurile de porci din Suceava, interzise de teama apariţiei gripei porcine africane, după ce a fost semnalat un focar în apropierea României

Târgurile de animale, aglomerările şi expoziţiile pentru suine au fost interzise de luni, în judeţul Suceava, potrivit unei decizii a Comitetului Local pentru Combatere Bolilor, după ce lângă judeţul Botoşani a fost semnalat un focar de gripă porcină africană, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Johnny Depp, Alice Cooper şi Joe Perry (Aerosmith) vin în România. Mesajul lui Alice Cooper către fani – VIDEO

România este singura ţară din estul Europei ce urmează să fie vizitată de Johnny Depp, Alice Cooper şi Joe Perry care vor concerta, alături de supergrupul Hollywood Vampires, în premieră la noi în ţară pe 6 iunie la Romexpo, o ocazie unică ce nu trebuie ratată.

Vremea va fi răcoroasă şi în general instabilă. Prognoza meteo pentru marţi şi miercuri

Vremea va fi răcoroasă şi în general instabilă. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate în vest, în nord şi în centru unde va ploua pe arii relativ extinse, informează ANM.

Liderii sindicatelor vor participa la discuţii la Ministerul Muncii pe tema OUG-ului salarizării

Reprezentanţii sindicatelor vor participa la discuţii, marţi, la sediul Ministerului Muncii în legătură cu proiectul de ordonanţă de urgenţă privind salarizarea bugetarilor, a declarat luni Anton Hadăr, preşedintele Federaţiei Sindicale "Alma Mater", pentru MEDIAFAX.

Dragnea: Nu ştiu să fie vreun membru al Ambasadei SUA membru al PSD. În PSD Zgonea e istorie. Trei săptămâni de zile, Zorro se mai joacă puţin prin Parlament

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat luni că vizita ambasadorului SUA, Hans Klemm, la şeful Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a fost una instituţională şi că nu poate fi catalogată ca un semnal de susţinere a fostului preşedinte executiv, ceea ce s-a hotărât în PSD rămânând neschimbat.

Kovesi, despre dosarul „Diaspora”: Au fost audiaţi ambasadori şi şefi ai misiunilor diplomatice

Procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a declara că în dosarul în care DNA a cerut urmărirea penală a fostului ministru al Afacerilor Externe, Titus Corlăţean, au fost audiate mai multe persoane printre care ambasadori, şefi ai misiunilor diplomatice şi funcţionari ai MAE.

Mama care şi-a abandonat bebeluşul lângă o pubelă, reţinută pentru tentativă de omor

Femeia care şi-ar fi abandonat bebeluşul lângă o pubelă din zona Ion Mihalache din Capitală, într-o pungă, în urmă cu o săptămână, a fost identificată luni de poliţişti şi dusă la audieri la sediul Poliţiei Capitalei, anunţă oficiali din cadrul instituţiei.

AFAN organizează la finala Cupei României o acţiune de ajutor pentru familia lui Patrick Ekeng

Toţi suporterii prezenţi la finala Cupei României dintre Dinamo şi CFR Cluj, care va avea loc pe 17 mai, de la 21:30, vor putea face donaţii în urnele ce vor fi amplasate lângă cele două magazine mobile ale clubului Dinamo din apropierea Arenei Naţionale.

Un cercetător francez susţine că marile religii ale lumii vor dispărea treptat, dar sigur

Conform unui studiu realizat anul trecut de WIN/Gallup International, 63% din populaţia lumii s-a declarat ca fiind religioasă, dar oamenii de ştiinţă susţin că principalele religii ale lumii, printre care creştinismul, islamismul, iudaismul, hinduismul şi budismul vor dispărea treptat, dar sigur.

Director Spital de Copii Braşov: Vreau să acţionez în instanţă Hexi Pharma. „Cei din jur îmi spun să stau naibii şi să-mi văd de treabă, să demisionez din funcţie şi să fac doar medicină”

Directorul Spitalului Clinic de Copii Braşov, Liviu Muntean, vrea să acţioneze în instanţă Hexi Pharma şi spune că ia în calcul varianta de a nu se limita doar la această companie, fiind de părere că în scandalul dezinfectantelor poate fi vorba despre "un atentat la siguranţa naţională".

Sindicatele din sănătate cer ca medicii să nu mai efectueze gărzi de 31 de ore consecutive

Medicii sunt obligaţi „să efectueze un act medical continuu, de până la 31 ore, fără nicio posibilitate de refuz”, atrag atenţia, într-o scrisoare deschisă, adresată premierului Dacian Cioloş, reprezentanţii mai multor sindicate din Sănătate.

Cioloş s-a întâlnit cu miniştrii Muncii şi Finanţelor pe tema OUG privind salarizarea

Premierul Dacian Cioloş, ministrul Muncii, Dragoş Pâslaru, şi ministrul Finanţelor, Anca Dragu, au discutat luni dimineaţa, la Guvern, despre varianta care va fi aleasă în ceea ce priveşte salarizarea bugetarilor, iar proiectul de ordonanţă de urgenţă urmează să fie prezentat partenerilor sociali.

Lacul din România care deţine 3 recorduri mondiale. Apa lacului deţine proprietăţi unice în intreaga Europă – GALERIE FOTO

Trei recorduri mondiale definesc Lacul Ursu din staţiunea Sovata, judetul Mureş, informează Business Magazin.

5 mari mistere nerezolvate ale mărilor şi oceanelor – FOTO, VIDEO

Există câteva zone ale oceanelor şi mărilor pe care nicio persoană nu le-a vizitat, iar alte zone care sunt marcate de dispariţii misterioase, ale căror explicaţii nu au fost găsită nici până în ziua de azi, potrivit Descoperă.

A fost creat ceasul 28, care numără câte zile mai au oamenii de trăit – FOTO, VIDEO

Compania Seize Technology Day, din Los Angeles, a creat un dispozitiv numit 28, conceput pentru a motiva oamenii să profite de fiecare zi pe care o trăiesc şi să permită celor curioşi să afle câte zile mai au pentru a se bucura de viaţă, potrivit Descoperă.

Comercianţii cu afaceri de peste 10 mii de euro pe an vor fi obligaţi să accepte plata cu cardul

Comercianţii care înregistrează o cifră de afaceri de cel puţin 10.000 de euro pe an vor fi obligaţi să îţi instaleze POS-uri odată cu intrarea în vigoare, din 20 mai, a legii cash back, care le permite acestora să deburseze numerar la cererea clienţilor deţinători de carduri.

Cei doi copii cu sindrom hemolitic-uremic (SHU) din Argeş şi Bacău sunt în stare stabilă

Ministerul Sănătăţii informează, luni, că cei doi copii cu sindrom hemolitic- uremic (SHU) din Argeş şi Bacău, care sunt internaţi în Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii “Marie Curie” şi Spitalul de Pediatrie din Iaşi, se află în stare stabilă.

Ministerul Fondurilor Europene deschide pe platforma MySMIS două apeluri pentru proiecte integrate anti-sărăcie

Ministerul Fondurilor Europene (MFE) deschide luni oficial pe platforma MySMIS primele două apeluri de proiecte care îşi propun reducerea sărăciei în comunităţile marginalizate, suma totală lansată fiind de 350 milioane de euro.

NETFLIX va deschide ICEEfest 2016, la Bucureşti, cu prima prezentare pe care a susţinut-o până acum la un eveniment din estul Europei. Azi s-a publicat şi agenda festivalului

Pe lângă cei peste 100 de speakeri internationali de top deja confirmaţi, ICEEfest aduce pentru ediţia din acest an o surpriză de ultim moment: Netflix.