Știrile zilei

ADMITERE LICEU 2016. Rezultatele primei etape a repartizării computerizate în învăţământul liceal. Topul celor mai bune licee din ţară

Ministerul Educaţiei a publicat marţi rezultatele primei etape a repartizării computerizate în învăţământul liceal de stat a absolvenţilor de clasa a VIII-a, primele licee la nivel naţional, în ceea ce priveşte cele mai mari medii fiind „Sfântul Sava” şi „Tudor Vianu” din Bucureşti.

Oficial guvernamental: Marea Britanie nu va invoca Articolul 50 în vederea părăsirii UE

Marea Britanie nu va iniţia procesul oficial de părăsire a Uniunii Europene prin invocarea, anul acesta, a Articolului 50 al Tratatului de la Lisabona, a declarat, marţi, un oficial guvernamental, la Înalta Curte de la Londra, relatează Reuters online.

Tatăl copilului rănit în atentatul de la Nisa a fost găsit mort, informează MAE

Ministerul Afacerilor Externe anunţă marţi decesul unui cetăţean român în urma atacului de la Nisa, membru al familiei dată dispărută anterior, mama şi copilul răniţi în atentat fiind în continuare internaţi în spital.

Doctorul care a filmat pacientul cu larve pe răni (Spitalul de Arşi): Asist neputincioasă la un malpraxis care este perpetuat. Ai şanse să scapi cu viaţă dacă ai un Dumnezeu al tău – VIDEO

Camelia Roiu, medicul de la Spitalul de Arşi care a filmat pacientul pe rănile căruia erau larve, a declarat după ce a fost audiată la Poliţia Capitalei că a făcut înregistrarea pentru că se simte "obligată să asist neputincioasă la un malpraxis care este perpetuat şi girat de toate autorităţile".

Germania: Liderul mişcării germane antiislam Pegida, Lutz Bachmann, anunţă crearea unui partid politic

Lutz Bachmann, fondatorul mişcării antiislamice germane Pegida, a anunţat că va înfiinţa un partid politic. Decizia anunţată de Lutz Bachmann intervine în contextul în care autorităţile germane intenţionează să interzică mişcarea extremistă Pegida (Europeni Patrioţi împotriva Islamizării Occidentului).

Românii care au fost daţi dispăruţi, luni, pe SOS Nice, nu se aflau în zona respectivă la momentul atacului, potrivit MAE

MAE precizează că, în urma demersurilor făcute de Ambasada de la Paris, rezultă că cei doi cetăţeni români, despre care s-a vehiculat că au dispărut după atentatul de la Nisa, nu se aflau în zona respectivă la momentul producerii atacului şi nu figurează în evidenţa autorităţilor franceze.

Autorităţile turce au trimis SUA cererea de extrădare a clericului musulman Fethullah Gulen

Premierul Turciei a anunţat, marţi, că Guvernul său a trimis Statelor Unite solicitarea de extrădare a clericului musulman Fethullah Gulen, adversarul preşedintelui Erdogan, acuzat că ar avea legătură cu tentativa de lovitură de stat, potrivit Le Figaro online.

Ilie Năstase, decorat de ziua lui de preşedintele Iohannis: Când juca Ilie, era sărbătoare. Aţi fost un idol – FOTO

Preşedintele Klaus Iohannis l-a decorat marţi pe Ilie Năstase cu cea mai mare distincţie, Ordinul "Steaua României" şi a declarat că acesta este un simbol al tensiului şi al României, amintind că atunci când juca, era zi de sărbătoare.

1500 de persoane cer liderilor din România o poziţie fermă legată de evenimentele din Turcia: Regimul Erdogan a trecut la represalii şi ameninţări care încalcă drepturile omului – FOTO

ONG-uri, asociaţii profesionale şi mai mulţi cetăţeni au adresat o scrisoare deschisă Preşedintelui României, Klaus Iohannis, premierului Dacian Cioloş şi Ministrului de Externe, Lazăr Comănescu, în care cer o poziţie fermă legată de respectarea drepturilor omului în Turcia.

Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu: Corupţia ucide şi acest lucru nu este nicăieri mai evident decât în sănătate

Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a declarat, marţi, la prezentarea Strategiei naţionale anticorupţie 2016-2020, despre efectele negative ale ”plicului” dat medicilor, afirmând că în niciun domeniu nu este mai evident că sistemul corupt ucide.

Poliţia Română despre Pokemon GO: „Puteţi găsi Pokemonii respectând şi regulile de circulaţie” – FOTO

Poliţia Română a publicat pe pagina oficială de Facebook un mesaj privind respectarea regulilor de circulaţie în timpul jocului proaspăt lansat, Pokemon Go, având în vedere accidentele care s-au petrecut în alte ţări din cauza neatenţiei celor care şi-au instalat aplicaţia pe telefonul mobil.

Alţi doi angajaţi ai Spitalului de Arşi, audiaţi la Poliţia Capitalei. Procurorii au deschis două dosare referitoare la activitatea unităţii medicale

Alţi doi angajaţi ai Spitalului de Arşi din Capitală au fost citaţi marţi la sediul Poliţiei Capitalei pentru a da declaraţii în legătură cu cele două dosare deschise de procurori referitoare la activitatea unităţii medicale.

DECLARAŢIA ZILEI – Premierul Dacian Cioloş: Corupţia coroborată cu indiferenţa poate să ucidă. E nevoie de schimbarea atitudinii – VIDEO

Premierul Dacian Cioloş a declarat, marţi, cu ocazia lansării Strategiei Naţionale Anticorupţie, că modificarea legislaţiei şi eficienţa justiţiei nu sunt suficiente pentru eliminarea corupţiei atâta vreme cât oamenii continuă să dea bani la ghişeu sau să strecoare bani în buzunarul medicului.

Steag al grupării Stat Islamic, găsit la domiciliul autorului atacului comis într-un tren din Germania / Reţeaua Stat Islamic revendică atacul – VIDEO

Un steag al grupării teroriste Stat Islamic a fost găsit de anchetatori la domiciliul autorului atacului comis luni seara într-un tren din Germania, în urma căruia au fost rănite cinci persoane, iar autorul a fost împuşcat mortal de poliţie, a anunţat un oficial german, citat de Associated Press,

Soţia lui Donald Trump, acuzată că ar fi plagiat discursul lui Michelle Obama – VIDEO

În primul său discurs în faţa naţiunii americane din cadrul Convenţiei Republicane, Melania Trump, soţia lui Donald Trump, pare să se fi inspirat din discursul de acum opt ani al primei doamne Michelle Obama, informează HuffingtonPost.

Inculpaţii din dosarul „Berevoeşti“ vor să fie liberi – FOTO/VIDEO

Inculpaţii din dosarul "Berevoeşti“ vor să fie liberi şi au făcut apel la măsura arestării preventive, la Curtea de Apel Piteşti judecându-se, marţi, cererile unora dintre ei, transmite corespondentul MEDIAFAX.

ANM a emis cod galben de vânt pentru opt judeţe

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, marţi, cod galben de vânt puternic, în intervalul 8:50-14:00, pentru judeţele Botoşani, Iaşi, Vaslui, Galaţi şi aria de câmpie a judeţelor Vrancea, Bacău, Neamţ şi Suceava, zone în care intensificările vântului pot depăşi 55-60 km/h şi izolat 70 km/h.

Încă un român este căutat în urma atacului din Nisa, potrivit SOS Nice

Încă un român, Ştefan Valentin Barbu, în vârstă de 40 de ani, este căutat în urma atacului din Nisa, potrivit paginii de Facebook "SOS Nice".

Premierul britanic Theresa May: Rusia continuă să reprezinte o ameninţare cât se poate de reală

State precum Rusia şi Coreea de Nord continuă să reprezinte ameninţări cât se poate de reale, a declarat premierul Theresa May cu ocazia dezbaterilor din Parlamentul britanic privind modernizarea arsenalului nuclear al ţării, informează TASS.

Ilie Năstase, cel mai titrat jucător de tenis român, împlineşte 70 de ani. Ce va face azi, de ziua lui

Ilie Năstase, cel mai titrat jucător de tenis român şi primul număr 1 din istoria clasamentului mondial masculin, împlineşte, marţi, vârsta de 70 de ani. Năstase va fi decorat astăzi de către preşedintele Klaus Iohannis într-o ceremonie ce se va desfăşura la Palatul Cotroceni.

Raţiune şi tragedia Nisa. Interviu Dana Jalobeanu: Ignoranţa este, poate, chiar sursa slăbiciunii noastre

La Alba Iulia a avut loc Seminarul de cercetare anual Bucharest Princeton seminar in early modern philosophy. Anul acesta seminarul a reunit cercetători şi studenţi de pe cinci continente. Un interviu cu Dana Jalobeanu despre actualitatea filosofiei şi despre raţiune şi tragedia de la Nisa.

ATENTATELE din Europa şi Statele Unite şi terorismul în Orientul Mijlociu, Africa şi Asia. O istorie comparată

De la începutul anului 2015 atacurile teroriste din Orientul Mijlociu, Africa şi Asia s-au soldat cu aproape de 50 de ori mai mulţi morţi în comparaţie cu bilanţul victimelor atentatelor din Europa sau Statele Unite.

Coreea de Nord a lansat trei rachete balistice, care s-au prăbuşit în largul coastelor sale estice

Coreea de Nord a lansat marţi dimineaţa trei rachete balistice, aparent în semn de protest faţa de decizia Coreei de Sud de a permite instalarea unui sistem american avansat de apărare antirachetă în ţară, au declarat oficialii de la Seul, potrivit The Associated Press.

Ministerul german de Externe: Lovitura de stat eşuată din Turcia nu a afectat acordul ţării cu UE privind migraţia

Nu există niciun semn că lovitura de stat eşuată din Turcia a afectat acordul privind migraţia încheiat în acest an între Ankara şi Uniunea Europeană, a declarat un purtător de cuvânt a Ministerului german de Externe, citat de Reuters online.

EFECTUL BREXIT: Canada transmite că se concentrează pe semnarea Acordului comercial cu UE, nu cu Marea Britanie

Guvernul Canadei a transmis Marii Britanii că se concentrează pe semnarea Acordului comercial cu Uniunea Europeană, astfel că un pact similar cu Londra trece în plan secund, informează agenţiile de ştiri Reuters şi Bloomberg.

Recep Tayyip Erdogan va aproba pedeapsa cu moartea pentru cei implicaţi în lovitura de stat eşuată, după o decizie a Parlamentului – FOTO, VIDEO

Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan a declarat luni seară, pentru CNN, va aproba orice decizie cu privire la pedeapsa capitală adoptată de parlament, întrucât "poporul turc doreşte pedeapsa cu moartea". Pe de altă parte el a subliniat că va cere Statelor Unite, în mod oficial, să îl extrădeze pe liderului religios Fethullah Gulen, considerat vinovat de organizarea loviturii de stat.

Un laborator din Moscova a protejat sportivi ruşi dopaţi la Jocurile Olimpice de la Soci din 2014

Agenţia Mondială Antidoping (WADA) a anunţat, luni, că un laborator antidoping din Moscova a protejat sportivi ruşi dopaţi pe durata Jocurilor Olimpice de iarnă de la Soci din 2014, notează Reuters. Dopajul la scară largă şi manipularea testelor sunt confirmate astfel în Rusia.

MAE: Romania îşi va consolida capacitatea de cercetare după dobandirea calităţii de membru CERN

Ministerul Afacerilor Externe salută dobândirea de către Romania a calităţii de membru CERN şi consideră că ţara noastră îşi va consolida capacitatea de cercetare şi vizibilitatea ştiinţifică naţionale în domeniu.

Atac comis într-un tren din Germania: 4 persoane au fost rănite, 14 sunt în stare de şoc. Autorul, un adolescent afgan, a fost împuşcat mortal de poliţie – FOTO, VIDEO

Autorul atacului comis în Germania a fost un cetăţean afgan în vârstă de 17 ani, care a folosit un cuţit şi un topor, rănind patru persoane, dintre care trei sunt în stare critică, anunţă Ministerul de Interne al landului Bavaria, precizând că alte 14 persoane sunt în stare de şoc.

Şeicul şi prinţul din Dubai, în plimbare cu metroul prin Londra – FOTO, VIDEO

O postare de pe Instagram face senzaţie. Aceasta îl înfăţişează pe prinţul Dubaiului, Sheikh Hamdan bin Mohammed bin Rashid Al Maktoum, alături de tatăl său, în timp ce merge cu metroul prin Londra, informează timeoutubai.

Franţa a dejucat un complot terorist de amploare înaintea Euro 2016

Autorităţile din Franţa au dejucat planul unui atac terorist de amploare chiar înainte de începerea Campionatului european de fotbal (Euro 2016), anunţă premierul Manuel Valls, citat de site-ul cotidianului Le Figaro.

Familia pilotului care a căzut cu parapanta la Comana: Marian Cojocaru a contactat mai multe infecţii intraspitaliceşti care îi pun viaţa în pericol. Verificări la Spitalul Bagdasar Arseni

Ministerul Sănătăţii a cerut Inspecţiei Sanitare să facă verificări la Spitalul Bagdasar Arseni din Capitală după ce familia pilotului Marian Cojocaru a cerut transferul bărbatului în străinătate susţinând că acesta ar fi contactat mai multe infecţii intraspitaliceşti.

Generalul Akin Ozturk a recunoscut că a coordonat complotul din Turcia

Generalul Akin Ozturk, fost comandant al Forţelor Aeriene turce, a recunoscut că a coordonat tentativa de lovitură de stat din Turcia, susţin autorităţile turce, conform agenţiei de ştiri Anadolu.

Ana Costea, fost ministru al Muncii : Nu am primit informaţii de la SRI referitoare la suspiciuni de trafic de minori

Fostul ministru al Muncii, Ana Costea, a declarat pentru MEDIAFAX că în perioada în care a deţinut funcţia primea informări zilnic de la SRI însă niciuna nu ar fi vizat posibile suspiciuni de trafic de minori, în ceea ce priveşte copiii din centrele de plasament.

Suceava: Arbori doborâţi pe 2.335 hectare de pădure în zona Demăcuşa, în urma unei furtuni – FOTO

Arbori de pe 2.335 de hectare de pădure din zona Demăcuşa, judeţul Suceava, au fost dezrădăcinaţi sau doborâţi, în urma unei furtuni, transmite corespondentul MEDIAFAX.

DECLARAŢIA ZILEI: Turcia promite că va respecta principiile statului de drept în pedepsirea participanţilor la complot, dar Erdogan doreşte reinstaurarea pedepsei cu moartea

Turcia va respecta principiile statului de drept în acţiunile de pedepsire a persoanelor implicate în tentativa de lovitură de stat soldată cu cel puţin 308 morţi, susţine premierul Binali Yildirim, citat de publicaţia NouvelObs.

Prim-ministrul Franţei, Manuel Valls, huiduit în timpul comemorării victimelor atacului terorist de la Nisa – FOTO, VIDEO

Manuel Valls a fost huiduit de către cei care au luat parte la un moment de reculegere la Nisa, locul în care, marţi, un atacator a omorât 84 de oameni.

Gorghiu privind sesizarea de plagiat în cazul Buşoi: Vom vedea concluziile celor care analizează tema

Copreşedintele PNL Alina Gorghiu a declarat, luni, cu privire la sesizarea de plagiat în cazul lucrării de doctorat a preşedintelui PNL Bucureşti, Cristian Buşoi, că liberalul a fost întrebat despre acest lucru în şedinţa de partid şi a susţinut că nu are nicio emoţie.

Ilie Năstase, despre unirea UNPR cu PMP: Pot să facă fuziunea cu cine vor, să nu conteze pe mine; nu ne unim cu dracul, eu unul nu

Senatorul UNPR Ilie Năstase a declarat luni că îşi va da demisia din partid şi le-a transmis colegilor să nu se bazeze pe el pentru fuziunea cu PMP, considerând că "se împrietenesc cu dracul".