Firmele de servicii funerare din Grecia au dificultăţi din cauza restricţiilor bancare

Firmele de pompe funebre din Grecia se confruntă cu dificultăţi din cauza restricţiilor bancare, care limitează retragerile de numerar la 60 de euro pe zi, în condiţiile în care cel mai modest serviciu funerar costă de 15 ori mai mult.

379 afișări
Imaginea articolului Firmele de servicii funerare din Grecia au dificultăţi din cauza restricţiilor bancare

Firmele de servicii funerare din Grecia au dificultăţi din cauza restricţiilor bancare (Imagine : AP / Mediafax Foto)

"Săptămâna aceasta, din cauza controlului capitalului la bănci, oricui am cere bani, nici nu ne putem acoperi costurile", a declarat Eustratios Voulamandis, care gestionează o firmă de servicii funerare dintr-un cartier din vestul Atenei, relatează Associated Press în pagina electronică.

"Pentru a începe un serviciu funerar, avem nevoie de 800-1.000 de euro, dar oamenii ne dau 50, 70, chiar şi 20 şi ne spun că e tot ce au", a adăugat el.

Firmele de pompe funebre cer atât de mulţi bani de la început de teamă că nu vor mai fi plătite după ceremonie. Plăţile se fac aproape întotdeauna în numerar, cardurile şi cecurile fiind rar folosite pentru astfel de tranzacţii în Grecia, care rămâne o economie bazată pe cash.

În aceste condiţii, consecinţele sunt uneori macabre, au afirmat Voulamandis şi alţi operatori din domeniu. În unele cazuri, cadavrele au fost ţinute la morgă mai mult decât de obicei, iar unele persoane au fost nevoite să-şi declare insolvenţa pentru a putea beneficia de funeralii finanţate de stat pentru rudele lor.

Băncile elene au fost închise din 29 iunie, când Grecia a fost la un pas de default, în condiţiile în care nu a reuşit să-şi achite datoriile la Fondul Monetar Internaţional, iar acordul cu creditorii internaţionali a expirat. Băncile ar urma să se redeschidă luni, dar retragerile de numerar vor fi în continuare limitate la 60 de euro pe zi şi 420 de euro pe săptămână.

Controlul capitalului a sufocat economia Greciei, care se afundă în recesiune. Serviciile private considerate esenţiale supravieţuiesc pe baza unui sistem informal de credit.

Petros Kampitsis, care realizează pietre funerare de marmură în apropierea unui cimitir din Atena, afirmă că grecii optează în prezent pentru servicii de bază, ceea ce îi afectează afacerea.

"Avem o mare problemă. Oamenii nu au bani şi încearcă să organizeze funeralii la cel mai mic cost posibil", declară el. "După înmormântare, trebuie decorat mormântul. Dar ce se întâmplă dacă nu ai bani? Acest lucru nu se mai întâmplă", adaugă bărbatul. "Lipsa banilor numerar înseamnă că industria îngheaţă", conchide el.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici