Știrile zilei

Ponta: Vreau să continuăm în USL. Iohannis poate fi la Interne, sau vicepremier şi la Finanţe

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, după o întâlnire a liderilor USD în Biroul preşedintelui Camerei, că vrea ca USL să rămână unită, o variantă posibilă fiind rămânerea pe structura din 2012 a Guvernului, cu Klaus Iohannis la Interne, sau vicepremier şi ministru de Finanţe.

Băsescu: Dacă iese din Guvern, Antonescu pierde şefia PNL în 30 de zile

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, că cei din USL sunt "condamnaţi" să rămână împreună, menţionând că liderul PNL Crin Antonescu va pierde şefia partidului în 30 de zile dacă iese din Guvern şi că liberalul a înţeles că nu va fi candidatul USL la Preşedinţie.

Cosmin Olăroiu a fost condamnat în Emiratele Arabe Unite la trei luni de închisoare cu suspendare

Tehnicianul echipei Al Ahli, Cosmin Olăroiu, a fost condamnat, luni, la trei luni de închisoare cu suspendare de tribunalul din Abu Dhabi, într-un proces intentat de fostul club al românului, Al Ain, informează super.ae.

Băsescu, despre revizuirea Constituţiei: Puteau să o scrie şi băieţii care fac trafic cu etnobotanice la Chibrit

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, că, la cât de neprofesioniste sunt, textele de revizuire a Constituţiei ar fi putut fi scrise şi de "nişte băieţi care stau în Piaţa Chibrit şi fac trafic de etnobotanice".

Cazul fetei dispărute şi găsite: Călugării de la Sihăstria Rarău le-au spus anchetatorilor că Iulia a stat o noapte la mănăstire – VIDEO

Călugării de la Sihăstria Rarău, judeţul Suceava, le-au spus anchetatorilor că Iulia Ionescu a dormit o noapte la mănăstirea lor, iar înainte cu o zi de a ajunge la ei ar fi stat la Mănăstirea Agapia, judeţul Neamţ, potrivit unor surse judiciare.

Cătălin Rădulescu are terenuri de peste 160.000 metri pătraţi şi e acţionar la şapte firme. DECLARAŢIA DE AVERE a deputatului PSD

Deputatul PSD Cătălin Rădulescu are, potrivit declaraţiei sale de avere, nouă terenuri de peste 160.000 de metri pătraţi, precum şi acţiuni la şapte firme, firma de construcţii Concordia Con.Strade, vizată de ancheta DNA şi la care el este acţionar majoritar, având contracte cu mai multe primării.

Băsescu: Foarte posibil să fac plângere penală împotriva lui Ponta pentru corupţie şi abuz în serviciu

Preşedintele Traian Băsescu a fost întrebat, luni, dacă se gândeşte să facă plângere penală împotriva premierului, pentru corupţie şi abuz în serviciu, el spunând că "nu este departe ziua" şi că a cerut deja unui grup de jurişti să vadă dacă şeful Guvernului poate răspunde în faţa legii.

Premieră în ultimii 45 de ani: Condiţii meteorologice excepţionale în Japonia. Cel puţin 19 morţi şi 1.650 de răniţi – FOTO

Ninsorile abundente au provocat moartea a 19 persoane începând de vineri în Japonia, potrivit primelor date publicate luni de presa niponă.

Percheziţii la o firmă din Piteşti a deputatului PSD Cătălin Rădulescu: „Ştiu de vineri despre acţiunile împotriva mea. Nu îmi e teamă, altora să le fie”

Procurorii DNA fac percheziţii la locuinţa din Piteşti a deputatului PSD Cătălin Rădulescu şi la o firmă de construcţii la care acesta este acţionar majoritar, surse judicare afirmând că anchetatorii caută documente privind licitaţii publice.

Adrian Papahagi se retrage din viaţa politică

Liderul PMP Adrian Papahagi anunţă că se retrage din viaţa politică "din raţiuni personale" şi că în perioada următoare îşi va dedica energia familiei şi universităţii şi va refuza apariţiile publice, menţionând că va acorda sprijin şi încredere PMP şi preşedintelui Traian Băsescu.

Poliţia Argeş decide luni pe ce post va fi încadrat Cristian Cioacă

Poliţia Argeş va lua în discuţie, luni, cererea lui Cristian Cioacă de reîncadrare în cadrul instituţiei, cel mai probabil el urmând să primească un post la Compartimentul logistic al inspectoratului, în condiţiile în care nu are voie să poarte armă şi nici să conducă autovehicule.

COD GALBEN de ceaţă în şase judeţe din ţară

Şase judeţe din estul şi sud-vestul ţării sunt, luni dimineaţă, sub avertizare cod galben de ceaţă, pe drumurile naţionale din aceste zone vizibilitatea fiind redusă între 200 şi 50 de metri.

Premiile BAFTA 2014: Filmul „Gravity”, de Alfonso Cuaron, vedeta galei de duminică. LISTA CÂŞTIGĂTORILOR – VIDEO

Lungmetrajul SF "Gravity", de Alfonso Cuaron, a fost marele câştigător la ediţia de anul acesta a premiilor BAFTA, fiind recompensat, duminică seară, la Londra, cu şase trofee, inclusiv cele pentru cel mai bun film britanic şi cel mai bun regizor.

Un avion Boeing 767, aparţinând companiei Ethiopian Airlines, A FOST DETURNAT. Autorul deturnării a fost copilotul – FOTO

Un avion al companiei Ethiopian Airlines care se deplasa de la Addis Abeba către Roma a aterizat la Geneva, după ce a fost deturnat, relatează luni BBC News Online. Autorul deturnării avionului companiei Ethiopian Airlines a fost copilotul, au anunţat autorităţile elveţiene. *Pasagerii avionului nu au ştiut că acesta a fost deturnat.*

John Kerry acuză Rusia că favorizează escaladarea conflictului din Siria de către Bashar al-Assad

Secretarul de Stat american, John Kerry, a acuzat luni Rusia că "favorizează escaladarea" conflictului de către preşedintele sirian Bashar al-Assad după negocierile de la Geneva, destinate să pună capăt celor trei ani de conflict sângeros.

Alex Salmond apreciază drept „grotescă” afirmaţia lui Barroso privind viitorul european al Scoţiei

Premierul scoţian, Alex Salmond, a apreciat drept "grotescă", duminică, o avertizare a preşedintelui Comisiei Europene, José Manuel Barroso, care a afirmat că "ar fi extrem de dificil, chiar imposibil" ca o Scoţie independentă să devină membră a Uniunii Europene (UE).

Pocora: Antonescu şi Iohannis au primit mandat de fermitate – respectarea protocolului USL

Purtătorul de cuvânt al PNL, Cristina Pocora, a declarat, la finalul reuniunii de la sediul partidului, că, pentru întâlnirea de luni cu Victor Ponta, liderii liberali Crin Antonescu şi Klaus Iohannis au primit "un mandat de fermitate", care înseamnă respectarea cu stricteţe a protocolului USL.

Şeful trenului în care a fost găsită Iulia Ionescu a fost audiat la Suceava

Şeful trenului în care a fost găsită Iulia Ionescu, fata de 15 ani dispărută miercuri în Capitală, Cornel Grigoriciuc, a fost audiat, duminică, la Suceava, în acest caz, de un ofiţer de poliţie sucevean, au declarat pentru MEDIAFAX surse din Poliţia Suceava.

CC respinge articolul referitor la utilizarea simbolurilor proprii ale minorităţilor

Curtea Constituţională a declarat neconstituţională modificarea articolului 12 referitor la utilizarea simbolurilor proprii ale minorităţilor şi posibilitatea ca minorităţile să înfiinţeze organe proprii de decizie.

CC: Modificările aduse modului în care preşedintele numeşte premierul, neconstituţionale

Curtea Constituţională a decis, duminică, în urma analizei proiectului de lege privind revizuirea Constituţiei, că acele modificări aduse modului în care preşedintele desemnează candidatul la funcţia de premier sunt neconstituţionale.

LOTO 6 DIN 49, LOTO 5 DIN 40, JOKER ŞI NOROC: Numerele extrase duminică, 16 februarie

Duminică, 16 februarie, au avut loc noi trageri LOTO 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Super Noroc. Premiile categoriei I la Loto 6/49 şi Joker puse în joc duminică, de peste 1 milion de lei şi, respectiv, peste 7,2 milioane de lei, nu au fost câştigate, potrivit site-ului Loteriei Române.

Stroe, întrebat dacă PNL ar trebui să rămână la guvernare: Da, e obligatoriu

Deputatul Radu Stroe a declarat, duminică, la sosirea la sediul PNL pentru şedinţa informală a conducerii partidului, întrebat dacă PNL ar trebui să rămână la guvernare, că acest lucru "este obligatoriu".

CC: Prevederi privind prezentarea la comisiile parlamentare şi traseismul politic, neconstituţionale

Judecătorii Curţii Constituţionale au stabilit, în urma analizei proiectului de revizuire a Constiuţiei, că acea modificare potrivit căreia persoanele fizice şi juridice sunt obligate să se prezinte în faţa unei comisii parlamentare este neconstituţională.

Duhovnic: Mama şi bunica Iuliei ştiau că vrea să plece la mănăstire. Nu mi-a spus niciodată la care

Duhovnicul Iuliei Ionescu, Visarion Alexa, a declarat pentru MEDIAFAX că a discutat cu mama şi cu bunica ei în legătură cu dorinţa fetei de a pleca la mănăstire şi au reuşit împreună să o oprească, în urmă cu doi - trei ani, iar tânăra nu i-a indicat vreodată mănăstirea unde ar vrea să stea.

Simona Halep a câştigat turneul de la Doha, al şaptelea său succes în circuitul WTA: „A fost o săptămână uau, acum am mai multă încredere în mine”

Jucătoarea de tenis Simona Halep, cap de serie numărul 7 şi locul 10 mondial, a câştigat, duminică, turneul de la Doha (Qatar), înregistrând al şaptelea să succes în circuitul WTA şi primul la o competiţie de categorie Premier 5.

Zegrean: Parlamentul să ţină seama de recomandări, se riscă o Constituţie cu texte defecte

Preşedintele Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, a declarat, duminică, la finalul dezbaterilor privind proiectul de revizuire a Constituţiei, că este alegerea parlamentarilor dacă vor ţine cont de recomandările judectătorilor, dar că se riscă o Constituţie cu texte defecte.

Antonescu, Iohannis, membri BPN, lideri de filiale au ajuns la sediul PNL pentru şedinţa informală

Liderii PNL se reunesc, duminică seară, într-o şedinţă informală, pentru a discuta pe tema mandatului de negociere într-o nouă reuniune a USL, care ar putea avea loc luni, dar şi legat de strategia parlamentară a liberalilor pentru săptămâna care începe, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse din PNL.

Vlad Cosma, audiat luni de Comisia juridică a Camerei. Ministerul Justiţiei a cerut încuviinţarea arestării preventive

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor urmează să îl audieze, luni, pe deputatul PSD Vlad Cosma, în cazul căruia Ministerul Justiţiei a solicitat încuviinţarea arestării preventive.

Adomniţei: Nu există nicio presiune din teritoriu asupra lui Crin Antonescu să rămânem la guvernare

Vicepreşedintele PNL Cristian Adomniţei susţine că nu există nicio presiune din teritoriu asupra lui Crin Antonescu privind rămânerea PNL la guvernare, adăugând că nu ştie dacă USL va mai rezista.

Grecia: Corupţii care vor returna banii furaţi de la stat vor beneficia de pedepse reduse

Guvernul elen pregăteşte un proiect de lege pentru recuperarea banilor de care statul a fost privat prin corupţie sau alte activităţi ilegale, astfel că cei care vor returna fondurile vor putea scăpa de închisoare sau să primească pedepse mai mici, relatează Greek Reporter.

Băsescu despre Blaga: 21 de ani cât am lucrat împreună nu se şterg din cauza opiniilor politice

Preşedintele Traian Băsescu a spus, duminică, după înmormântarea tatălui liderului PDL, Vasile Blaga, că a mers la Petrileni pentru că aşa i s-a părut "frumos", iar 21 de ani cât a lucrat împreună cu preşedintele democrat-liberal nu se pot şterge din cauza opiniilor politice diferite.

ANALIZĂ: A şasea zi de criză în USL – nicio întâlnire între partide, liberalii fac şedinţă informală

USL contabilizează duminică a şasea zi consecutivă de criză guvernamentală, în condiţiile în care negocierile privind restructurarea Guvernului au fost întrerupte marţi de o manieră bruscă şi pe termen nedeterminat, aceasta fiind contextul în care liberalii se reunesc, duminică, în şedinţă informală

Vaslui: Peste 250 de persoane au participat la un protest faţă de gazele de şist la Păltiniş

Peste 250 de persoane, majoritatea localnici, au participat, duminică, la un nou protest faţă de gazele de şist, organizat pentru prima dată în localitatea Păltiniş, judeţul Vaslui, unde compania Chevron deţine unul din cele patru acorduri de mediu pentru explorarea gazelor de şist.

Sibiu: Explozie la un imobil din localitatea Dârlos, un bărbat a fost rănit

O explozie s-a produs, duminică după-amiază, la un imobil din localitatea Dârlos, judeţul Sibiu, iar în urma deflagaraţiei un bărbat de 31 de ani a suferit arsuri şi a fost transportat la spital.

Accidentul aviatic din Apuseni: Investigatori încearcă să afle dacă zona permitea emiterea semnalelor

Investigatori ai Centrului de Investigaţii şi Analiza pentru Siguranţa Aviaţiei Civile (CIAS) se află, duminică, în zona în care în 20 ianuarie s-a prăbuşit un avion de mici dimensiuni de tip BN2, încercând să afle dacă aceasta permitea emiterea semnalelor pe baza cărora să fie localizată epava.

Proiectul de revizuire a Constituţiei: Judecătorii CC au încheiat dezbaterile. 25 de elemente sunt neconstituţionale

Şedinţa Curţii Constituţionale pentru analiza proiectului de revizuire a Constituţiei s-a încheiat, duminică, în jurul orei 15.00, judecătorii Curţii găsind 25 de elemente de neconstitutionalitate, potrivit unor surse din cadrul instituţiei.

EXPLOZIE într-un autocar turistic, la frontiera dintre Egipt şi Israel. Cel puţin trei persoane au murit

O explozie a avut loc, duminică, la bordul unui autocar turistic, în Peninsula Sinai, la un punct de frontieră între Egipt şi Israel, informează site-ul de ştiri Ynetnews. Cel puţin trei persoane au murit, iar alte patru au fost rănite.

Presa rusă speculează că Vladimir Putin s-a căsătorit cu sportiva Alina Kabaieva. Cei doi, surprinşi cu verighete

Presa rusă speculează că preşedintele Vladimir Putin, în vârstă de 61 de ani, s-a căsătorit în secret cu fosta gimnastă Alina Kabaieva, în vârstă de 30 de ani, în contextul în care cei doi au apărut în public purtând verighete, informează blogul publicaţiei Daily Mail.

Cinci moţi salvatori din Munţii Apuseni participă la înmormântarea tatălui lui Vasile Blaga. Ei vor avea o întâlnire cu Traian Băsescu

Cinci moţi salvatori ai răniţilor din accidentul aviatic din Munţii Apuseni, care a avut loc în 20 ianuarie, participă, duminică, la înmormântarea tatălui liderului PDL, Vasile Blaga, ei urmând să aibă o întâlnire cu preşedintele Traian Băsescu.

Cel puţin 12 morţi şi 1.650 de răniţi în urma intemperiilor din Japonia

Cel puţin 12 persoane au murit, iar alte 1.650 au fost rănite în intemperiile care afectează o mare parte a Japoniei, anunţă autorităţile nipone, citate de AFP.
Am observat că ne citești din . Avem o versiune dedicată acestei țări. Vrei să o încerci?
Da