Știrile zilei

Aterizare de URGENŢĂ, surprinsă integral de camerele de filmat – VIDEO

O aterizare de urgenţă efectuată de un pilot curajos din cauza unor probleme întâmpinate la trenul de aterizare al aparatului de zbor i-a ţinut pe martori cu sufletul la gură timp de câteva zeci de minute, pe un aerodrom din Marea Britanie.

Coca-Cola şi Ursus cer scuze participanţilor la show-ul Robbie Williams pentru dificultăţile întâmpinate

Companiile Coca-Cola şi Ursus, care s-au numărat printre furnizorii concertului pe care Robbie Williams l-a susţinut, vineri, în Piaţa Constituţiei din Bucureşti, le cer scuze spectatorilor care au întâmpinat dificultăţi în momentele în care au încercat să achiziţioneze apă şi alte băuturi.

Călăraşi: Percheziţii la persoane care au înşelat o companie de telefonie

Poliţiştii fac percheziţii în Călăraşi, la persoane suspectate că au înşelat o companie de telefonie, de la care au luat 55 de telefoane la preţ promoţional, cu abonamente încheiate pe numele altor persoane,obţinând de la acestea date de identitate după ce postau anunţuri pentru muncă în străinătate

Merkel: Zona euro va analiza restructurarea datoriilor Greciei, cu condiţia respectării acordului

Zona euro va analiza o restructurare limitată a datoriilor Greciei, dacă Atena vor respecta termenii celui de-al treilea program de susţinere financiară, a declarat cancelarul german Angela Merkel, care a insistat că apartenenţa statului elen la euro exclude tăierea directă a acestora.

Nicolăescu: O lege aflată în promulgare nu poate fi aprobată prin OUG sau prin asumarea răspunderii

Liderul deputaţilor PNL Eugen Nicolăescu a susţinut luni că o lege adoptată de Parlament şi aflată în proces de promulgare -cum este Codul Fiscal- nu mai poate fi adoptat prin altă procedură legislativă, cum ar fi asumarea răspunderii Guvernului sau o Ordonanţă de Urgenţă.

Titularizare: Rată de promovare de 73,85% înainte de contestaţii. 40 de candidaţi au obţinut nota 10

Rata de promovare la concursul de titularizare în învăţământ este de 73,85% înainte de contestaţii, 40 de candidaţi au obţinut nota 10 la proba scrisă, iar 7.649 (37,55%) au între 7 şi 10, cel mai ridicat procent al notelor peste 7 fiind judeţul Cluj - 48, iar cel mai scăzut în Călăraşi - 18.47.

COD PORTOCALIU de caniculă în judeţele Mehedinţi şi Dolj, COD GALBEN în Bucureşti şi 18 judeţe – HARTA zonelor afectate

Judeţele Mehedinţi şi Dolj, unde vor fi temperaturi de 38 de grade, rămân, luni, sub avertizare cod portocaliu, iar avertizarea cod galben a fost menţinută doar pentru Bucureşti şi alte 18 judeţe din sudul Banatului, Oltenia, Muntenia şi Moldova.

Băncile din Grecia s-au redeschis, însă restricţiile vor fi menţinute

Băncile din Grecia s-au redeschis luni dimineaţă, la trei săptămâni după ce au fost închise pe fondul crizei financiare din ţară, însă limita la retragerile de numerar va fi menţinută la 420 de euro pe săptămână, relatează Deutsche Welle în pagina online.

Două cutremure s-au produs în judeţele Maramureş şi Satu Mare

Un cutremur cu magnitudinea de 3,2 grade pe scara Richter s-a produs duminică, la ora 00.14.22, în judeţul Maramureş, fiind urmat la aproximativ jumătate de minut de un alt seism, de 3,5 grade, în judeţul Satu Mare, potrivit Institutului Naţional pentru Fizica Pământului (INFP).

Coreea de Nord a organizat primele alegeri locale din mandatul lui Kim Jong-un

Coreea de Nord a organizat duminică primele alegeri locale din mandatul lui Kim Jong-un, la care au participat 99,97 la sută dintre alegători, relatează agenţia DPA în pagina electronică.

Gruparea ucraineană Sectorul Dreptei a instalat un punct de control la graniţa cu Transnistria

Gruparea ultranaţionalistă ucraineană Sectorul Dreptei (Pravîi Sektor) a instalat un punct de control la graniţa cu regiunea separatistă moldoveană Transnistria, pentru a "opri contrabanda", relatează agenţia rusă TASS în pagina electronică.

Statele Unite menţin opţiunea militară în cazul Iranului, în pofida acordului nuclear

Statele Unite menţin opţiunea militară pentru a împiedica Iranul să dezvolte bomba atomică, în pofida acordului privind programul nuclear iranian încheiat săptămâna trecută, a declarat secretarul american al Apărării, Ashton Carter.

Firmele de servicii funerare din Grecia au dificultăţi din cauza restricţiilor bancare

Firmele de pompe funebre din Grecia se confruntă cu dificultăţi din cauza restricţiilor bancare, care limitează retragerile de numerar la 60 de euro pe zi, în condiţiile în care cel mai modest serviciu funerar costă de 15 ori mai mult.

Dragnea: La CExN, PSD în primul rând trebuie să-şi vină în fire. Răspund luni-marţi privind candidatura. Ponta nu mai e foarte stabil

Liviu Dragnea a declarat, duminică, la o emisiune tv, că luni sau cel târziu marţi va răspunde la întrebarea privind o posibilă candidatură pentru atribuţiile de lider PSD, menţionând că, dacă va cere colegilor încrederea, va fi pe o perioadă "strict limitată", anume până la organizarea congresului.

LOTERIA BONURILOR FISCALE: Bonuri din 1 iunie, câştigătoare la prima etapă

Bonurile fiscale de 509 lei din 1 iunie sunt câştigătoare la prima etapă a Loteriei bonurilor, urmând să participe la o nouă extragere dacă vor exista mai mult de 100 astfel de bonuri.

LOTO 6 DIN 49, LOTO 5 DIN 40, JOKER ŞI NOROC: Premiul categoriei I la Loto 6/49 nu a fost câştigat. Numerele extrase duminică, 19 iulie

Premiul categoriei I la Loto 6/49 pus în joc duminică, de peste 12 milioane de lei, nu a fost câştigat, fiind reportat pentru următoarea extragere. Numerele extrase la Loto 6/49 sunt 37,33, 10, 43, 49,40.

Liderul grupării Stat Islamic interzice publicarea înregistrărilor video cu execuţii barbare

Liderul grupării teroriste Stat Islamic, Abu Bakr al-Baghdadi, a emis un decret prin care interzice publicarea înregistrărilor video cu execuţii barbare, apreciind că acestea îi sperie pe copiii musulmanilor, relatează Daily Mail în ediţia electronică.

Clădiri distruse şi maşini luate de ape în statul Arizona, în urma inundaţiilor provocate de furtuni – VIDEO

Mai multe clădiri au fost distruse şi numeroase maşini au fost luate de ape, în statul american Arizona, în urma inundaţiilor provocate de ploile torenţiale, relatează Sky News.

Unii dintre străinii arestaţi în timpul protestelor violente din Grecia au spus că au fost plătiţi

Unii dintre cetăţenii străini arestaţi recent în cursul protestelor violente din Grecia le-au spus autorităţilor că au fost plătiţi să participe la revolte, au declarat poliţişti citaţi de Kathimerini în ediţia electronică.

Bucureştenii se vor putea plimba cu vaporaşul pe lacul din parcul Alexandru Ioan Cuza – GALERIE FOTO

Bucureştenii se vor putea plimba cu vaporaşul pe lacul din parcul Alexandru Ioan Cuza, de marţi până duminică, contra sumei de 10 lei pentru adulţi şi 5 lei pentru copii, elevi, studenţi şi pensionari, potrivit unui comunicat al Primăriei Sectorului 3.

Varoufakis: Reformele economice impuse de creditori Greciei vor eşua

Fostul ministrul de Finanţe elen Yanis Varoufakis a declarat pentru BBC că reformele economice impuse Greciei de creditorii internaţionali vor eşua, el considerând că programul "va intra în istorie ca cel mai dezastruos management macroeconomic".

Sfântul Ilie, aducătorul de ploi, este sărbătorit luni de creştini

Sfântul Ilie este cinstit de creştini, luni, ca aducător de ploi, după ce, prin rugăciunea sa, a salvat de la moarte poporul din Israel, după trei ani şi jumătate de secetă, dar şi ca divinitate populară a Soarelui şi a focului, atestată prin numeroase tradiţii şi datini.

VREMEA rămâne caniculară. PROGNOZA METEO pentru luni şi marţi

Luni, vremea se va menţine caniculară şi disconfortul termic va fi accentuat (indicele temperatură-umezeală urmând a se situa peste pragul critic de 80) în Oltenia, Muntenia, Banat, estul Dobrogei, sudul Crişanei, dar şi în jumătatea sudică a Moldovei, unde se vor înregistra frecvent maxime termice de 35...37 de grade, iar în sud-vestul ţării temperaturile maxime vor fi de până la 38 - 39 de grade, informează Administraţia Naţională de Meteorologie.

Cel mai aglomerat weekend de la începutul sezonului estival: 60.000 de maşini pe Autostrada Soarelui

Aproape 60.000 de autovehicule au fost înregistrate în ultimele două zile pe Autostrada Soarelui, pe sensul de mers Bucureşti- Constanţa, astfel că acest weekend a fost cel mai aglomerat de la începerea sezonului estival, informează Centrul Infotrafic al IGPR.

Un asteroid din platină, care valorează 5,4 trilioane de dolari, va trece duminică pe lângă Terra – FOTO

Un asteroid considerat extrem de preţios, deoarece este alcătuit din platină şi are o valoare potenţială de 5,4 trilioane de dolari, va trece duminică pe lângă Terra, informează dailymail.co.uk.

Rovana Plumb: Dragnea nu mi-a comunicat o intenţie de a candida la şefia PSD

Preşedintele interimar al PSD, Rovana Plumb, a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă, că Liviu Dragnea nu i-a comunicat şi nici nu au avut o discuţie, până în acest moment, privind o intenţie de a candida pentru şefia PSD.

Charlie Hebdo nu va mai publica caricaturi, de acum înainte, ale profetului Mahomed

Publicaţia de satiră Charlie Hebdo, a cărei redacţie a fost decimată într-un atac terorist, pe 7 ianuarie, nu va mai publica, de acum înainte, caricaturi ale profetului Mahomed, potrivit lui Laurent Sourisseau, redactor-şef şi publisher la săptămânalul francez, informează washingtonpost.com.

Iohannis: Aviaţia e pregătită să facă faţă cu succes provocărilor impuse de statutul de membru NATO

Preşedintele Klaus Iohannis arată, într-un mesaj transmis cu ocazia Zilei Aviaţiei Române şi a Zilei Forţelor Aeriene, că "aviaţia română este pregătită să facă faţă cu succes provocărilor impuse de statutul României de ţară membră a NATO şi a UE".

Pasajul Piaţa Presei a fost INAUGURAT: Cum arată pasajul pe care vor circula 2.000 de vehicule pe oră – FOTO

Pasajul subteran de la Piaţa Presei, care are o lungime de aproximativ 800 de metri, o intrare şi două ieşiri, a fost deschis circulaţiei, în urma finalizării lucrărilor de construcţie, care au costat 60,4 milioane de lei, primele maşini trecând prin pasaj duminică, la ora 09.45.

Două persoane au murit în incendiile din Grecia. Doi bărbaţi au fost arestaţi pentru declanşarea involuntară a unui incendiu

Două persoane au murit în incendiile de la periferia Atenei, iar doi bărbaţi, un grec şi un bulgar, au fost arestaţi pentru declanşarea involuntară a unui incendiu, relatează Euronews în pagina electronică.

Timiş: Un mort şi mai mulţi răniţi, în urma unei bătăi generale cu bâte, cuţite, răngi şi topoare

Un bărbat din localitatea timişeană Lenauheim a murit şi mai mulţi au fost spitalizaţi, în noaptea de sâmbătă spre duminică, după o bătaie în plină stradă cu cuţite, bâte, topoare şi răngi, la care au luat parte aproximativ 15 persoane, la faţa locului intervenind trupe speciale şi jandarmi.

COD PORTOCALIU de caniculă în şase judeţe din vest, COD GALBEN în restul ţării, începând de astăzi

De astăzi intră în vigoare avertizarea COD PORTOCALIU de caniculă şi disconfort termic pentru judeţele Bihor, Arad Timiş, Caraş-Severin, Mehedinţi şi Dolj şi avertizarea COD GALBEN de caniculă pentru restul ţării.

O clădire cu patru etaje s-a prăbuşit în New Delhi: Trei persoane au murit – VIDEO

O clădire cu patru etaje dintr-un cartier rezidenţial din New Delhi s-a prăbuşit, sâmbătă noapte, trei persoane pierzându-şi viaţa, informează CNN.

NASA a publicat o serie de fotografii spectaculoase, ce prezintă câmpiile îngheţate de pe Pluto – FOTO

NASA a continuat să dezvăluie noi date şi fotografii cu Pluto, realizate marţi de sonda New Horizons, iar oamenii de ştiinţă, după ce au admirat în primele imagini o serie de munţi surprinzător de înalţi, au posibilitatea de a studia vastele câmpii îngheţate de pe această planetă pitică.

Oprea: Avem în UNPR două posibilităţi pentru alegeri, le analizăm – alianţă cu PSD sau liste proprii

Liderul UNPR Gabriel Oprea a declarat că la nivelul partidului sunt analizate două variante pentru viitoarele alegeri: o alianţă cu PSD, existând în acest sens o propunere de protocol din partea social-democraţilor, şi participarea pe liste proprii - curent "destul de îndrăzneţ", "tot mai puternic".

Complot terorist, dejucat în Arabia Saudită. Sute de membri ai grupului Stat Islamic au fost arestaţi

Serviciile de securitate din Arabia Saudită au arestat, sâmbătă, 431 de presupuşi membri ai reţelei teroriste Stat Islamic suspectaţi că pregăteau atacuri la moschei şiite, informează BBC News online.

Echipa feminină de spadă a României, medaliată cu argint la CM de la Moscova

Echipa feminină de spadă a României, în componenţa Ana Maria Brânză, Simona Pop, Simona Gherman şi Loredana Dinu, a obţinut, sâmbătă, medalia de argint la Campionatele Mondiale de scrimă de la Moscova, fiind învinsă în finală de China, scor 45-36.

CRIZA DIN GRECIA: Băncile se vor redeschide luni. Plafonul la retragerile de numerar va fi menţinut

Băncile din Grecia se vor redeschide luni, iar restricţiile impuse în ultimele trei săptămâni vor fi atenuate, chiar dacă limita la retragerile de numerar va fi menţinută, fiind calculată pe săptămână, respectiv la 420 de euro, potrivit unei ordonanţe guvernamentale publicate sâmbătă.

Alina Gorghiu: Asumarea răspunderii Guvernului pe Codul Fiscal ar fi o bătaie de joc

Copreşedintele PNL, Alina Gorghiu, a declarat, sâmbătă, la Târgu Mureş, că PNL doreşte ca dezbaterea Codului Fiscal să se facă în Parlament, susţinând că asumarea răspunderii Guvernului pe noul Cod Fiscal "ar fi o bătaie de joc" , în absenţa unui consens politic.

Vladimir Putin a decis crearea unui contingent militar de reacţie rapidă

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a semnat un ordin care prevede crearea unei noi forţe militare, formată din profesionişti, în scopul îmbunătăţirii capacităţilor de reacţie pe fondul tensiunilor cu Occidentul, informează cotidianul britanic The Telegraph.