Știrile zilei

Ministrul Finanţelor: Cota unică se menţine la 16% în acest an, dar de anul viitor s-a putea păstra doar la firme

Cota unică va fi menţinută la 16% pe tot parcursul acestui an, dar din 2015 s-ar putea păstra doar pentru companii, în timp ce pentru populaţie se va reveni la cota progresivă, ca soluţie de relaxare fiscală, dacă spaţiul bugetar o va permite, a declarat ministrul Finanţelor, Ioana Petrescu.

Ucraina acuză Rusia de „INVAZIE MILITARĂ” şi ameninţă că va răspunde „cu toate mijloacele”. Militanţi proruşi au atacat cartierul general al serviciilor de securitate de la Doneţk

Ucraina a acuzat sâmbătă Rusia că i-a invadat militar teritoriul, mobilizând 80 de militari, elicoptere şi vehicule blindate într-un sat situat de cealaltă parte a frontierei administrative dintre Peninsula Crimeea şi Ucraina continentală.

RAPORT al Consiliului Europei: Referendumul din Crimeea este NECONSTITUŢIONAL

Consiliul Europei a apreciat într-un raport preliminar că referendumul anunţat duminică privind o alipire a Crimeei la Rusia "nu este compatibil" cu principiile constituţionale, a anunţat sâmbătă un purtător de cuvânt al organizaţiei paneuropene.

Peste 10.000 de participanţi la evenimentele de Ziua Maghiarilor de Pretutindeni, la Sfântu Gheorghe. Antal: Fiecare cetăţean român trebuie să înţeleagă că noi nu suntem imigranţi

Peste 10.000 de persoane au participat, sâmbătă după-amiază, la manifestările organizate la Sfântu Gheorghe de Ziua Maghiarilor de Pretutindeni, secretarul de stat în Ministerul de Externe ungar Nemeth Zsolt spunând că maghiarii se pot baza pe sprijinul Ungariei în obţinerea autonomiei.

Reuniune a Consiliului de Securitate ONU: Rusia a opus un vot de veto unei rezoluţii care denunţă referendumul din Crimeea. China s-a abţinut

Rusia a opus un vot de veto unei rezoluţii occidentale care denunţă referendumul de duminică din Crimeea, iar China s-a abţinut, în cadrul unui vot în Consiliul de Securitate, sâmbătă dimineaţa, relatează AFP.

Ministerul rus de Externe: Primim „numeroase îndemnuri la ajutor” din Ucraina. Naţionalişti ucraineni vor să ATACE estul rusofon al ţării

Rusia primeşte "numeroase îndemnuri la ajutor" din partea unor locuitori din Ucraina şi "le va examina", a declarat sâmbătă Ministerul rus de Externe, afirmând că naţionalişti ucraineni vor să atace estul rusofon al ţării.

REPORTAJ AFP: Simferopolul se pregăteşte pentru o victorie anunţată a proruşilor

Cabinele şi urnele de vot aşteaptă, în sala de spectacole a şcolii numărul nouă din Simferopol, alegători ucraineni care vor veni duminică, nimeni nu se îndoieşte, să se pronunţe pentru anexarea Crimeei la Rusia.

MAE: Cei patru şoferi de tir români au părăsit uzina din Bender, împreună cu mijloacele de transport

MAE informează că, sâmbătă, cei 4 cetăţeni români care s-au aflat timp de mai multe zile, pe fondul unui litigiu comercial, în interiorul unei fabrici din Bender, au părăsit incinta uzinei, împreună cu mijloacele de transport, urmare a îndeplinirii de către firma română a condiţiilor puse de aceştia.

Tokes, de Ziua Maghiarilor: Nu ne vom lăsa jigniţi şi ameninţaţi, a venit timpul să vorbim

Europarlamentarul Laszlo Tokes a criticat, sâmbătă, "isteria antimaghiară" a autorităţilor române, care au interzis accesul în ţară al unor cetăţeni ungari, spunând că se vrea să fie "înnăbuşite în faşă" dorinţa şi drepturile maghiarilor şi că aceştia nu se vor lăsa jigniţi şi ameninţaţi.

CALENDARUL provizoriu al demersurilor de după referendumul din Crimeea

Referendumul cu privire la viitorul Crimeei, prevăzut duminică, va fi urmat în zilele următoare - în cazul în care susţinătorii anexării la Rusia obţin câştig de cauză - de decizii ale unor instituţii de la Moscova şi demersuri ale Occidentului în semn de susţinere a Ucrainei.

Udrea: S-a luat decizia amânării Congresului PMP până după alegerile europarlamentare

Deputatul Elena Udrea a declarat, sâmbătă, că s-a luat decizia să se amâne până după alegerile europarlamentare Congresul partidului care urma să aibă loc în 22 martie.

COD GALBEN de vânt în 19 judeţe. NINSORI în unele zone montane

Un număr de 16 judeţe din vestul, centrul şi estul ţării se află, sâmbătă, sub cod galben de vânt, iar pentru unele zone montane sunt anunţate ninsori, potrivit unor atenţionări nowcasting emise de Administraţia Naţională de Meterologie (ANM). Codul galben de vânt puternic a fost extins în judeţele Timiş, Caraş-Severin şi Hunedoara.

REFERENDUMUL din Crimeea: Primele rezultate vor fi anunţate duminică seara

Primele rezultate preliminare ale referendumului privind alipirea Crimeei la Rusia vor fi cunoscute "la puţin timp după" închiderea secţiilor de votare, la ora locală 20.00 (20.00, ora României), a anunţat sâmbătă Mihailo Malişev, preşedintele Comitetului de organizare a consultării.

PROTEST faţă de acciza la combustibil: Peste 8.000 de oameni la mitingul din Capitală. Protestul PMP s-a încheiat cu scandări împotriva Guvernului – GALERIE FOTO

Protestul faţă de introducerea accizei suplimentare la combustibil, organizat de Partidul Mişcarea Populară, s-a desfăşurat, sâmbătă, în Piaţa George Enescu din Capitală, la miting fiind aproximativ 8.000 de participanţi.

Opoziţia de stânga din Ungaria, ultimul miting înaintea alegerilor legislative. Reuniunea, ANULATĂ din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile

Alianţa forţelor de stânga din Ungaria, care abia s-a făcut auzită până în prezent, intenţiona să profite de sărbătoarea naţională de sâmbătă pentru a se afirma ca o rivală serioasă a premierului Viktor Orban, favorit în alegerile legislative de la 6 aprilie. Din cauza unor condiţii meteorologice nefavorabile, opoziţia de stânga din Ungaria a fost nevoită să amâne mitingul.

Ziua Maghiarilor de Pretutindeni, la Cluj: Peste o mie de persoane la manifestări. Boc i-a salutat în maghiară pe participanţi

Peste 1.000 de persoane au participat, sâmbătă, la Cluj-Napoca, de Ziua Maghiarilor de Pretudindeni, la o ceremonie care a inclus discursuri şi depuneri de coroane de flori şi la care primarul Emil Boc i-a salutat în limba maghiară pe cei prezenţi. Tot sâmbătă, peste 300 de persoane au luat parte la un marş prin centrul municipiului Cluj-Napoca, intonând imnul Ungariei şi imnul secuiesc.

Laszlo Tokes: Să continuăm schimbarea de regim. Să ne împăcăm, dar fără să ascundem adevărul. Împreună cu românii, să luptăm pentru autonomie în întreaga Transilvanie – FOTO

Preşedintele CNMT, Laszlo Tokes, compară revoluţia ungară din 1848 cu cea din România anului 1989 şi spune că trebuie continuată "schimbarea de regim" şi "să ne împăcăm, dar fără să ascundem adevărul", reiterând că situaţia demografică a maghiarimii "se poate compara cu cea a tătarilor din Crimeea".

Preşedintele interimar ucrainean a înregistrat un proiect privind încheierea mandatului Consiliului din Crimeea

Un proiect de rezoluţie privind încheierea înainte de termen a mandatului Consiliului Suprem al Republicii autonome Crimeea a fost înregistrată la Verhovna Rada (Parlament), în urma unei hotărâri a Curţii Consituţionale, relatează agenţia Interfax Ukraine în pagina electronică de sâmbătă.

MANIFESTAŢII la Moscova împotriva „ocupării” Crimeei şi în apărarea poziţiei Kremlinului. AFP: Aproximativ 50.000 de opozanţi au participat

Mii de ruşi manifestau sâmbătă la Moscova împotriva "ocupării" Crimeei şi politicii Kremlinului, la apelul unui comitet al opoziţiei, iar un miting al unor organizaţii naţionaliste apăra, concomitent, poziţia oficială, în apropierea Pieţei Roşii.

PDL Bucureşti i-a lăsat lui Ponta în faţa Guvernului o diplomă de „doctor în minciună şi faliment”

Câteva sute de membri ai PDL Bucureşti au participat, sâmbătă, la un protest la adresa premierului Victor Ponta, democrat-liberalii lăsând în faţa Guvernului o "diplomă de doctor în hoţie, minciună şi faliment".

Vicepremierul Ungariei, la Ziua Maghiarilor de Pretutindeni: Ceea ce cerem noi nu este un fel de specialitate secuiască. Este o realitate naturală în UE

Vicepremierul Ungariei, Semjen Zsolt, le-a spus, sâmbătă, participanţilor la manifestările de la Târgu Secuiesc că autonomia cerută de maghiari "nu este un fel de specialitate secuiască", nu este "o cerere exagerată", ci "ceea ce în Uniunea Europeană pentru alţii este o realitate naturală cotidiană".

Partidul Jobbik se declară „şocat” de interdicţia intrării în România a politicienilor săi

Partidul naţionalist radical Jobbik se declară "şocat" de interdicţia de a intra pe teritoriul României a politicienilor săi, a declarat Gabor Pal, un purtător de cuvânt al formaţiunii de extremă dreapta pentru MTI.

REPORTAJ: Lupta dintre bine şi rău, disputată pe scena Sălii Palatului, în spectacolul Lord Of The Dance – GALERIE FOTO

Lupta dintre bine şi rău s-a disputat, vineri seară, pe scena Sălii Palatului din Capitală, unde, dansatorii trupei Lord Of The Dance au prezentat spectatorilor o poveste irlandeză de dragoste şi rivalitate, plină de suspans şi personaje mitice, care,în paşi de dans,au pornit într-o aventură magică.

Cazul avionului Malaysia Airlines: Cine sunt PILOŢII aeronavei dispărute – FOTO, VIDEO

Noile informaţii apărute, sâmbătă, în cazul dispariţiei aeronavei aparţinând companiei Malaysia Airlines indică faptul că avionul ar fi putut fi deturnat de "un pilot experimentat, competent şi în activitate", potrivit unei surse care a dorit să-şi păstreze anonimatul, în timp ce autorităţile anunţă că sistemele de transmisie de date ale avionului "au fost dezactivate" deliberat.

Ziua Maghiarilor de Pretutindeni în ţară: Peste 10.000 de oameni la manifestările de la Târgu Secuiesc. Vicepremierul Ungariei a defilat călare

Peste 10.000 de persoane participă, sâmbătă, la Târgu Secuiesc (Covasna), la manifestările de Ziua Maghiarilor de Pretutindeni, iar vicepremierul Ungariei, Semjen Zsolt, a defilat călare alături de preşedintele Consiliului Judeţean Covsna, Tamas Sandor.

Ponta va asista la meciul de rugby Georgia-România

Premierul Victor Ponta, aflat în vizită oficială în Georgia, va asista, sâmbătă, la meciul de rugby Georgia-România, contând pentru Cupa Europeană a Naţiunilor, şi va acorda la final învingătorilor, conform tradiţiei partidelor dintre cele două ţări, Cupa Antim Ivireanul.

ANALIZĂ: Soluţiile diplomatice şi militare, greu de găsit după trei ani de război în Siria

Conflictul din Siria intră în al patrulea an fără ca o soluţie diplomatică sau militară să se contureze, iar actorii internaţionali par să fi epuizat strategiile, în timp ce Bashar al-Assad se menţine la putere, iar rebelii sunt ameninţaţi de luptele cu grupările radicale.

Siria intră în cel de-al patrulea an de conflict ruinată şi răvăşită de criza umanitară

Siria intră în cel de-al patru an de război ruinată şi răvăşită de o criză umanitară fără precedent, în timp ce regimul Bashar al-Assad continuă ofensiva pentru a recâştiga terenul pierdut în faţa unei rebeliuni divizate.

ACCIDENT mortal la Miercurea Ciuc: Trei persoane, între care doi poliţişti, au murit

O femeie a murit, sâmbătă dimineaţă, la Miercurea Ciuc, după ce a fost lovită de o maşină în care se aflau trei poliţişti şi care a ajuns pe trotuar, iar în urma accidentului şi-au pierdut viaţa şi doi dintre poliţişti, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Partea politică a ACORDULUI DE ASOCIERE Ucraina-UE va fi semnată la 21 martie, anunţă Kievul

Premierul ucrainean Arseni Iaţeniuk a anunţat că partea politică a acordului de asociere între ţara sa şi Uniunea Europeană (UE) va fi semnat la 21 martie, într-un mesaj video difuzat sâmbătă de către posturi de televiziune de la Kiev.

Noi INCIDENTE în Ucraina: Două persoane au fost ucise la Harkov, într-un atac armat implicând naţionalişti şi proruşi

Două persoane, un militant prorus şi un trecător, au fost ucise în noaptea de vineri spre sâmbătă la Harkov, în vestul Ucrainei, într-un atac armat implicând naţionalişti radicali şi militanţi proruşi, a anunţat o sursă din cadrul poliţiei.

Malaysia opreşte căutarea zborului MH370 în Marea Chinei de Sud. Sistemele de transmisie ale Boeingului au fost „dezactivate”

Premierul malaysian Najib Razak a anunţat sâmbătă oprirea căutării în Marea Chinei de Sud a avionului de tip Boeing 777 dispărut de pe radare în urmă cu o săptămână, din cauza unor informaţii potrivit cărora avionul a deviat de la rută către vestul peninsulei malaysiene.

Gorbaciov refuză să apere ideea reunificării Rusiei cu Crimeea: „Escaladarea crizei ar putea duce la un nou Război Rece”

Fostul conducător al Uniunii Sovietice, Mihail Gorbaciov, a refuzat, într-o scrisoare publicată vineri, să apere "reunificarea" Rusiei cu Crimeea şi a făcut apel la încetarea "escaladării" crizei ucrainene, care, în opinia sa, ar putea duce la un nou Război Rece.

John Kerry „este un asasin al poporului venezuelean”, apreciază ministrul de Externe al Venezuelei

Ministrul de Externe al Venezuelei, Elias Jaua, a apreciat vineri că secretarul de Stat american, John Kerry, este un "asasin al poporului venezuelean", acuzându-l că încurajează manifestaţiile care s-au soldat cu 28 de morţi de la începutul lunii februarie.

Shimon Peres dezvăluie pe Facebook că s-a deghizat pentru a ajunge la negocieri secrete – FOTO

Preşedintele israelian Shimon Peres a dezvăluit vineri, publicând fotografii pe Facebook, că s-a deghizat la mijlocul anilor '70 pentru a sfida vigilenţa grănicerilor şi a se duce în Iordania la negocieri secrete regele Hussein.

Zborul avionului Malaysia Airlines a fost DETURNAT de la traiectorie de un pilot „experimentat”. Noi informaţii oferite de autorităţi

Oficiali militari malaysieni sunt de părere că avionul de tip Boeing 777 al companiei Malaysia Airlines, dispărut de o săptămână, ar putea să fi fost deturnat către Oceanul Indian de o persoană care cunoştea foarte bine rutele aeriene şi poziţiile radarelor.

Simona Halep a ratat calificarea în finala Indian Wells, după 3-6, 4-6 cu Agnieszka Radwanska

Jucătoarea Simona Halep, locul 7 WTA şi cap de serie numărul 6, a fost învinsă, sâmbătă, cu scorul de 6-3, 6-4, de poloneza Agnieszka Radwanska, locul 3 WTA şi a doua favorită, în semifinalele turneului de categorie Premier Mandatory de la Indian Wells.

SUA condamnă cenzura mediatică „fără precedent” din Rusia

Statele Unite au condamnat vineri cenzurarea "fără precedent" a presei din Rusia, care se reflectă, în special, prin blocarea site-urilor de Internet ale opoziţiei şi interzicerea surselor alternative de informare pe tema crizei din Ucraina.

Reuniune de urgenţă a Consiliului de Securitate ONU, sâmbătă, pe tema referendumului din Crimeea

Membrii Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite se vor reuni de urgenţă, sâmbătă, pentru a vota o rezoluţie occidentală care denunţă referendumul din Crimeea.

ROMÂNII AU TALENT, ediţia a 5-a: Cei doi concurenţi care au impresionat cu vocile lor în această seară – FOTO, VIDEO

Concurenţi dornici să devină asemeni propriilor idoli, personaje hilare, oameni cărora nu le este frică să rişte de dragul spectacolului, numere de neimaginat în afara scenei, toate au alcătuit un show cum numai la "Românii au talent" se poate vedea, vineri seară, la Pro TV.