Profesor de la o şcoală din Capitală suspectat că fotografia eleve în baie, cercetat pentru violarea vieţii private. ISMB face anchetă
10:48, 02 Oct. 2015
Un profesor de sport de la Şcoala nr. 164 din Capitală este suspectat că fotografia eleve de clasa a II-a în baia unităţii de învăţământ, iar Inspectoratul Şcolar Bucureşti a trimis o echipă pentru a face verificări şi a dispus ca în locul acestui profesor să intre la ore un alt cadru didactic. Profesorul a fost audiat şi este cercetat de poliţiştii Secţiei 22, pentru violarea vieţii private, cazul fiind şi în atenţia DGASPC Sector 6.