Știrile zilei

Băsescu: Avem un cost al energiei care ne face necompetitivi la nivel european

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, că România are un cost al energiei care ne face necompetitivi la nivel european, el precizând că ţara noastră se încadrează în tendinţa europeană legată de creşterea continuă a costurilor energiei.

EŞEC militar al Coreei de Nord: Un „submarin de vânătoare” s-a scufundat, provocând moartea unui număr neprecizat de marinari – FOTO

Coreea de Nord a dezvăluit că una dintre navele sale război s-a scufundat luna trecută, provocând moartea unui număr neprecizat de marinari, într-un gest rar de recunoaştere a unui eşec militar.

CONFERINŢĂ ZF – Niţă: Statul nu va cere „la infinit” companiilor să verse la buget 85% din profit

Statul nu va cere "la infinit" companiilor pe care le controlează să direcţioneze la buget 85% din profit, pentru că aceste unităţi au nevoie de investiţii, a declarat miercuri ministrul delegat pentru Energie, Constantin Niţă.

Băsescu: Socrul meu are acum 94 de ani, e vânjos, mi-a urat să trăiesc cât el, aş mai avea 32 de ani

Preşedintele Traian Băsescu a primit, miercuri, o plachetă din partea reprezentanţilor mediului de afaceri, spunând, în discursul de mulţumire, că socrul său, care are 94 de ani şi este "vânjos", i-a urat să trăiască cât el, şeful statului adăugând: "Aş mai avea 32 de ani!".

Consiliul Naţional al Elevilor susţine acţiunile de protest ale cadrelor didactice

Consiliul Naţional al Elevilor (CNE) anunţă miercuri, când mii sindicalişti din învăţământ vor ieşi în stradă la Bucureşti, că susţine acţiunile de protest ale profesorilor, desfăşurate în scopul creşterii finanţării sistemului educaţional, prin acordarea a 6% din PIB pentru educaţie.

New York-ul l-a ales primar pe Bill de Blasio şi virează spre stânga

Newyorkezii, care doreau schimbarea, l-au ales în mod masiv, marţi, pe democratul de stânga Bill de Blasio să îi succeadă în funcţie primarului miliardar Michael Bloomberg, aflat la putere de 12 ani.

Băsescu: Se trece la crearea de taxe noi, care să hrănească sistemul bugetar, e greşit. Nu mărirea taxelor este soluţia

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, la cea de a XXI-a ediţie a Topului Naţional al Firmelor Private din România, că Se trece din nou la inventarea de taxe, de impozite care să aducă bani la bugetul de stat pentru a hrăni aparatul bugetar, ceea ce este greşit.

ACCIDENT în Capitală: Doi copii, răniţi după ce taxiul în care se aflau a fost lovit de un tramvai

Doi copii au fost răniţi uşor, miercuri dimineaţă, după ce taximetrul în care se aflau a fost lovit de un tramvai la intersecţia bulevardelor Barbu Văcărescu şi Lacul Tei din Capitală.

Manifestaţie Anonymous împotriva austerităţii în apropiere de Palatul Buckingham

Sute de membri ai grupului de hackeri Anonymous, care purtau masca reprezentându-l pe Guy Fawkes, au manifestat marţi împotriva austerităţii, în apropiere de Palaltul Buckingham, reşedinţa de la Londra a reginei Elizabeth a II-a, potrivit manifestanţilor.

Apple a divulgat o primă listă cu cereri de date pe care le-a primit

Gigantul american în domeniul informaticii Apple a difuzat marţi prima listă privind cereri de date din partea unor guverne, exprimându-şi totodată protestul faţă de o ordonanţă care limitează elementele pe care le poate divulga în privinţa cererilor autorităţilor americane.

China solicită Japoniei informaţii precise despre scurgerile de apă radioactivă la Fukushima

China a cerut marţi Japoniei informaţii precise cu privire la modul în care Tokyo gestionează scurgerile de apă radioactivă de la centrala nucleară avariată de la Fukushima, devastată de un tsunami în martie 2011.

SUA, sceptice în privinţa inventarului armelor chimice ale Siriei

Statele Unite continuă să verifice atât exactitatea inventarului armelor chimice transmis de Siria comunităţii internaţionale cât şi programul sirian de distrugere a acestui arsenal, a declarat marţi ambasadoarea americană la ONU.

Chuck Hagel insistă asupra reorganizării forţelor militare ale SUA

Forţele militare ale Statelor Unite trebuie să se reorganizeze pentru a putea face faţă reducerilor bugetare, a declarat marţi şeful Pentagonului, Chuck Hagel, avertizând împotriva unui nou izolaţionism american.

Palestinienii nu vor negocia cu Israelul dacă va continua colonizarea

Palestinienii refuză să relanseze negocierile de pace cu Israelul, atât timp cât colonizarea continuă, a declarat marţi un oficial palestinian de rang înalt, sub protecţia anonimatului.

Bill de Blasio, ales primar al New York-ului

Democratul Bill de Blasio a câştigat cu uşurinţă alegerile pentru primăria New York-ului, înlocuindu-l în această funcţie pe miliardarul Michael Bloomberg, potrivit unor rezultate preliminare apărute în presa americană.

Predoiu, despre unificare: PNL, interesant dacă revine la politici de dreapta, dacă schimbă conducerea

Liderul PDL Cătălin Predoiu susţine că PNL nu poate fi considerat un partid de dreapta şi nu poate fi luat în discuţie atunci când este vorba de unificare, adăugând că "ce se întâmplă în perspectivă cu PNL poate fi foarte interesant dacă el revine la politici de dreapta, dacă îşi schimbă conducerea"

Manualul de „Istoria secuilor” va fi reeditat, ca o carte de lectură pentru publicul larg

Manualul "Istoria secuilor", apărut anul trecut la initiativa Consiliului Judeţean Harghita ca materie opţională pentru clasele a VI-a şi a VII-a în şcolile cu predare în limba maghiară, va fi reeditat ca o carte de lectură pentru publicul larg, au anunţat marţi, la Miercurea Ciuc, autorii volumului.

PNL susţine iniţiativa lui Fenechiu ca mare parte din acciza pe carburanţi să fie pentru autostrăzi

Conducerea PNL a discutat, marţi, iniţiativa fostului ministru al Transporturilor Relu Fenechiu ca mare parte a sumei obţinute din acciza pe carburanţi să fie alocată contrucţiei de autostrăzi, deputatul PNL fiind mandatat să redacteze o propunere legislativă în acest sens.

Chiţoiu: Reducerea CAS e un angajament clar, nu o promisiune

Ministrul de Finanţe, Daniel Chiţoiu, a declarat, marţi seară, la finalul şedinţei BPN al partidului, că reducerea CAS în a doua jumătate a anului viitor cu 5% "este un angajament clar, ferm, nu o promisiune", dar a evitat să precizeze dacă şi-ar da demisia în cazul ratării acestui obiectiv.

Secretarul de stat american a sosit în Israel, în contextul dificultăţilor negocierilor israelo-palestiniene

Secretarul de stat american, John Kerry, a sosit, marţi seară, la Ierusalim, pentru o vizită menită să relanseze negocierile de pace israelo-palestiniene, aflate în dificultate.

Antonescu: Impozitarea stâlpilor şi piscinelor tinde să devină folclor, dar nu se aplică tuturor

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, marţi seară, că impozitarea stâlpilor şi piscinelor tinde să devină folclor, dar această măsură nu se aplică tuturor, precizând că în urma negocierilor cu FMI există "şi reuşite", chiar dacă există "inconvenientul" unor scumpiri.

Antonescu: PNL a asumat negocierile purtate de Chiţoiu. Rezultatele, o premieră în discuţiile cu FMI. Ponta a pus tot greul pe umerii ministrului de Finanţe

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, marţi seară, la finalul şedinţei BPN al partidului, că PNL îşi asumă negocierile purtate de ministrul de Finanţe, Daniel Chiţoiu, cu FMI pe marginea bugetului de stat pe 2014 şi că rezultatele sunt o premieră, în comparaţie cu alţi miniştri de Finanţe.

Iranul susţine că un acord pe tema controversatului program nuclear este posibil săptămâna aceasta

Un acord între Iran şi marile puteri pe tema controversatului program nuclear iranian este posibil săptămâna aceasta, cu ocazia reuniunii de la Geneva, afirmă ministrul iranian de Externe, Mohammad Javad Zarif.

Călinoiu: Atitudinea lui Crin Antonescu îl îndepărtează de candidatura la prezidenţiale

Vicepreşedintele la nivel naţional al PSD Ion Călinoiu, preşedinte al Consiliului Judeţean Gorj, afirmă că prin "declaraţii populiste, ce nu concordă cu responsabilităţile asumate în USL", liderul liberal Crin Antonescu "se îndepărtează de candidatura la prezidenţiale".

Misiunea ONU-OIAC pentru distrugerea arsenalului chimic sirian nu are fonduri suficiente

Misiunea internaţională care are rolul distrugerii arsenalului chimic sirian are fonduri doar pentru luna noiembrie, fiind necesare noi surse de finanţare pentru continuarea operaţiunilor până la jumătatea anului 2014, conform unei note interne.

Chiţoiu: Românul cu salariu mediu va plăti, în mod indirect, mai mult pentru funcţionarea statului

Ministrul de Finanţe, vicepreşedintele PNL Daniel Chiţoiu, a declarat, marţi seară, la finalul şedinţei BPN al partidului, că românul cu un salariu mediu va plăti anul viitor mai mult pentru funcţionarea statului, în mod indirect, menţionând că acest lucru este compatibil cu programul de guvernare.

RESTRICŢII de circulaţie în Capitală, miercuri, pentru desfăşurarea protestelor FSLI

Circulaţia rutieră în zona Piaţa Victoriei din Bucureşti va fi resticţionată temporar, miercuri, din cauza protestelor Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), la care sunt aşteptate, potrivit organizatorilor, peste 10.000 de persoane.

Hossu: Creşterea salariului minim este insuficientă, în contextul introducerii accizei la carburant

Preşedintele CNS "Cartel Alfa", Bogdan Hossu, a declarat marţi, pentru MEDIAFAX, că majorarea salariului minim nu este suficientă în contextul introducerii unei accize la carburant şi că înainte de extinderea bazei de impozitare ar fi necesară o revizuire integrală pentru că s-a ajuns la derapaje.

UE recomandă ţărilor membre să sprijine furnizarea de energie sigură la preţuri accesibile

Uniunea Europeană a prezentat marţi un set de recomandări destinate statelor membre, pentru îmbunătăţirea mecanismelor de susţinere a pieţei energiei, inclusiv a programelor destinate energiei regenerabile, în vederea asigurării unor livrări sigure la preţuri accesibile.

Guvernul va transfera Minvest Roşia Montană din nou la Economie, Dan Şova „şi-a încheiat misiunea”

Societatea Minvest Roşia Montană, înfiinţată de Guvern pentru a se ocupa exclusiv de proiectul Roşia Montană, va fi transferată de la ministrul delegat pentru Investiţii, Dan Şova, la Ministerul Economiei, considerându-se că Şova "şi-a încheiat misiunea" prin redactarea unei legi pe această temă.

Preşedintele ADS, Dan Mogoş, urmărit penal pentru instigare la abuz a funcţionarilor din subordine

Preşedintele Agenţiei Domeniilor Statului (ADS), Dan Mogoş, a fost pus sub urmărire penală de anchetatorii DNA, care îl acuză de instigare la abuz în serviciu a funcţionarilor din subordinea sa, după ce le-a cerut acestora să încalce legea în favoarea unor firme private, anunţă DNA.

Vâlcov: Sunt foarte mari diferenţe de opinie în Comisia pentru Roşia Montană. Sperăm ca miercuri să dăm votul final

Preşedintele Comisiei Roşia Montană, senatorul PSD Darius Vâlcov, a declarat, marţi, că prima parte a raportului a fost finalizată şi că se doreşte ca miercuri să se dea un vot final, deşi sunt "mari diferenţe de opinie" în cadrul grupurilor de lucru.

Imigranţii din Marea Britanie sunt mai pregătiţi şi muncesc mai mult decât britanicii – studii

Imigranţii din Marea Britanie, cei mai mulţi supracalificaţi, sunt mai muncitori şi primesc mai puţine indemnizaţii sociale decât britanicii, arată două studii publicate marţi. Un raport al University College London (UCL) relevă că imigranţii, în principal cei europeni, au avut o "contribuţie fiscală considerabilă" la bugetul britanic în perioada 2001-2011.

Suspecţii în cazul taximetristului înjunghiat în Capitală au fost reţinuţi

Cei doi suspecţi audiaţi luni în cazul taximetristului înjunghiat în Capitală au fost reţinuţi şi vor fi prezentanţi instanţei, marţi, cu propunerea de arestare preventivă pentru tentativă de omor, informează Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti.

The Independent: Marea Britanie dispune de o staţie de spionaj la ambasada sa de la Berlin. Ambasadorul britanic, convocat la Ministerul german de Externe

Marea Britanie dispune de un sistem de spionaj pe acoperişul ambasadei sale de la Berlin, "sugerează" documente transmise de fostul consultant NSA Edward Snowden şi fotografii aeriene, scrie cotidianul The Independent în ediţia de marţi.

Un poliţist clujean cere premierului şi preşedintelui să fie eutanasiat de Ziua Naţională

Poliţistul clujean Sever Legian cere într-un memoriu adresat premierului Victor Ponta şi preşedintelui Traian Băsescu, în care acuză Poliţia Judeţeană Cluj de abuzuri în ultimii patru ani, să fie eutanasiat în centrul Clujului de Ziua Naţională.

China şi India au început exerciţii militare comune

China şi India au început marţi manevre antiterorism armate comune, primele în ultimii cinci ani, într-un climat de diminuare a tensiunilor la frontiera dintre cele două ţări.

Localităţile Giurgiu şi Ruse vor construi un drum cu fonduri europene – presă

Localităţile română Giurgiu, care a început lucrările luni, şi bulgară Ruse, care urmează să le înceapă, vor construi un drum în cadrul Coridorului 9 de transport paneuropean, un proiect în valoare totală de 6,790 milioane de euro care va fi implementat în 30 de luni, relatează Novinite.com.

Comisia JURI a PE a aprobat propunerea Comisiei privind sancţionarea fraudelor cu bani europeni

Comisia JURI a Parlamentului European a aprobat, marţi, o propunere a Comisiei Europene privind protejarea intereselor financiare ale UE, ce are ca scop uniformizarea sancţiunilor la nivel european în ceea ce priveşte frauda cu fonduri comunitare.

Conferinţa de pace Geneva II, pe tema Siriei, nu va avea loc înainte de luna decembrie. Reprezentanţii Rusiei, SUA şi ONU nu au stabilit o dată

Conferinţa internaţională de pace pe tema Siriei, Geneva II, prevăzută iniţial pentru noiembrie, nu va avea loc înainte de luna decembrie, anunţă o sursă oficială rusă citată de agenţia Itar-Tass.