Știrile zilei

CEDO obligă România la plata a 350.000 de euro despăgubiri victimelor Revoluţiei de la Timişoara

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) de la Strasbourg a decis, marţi, ca Guvernul român să acorde despăgubiri de aproximativ 350.000 de euro unui număr de 72 de victime ale Revoluţiei din decembrie '89 de la Timişoara.

Antonescu: Trecerile de la PDL la PNL sunt un proces care nu mai poate fi controlat

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, marţi, că trecerile de la PDL la PNL reprezintă un "proces care nu mai poate fi controlat", după ce mai mulţi aleşi locali din Mehedinţi şi-au anunţat adeziunea la PNL.

Antonescu: Cum îşi dă Piviniceru demisia de la Justiţie ar trebui să o facă şi Daniel Morar

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat marţi că după modelul ministrului Justiţiei Mona Pivniceru, care îşi va da demisia din funcţie ca urmare a numirii într-un post de judecător la Curtea Contituţională, şi Daniel Morar ar trebui să demisioneze de la şefia Parchetului.

Conducerea Liceului „Korosi” din Covasna, sancţionată cu observaţii scrise după scandalul bentiţei

Directorul Liceului "Korosi Csoma Sandor" din Covasna şi cei doi adjuncţi au fost sancţionaţi de Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) cu observaţii scrise, după scandalul legat de fetiţa cu bentiţă tricoloră, în timp ce diriginta acesteia a fost schimbată de la clasă, informează ISJ Covasna.

NINSORI în toată ţara, până miercuri seară. VREMEA până pe 7 aprilie şi ce temperaturi vor fi în weekend

În toate regiunile ţării, inclusiv în zona Capitalei, va mai ninge, temporar, până miercuri la 23.00, iar în sud-estul ţării şi la munte vântul va sufla cu viteze de până la 40-50 de kilometri pe oră, potrivit unei informări emise marţi seară de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

MEDIAFAX ZOOM – Viaţa cotidiană: Martie 2013 – GALERIE FOTO

MEDIAFAX ZOOM a realizat o selecţie de imagini ce se regăsesc grupate sub denumirea de "Viaţă cotidiană", acestea dorind să aducă înaintea cititorilor viaţa de zi cu zi, oriunde în lume, cu aspectele ei vesele sau triste.

Ponta: Diaconescu, fost pesedist, şi un procuror ceauşist reformează dreapta. E un caraghioslâc

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a catalogat, marţi, drept un "caraghioslâc" faptul că fostul pesedist Cristian Diaconescu şi un fost procuror ceauşist vorbesc acum despre dreapta românească şi vor să o reformeze, el arătând că dreapta înseamnă, azi, PNL.

Ponta: Fenechiu răspunde politic de neîndeplinirea obiectivelor privind POS Transport şi CFR Marfă

Premierul Victor Ponta a declarat, marţi, că i-a fixat ministrului Transporturilor, Relu Fenechiu, două obiective strategice în perioada următoare legate de deblocarea POS Transporturi şi privatizarea CFR Marfă, el arătând că dacă le face, îl va lăuda, iar dacă nu, va răspunde politic.

Susţinătorii Elenei Udrea depun o nouă contestaţie, cerând reorganizarea Convenţiei PDL

Cristian Petrescu, susţinător al moţiunii Elena Udrea, a depus marţi, la Comisia de Litigii şi Statut a PDL, o nouă contestaţie la alegerile pentru preşedinţia partidului, în care cere reorganizarea Convenţiei, arătând că este ultima contestaţie şi că nu se pune problema plecării din partid.

Blaga, despre „Mişcarea Populară”: Mă bucur că s-a înfiinţat fundaţia. Dacă se vor transforma în partid, ne vom confrunta

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, marţi, că se bucură că s-a înfiinţat Fundaţia "Mişcarea Populară" de centru-dreapta, care are aceleaşi obiective cu PDL, dar, dacă se va transforma în partid, PDL se va confrunta cu acesta.

Flutur: PDL a dovedit că e de dreapta, alte iniţiative care se anunţă au de dovedit

Secretarul general al PDL, senatorul de Suceava Gheorghe Flutur, a declarat, marţi, că PDL este un partid care a dovedit că este de dreapta, în timp ce alte iniţiative care se anunţă de dreapta au de dovedit acest lucru.

Preşedintele Bank of Cyprus demisionează, din cauza acordului Ciprului cu zona euro

Preşedintele Bank of Cyprus, Andreas Artemis, a demisionat marţi de la conducerea celei mai mari instituţii de credit a ţării, în urma acordului dintre Cipru şi zona euro, care prevede restructurarea băncii pe care o conduce şi închiderea Cyprus Popular Bank (Laiki).

Mona Pivniceru va DEMISIONA mâine de la Ministerul Justiţiei. Ponta va prelua interimatul, în urma unei discuţii cu Băsescu

Premierul Victor Ponta a spus că Mona Pivniceru l-a anunţat că miercuri, după şedinţa de Guvern, renunţă la calitatea de ministru la Justiţie, ţinând cont de numirea sa ca judecător la Curtea Constituţională.

Muncitori români, exploataţi pe un şantier din landul german Saarland: „Sunt condiţii similare sclavajului”

Treizeci de muncitori români au început luni o mişcare de protest pe şantierul unui sat de vacanţă, Center Parcs, situat în Nohfelden, la nord-est de landul german Saarland, iar mişcarea va fi reluată marţi şi miercuri.

Băsescu: SRI nu a fost fluctuant la schimbarea majorităţilor politice

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, la Bilanţul activităţii SRI pe 2012, că este mulţumit de activitatea Serviciului şi că a putut constata că instituţia nu a fost fluctuantă la schimbarea majorităţilor politice.

Plenul Senatului a aprobat numirea Monei Pivniceru într-un post de judecător la CC

Mona Pivniceru a fost numită, marţi, judecător la Curtea Constituţională, în urma votului dat de plenul Senatului.

Maior: În 2012, activitatea SRI s-a desfăşurat cu profesionalism, fără influenţe politice

Directorul SRI, George Maior, a declarat, marţi, că în anul 2012 activitatea instituţiei s-a desfăşurat cu profesionalism, fără niciun fel de influenţe din exterior, inclusiv politice.

VREMEA până pe 7 aprilie. Ce temperaturi vor fi în fiecare regiune a ţării

Administraţia Naţională de Meteorologie a realizat o estimare a valorilor termice şi a precipitaţiilor ce se vor produce în intervalul 25 martie - 7 aprilie, în fiecare regiune a ţării. Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului european pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia.

Economistul şef al BNR: Românii plătesc cele mai mari rate bancare din Europa în raport cu venitul disponibil

Românii plătesc cele mai înalte rate bancare din Europa în raport cu veniturile disponibile, cu o medie de aproape 20%, ceea ce înseamnă că băncile va trebui să se orienteze mai mult către finanţarea companiilor, unde perspectivele sunt mult mai bune, afirmă economistul şef al BNR, Valentin Lazea.

CONFERINŢA MEDIAFAX – Ministrul Fondurilor Europene: Programul POS CCE va fi deblocat în iunie. Plăţile, achitate integral în aprilie şi mai – VIDEO

Programul POS CCE va fi deblocat în luna iunie, iar plăţile restante vor fi achitate integral în aprilie sau mai, cu bani împrumutaţi de la Trezorerie, a declarat, marţi, la conferinţa Mediafax talks about SMEs, ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici.

VITROMETAN, locul unde 2 ani s-a lucrat la candelabrele din Casa Poporului. De la moda peştelui din sticlă colorată aşezat pe mileul de pe televizor la planul pentru supravieţuire – GALERIE FOTO

Fabrica de sticlă Vitrometan Mediaş, ai cărei muncitori au lucrat doi ani pentru a realiza candelabrele din cristal de la Casa Poporului, exportă încă produse în zeci de ţări, la 90 de ani de la înfiinţare. La Revoluţie avea 3.240 de angajaţi. Acum mai sunt doar 227 de oameni şi un singur cuptor.

Oprescu le-a cerut operatorilor de salubrizare să fie mai eficienţi în curăţarea străzilor din Capitală

Primarul general Sorin Oprescu le-a cerut operatorilor de salubrizare să se organizeze astfel încât toate arterele să fie curăţate de zăpadă, nemulţumit că marţi dimineaţă o parte din străzile principale şi cele secundare erau încă necurăţate.

NINSORI ŞI VISCOL: Circulaţie îngreunată în mai multe zone, din cauza zăpezii. Lista drumurilor afectate

Circulaţia este îngreunată din cauza zăpezii pe mai multe drumuri naţionale, însă nu sunt porţiuni de drumuri închise sau blocate, stratul de zăpadă depus pe carosabil fiind între unu şi patru centimetri.

COD GALBEN de ninsori şi viscol în mai multe judeţe din ţară. HARTA zonelor afectate

Administraţia Naţională de Meteorologie a ridicat avertizarea cod portocaliu de ninsori şi viscol, Bucureştiul şi 16 judeţe din sudul şi sud-estul ţării fiind avertizate cu cod galben, valabil până la ora 20.00.

Preşedintele Băsescu l-a decorat pe directorul SRI, George Maior

Preşedintele Traian Băsescu l-a decorat pe directorul Serviciului Român de Informaţii, George-Cristian Maior, cu Ordinul Naţional "Steaua României", în contextul în care SRI îşi prezintă marţi bilanţul activităţii pe anul trecut.

Numărul mediu anual al locurilor de muncă vacante a scăzut în 2012. Care sunt domeniile cu cele mai mari scăderi

Numărul mediu anual al locurilor de muncă vacante a scăzut în 2012 cu 1.300, la 24.800, rata medie fiind de 0,59%, mai redusă cu 0,05 puncte procentuale faţă de anul precedent, a anunţat marţi Institutul Naţional de Statistică (INS).

După „îmblânzirea” sectorului bancar din Cipru ar putea urma Malta şi Luxembourg

Germania şi FMI, principalii arhitecţi ai condiţiilor impuse Ciprului, au avut ca scop reducerea sectorului bancar supradimensionat al ţării, de şapte ori cât PIB, însă deciziile dure impuse ridică semne de întrebare în privinţa altor state din UE, unde dezechilibrul este şi mai mare.

Noi proteste la Oltchim: Peste 500 de angajaţi au cerut salariile compensatorii în cazul unei concedieri colective care ar viza 1.000 de oameni

Peste 300 de salariaţi de la combinatul Oltchim din Râmnicu Vâlcea protestează, marţi, în faţa sediului administrativ al unităţii, oamenii spunând că există restanţe salariale pe trei luni şi că ar putea fi făcute concedieri colective care ar viza aproximativ 1.000 de angajaţi. Protestele s-au încheiat după aproximativ două ore, liderii sindicali spunând că au trimis un memoriu administratorului judiciar, în care cer acordarea salariilor restante, dar şi încetarea războiului psihologic în rândul angajaţilor.

NINSOARE în Bucureşti. Cum arată Capitala acoperită de zăpadă – GALERIE FOTO

Bucureştiul şi mai multe judeţe din ţară se află, marţi, sub avertizare COD PORTOCALIU de ninsoare, valabilă până la ora 14:00. Capitala a fost acoperită de un strat de zăpadă de aproximativ 5 centimetri.

Coreea de Nord şi-a plasat armata în STARE DE LUPTĂ. Ameninţă că loveşte SUA, Guam şi Hawaii – VIDEO

Coreea de Nord şi-a plasat marţi armata în stare de luptă şi a cerut unităţilor speciale "strategice" să se pregătească pentru eventuale lovituri împotriva Statelor Unite, Insulelor Guam şi Hawaii, în Pacific, a anunţat agenţia oficială nord-coreeană.

Reforma migrării în Marea Britanie: David Cameron, hotărât să lupte împotriva tuturor celor care încearcă să blocheze noile măsuri

Premierul englez David Cameron a anunţat luni seara, la Ipswich, într-un discurs "major" despre migrare, propuneri de măsuri ce îl plasează "în coliziune" cu Bruxelles-ul, medici şi autorităţi locale, declarându-se hotărât să lupte împotriva celor ce încearcă să le blocheze.

Gala Gopo 2013: doi mari câştigători, Jude şi Purcărete, şi un absent – Cristian Mungiu

Gala Gopo, care a avut loc luni seară, la Opera Naţională din Bucureşti, a avut doi mari câştigători - "Toată lumea din familia noastră", de Radu Jude, care a primit, printre altele, premiile pentru regie şi cel mai bun film, şi "Undeva la Palilula", ce şi-a adjudecat toate trofeele tehnice.

PERCHEZIŢII în Craiova, la traficanţi care au dus aproximativ 600 de migranţi în SUA şi Mexic

Procurorii DIICOT şi poliţiştii fac marţi 13 percheziţii în Craiova, la traficanţi de migranţi conduşi de membri ai lumii interlope, care ar fi dus ilegal în Mexic şi SUA aproximativ 600 de persoane, obţinând astfel peste un milion de dolari.

Directorul general al Uzinei Mecanice Sadu, un şef serviciu şi 5 angajaţi, reţinuţi într-un caz de trafic de armament

Directorul general al Uzinei Mecanice Sadu, şeful serviciului de pază al unităţii, precum şi alţi cinci angajaţi au fost reţinuţi, în noaptea de luni spre marţi, într-un dosar de trafic de armament.

Criza bancară din Cipru: Anunţul făcut de Banca Centrală a Ciprului

Toate băncile Ciprului vor rămâne închise până joi, a anunţat Banca centrală într-un comunicat publicat luni seară.

Udrea spune că nu şi-a pus problema să intre în Fundaţia „Mişcarea Populară”

Deputatul PDL Elena Udrea a declarat, luni seară, că este membu de partid şi nu şi-a pus problema să intre în Fundaţia "Mişcarea Populară". Ea a arătat că sunt mulţi oameni în partid îngrijoraţi că PDL rămâne în afara unui proiect de dreapta şi înţeleg nevoia de a fi rămas în parteneriat cu Traian Băsescu.

Primăria Capitalei: Demontarea Halei Matache are autorizaţia necesară, monumentul va fi reconstruit

Primăria Capitalei precizează că lucrările de demontare a Halei Matache, începute luni seară, au autorizaţia necesară, eliberată conform legii, monumentul urmând să fie reconstruit, folosind elementele arhitecturale cu valoare de patrimoniu, pe un amplasament din apropiere.

CAZUL BEREZOVSKI: Cum a murit omul de afaceri rus

Autopsia corpului dizidentului rus Boris Berezovski, descoperit mort în sudul Marii Britanii, a arătat că acesta a murit probabil spânzurat, a transmis luni o sursă din cadrul poliţiei.

Numirea unui judecător la Curtea Constituţională, pe ordinea de zi a Senatului, marţi

Candidaţii propuşi de grupurile parlamentare pentru numirea ca judecător din partea Senatului la CC - Mona Pivniceru, Gheorghe Iancu şi Ruxandra Florina Jipa - urmează să fie audiaţi, marţi dimineaţă, în Comisia juridică, numirea noului judecător al CC fiind înscrisă apoi pe ordinea de zi a plenului

Antonescu: PDL n-are acte pentru a circula pe scena politică. Nu s-au dumirit dacă există fără Băsescu

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, luni seară, că nu poate exista un dialog cu PDL condus inclusiv de Vasile Blaga deoarece partidul nu are "buletin" pentru a circula pe scena politică şi nu s-a dumirit la o zi diferenţă dacă există sau nu fără Traian Băsescu.