Știrile zilei

Ponta a spus în CExN că prima măsură a Guvernului va fi anularea HG privind UMF Târgu Mureş

Premierul desemnat Victor Ponta le-a spus, miercuri, membrilor Consiliul Executiv Naţional (CExN) al PSD, că prima decizie a Guvernului său după învestire va fi să anuleze HG privind Universitatea de Medicină şi Farmacie Târgu Mureş, au declarat pentru MEDIAFAX surse din PSD.

Georgescu: Vom face toate eforturile pentru bugetari şi pensionari, fără să riscăm stabilitatea

Florin Georgescu, ministrul nominalizat pentru Finanţele Publice, a declarat, miercuri, că viitorul guvern va face toate eforturile necesare pentru a găsi soluţii în vederea majorării salariilor bugetarilor şi pentru pensionari, fără a fi riscate stabilitatea financiară şi echilibrele macroeconomice

Câmpeanu: Priorităţile la Muncă sunt restituirea celor 15% la salarii şi a sumelor oprite pensionarilor

Mariana Câmpeanu, propusă pentru Ministerul Muncii, declarat, miercuri, că priorităţile sale sunt respectarea legii şi o cheltuire transparentă şi corectă a banului public, primele măsuri fiind de reparare, în sensul restituirii celor 15% la salariu bugetarilor şi a sumelor oprite pensionarilor.

BNR opreşte seria de reduceri ale dobânzii după căderea Guvernului Ungureanu. Rata rămâne la 5,25%

Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României a decis miercuri să menţină rata de politică monetară la 5,25% pe an, oprind seria de reduceri consecutive de dobândă începută în noiembrie anul trecut, poziţie anticipată de analişti după căderea Guvernului Ungureanu, săptămâna trecută.

Ponta: Georgescu, Chiţoiu, Cepoi şi Câmpeanu încep după-amiază discuţiile cu FMI

Premierul desemnat Victor Ponta a anunţat, miercuri, că vicepremierul desemnat şi ministru de Finanţe, Florin Georgescu, împreună cu cei nominalizaţi la Economie, Sănătate şi Muncă, respectiv Daniel Chiţoiu, Vasile Cepoi şi Mariana Câmpeanu vor începe după-amiază discuţiile tehnice cu delegaţia FMI.

Korodi a cerut audit judiciar pentru a stabili dacă analiza proiectului Roşia Montană trebuie oprită

Ministerul Mediului aşteaptă rezultatele unui audit judiciar privind eventuala oprire a analizei proiectului minier de la Roşia Montană în urma deciziei definitive a Curţii de Apel Alba Iulia prin care planurile de urbanism pe care se bazează documentaţia proiectului au fost declarate nule.

Ponta: Cercetăm documentele despre Alistar. Dacă sunt elemente neclare, fac altă nominalizare

Premierul desemnat, Victor Ponta, a declarat, miercuri, că împreună cu Victor Alistar şi cu juriştii USL studiază documentele legate de acesta, precizând că dacă va fi o situaţie controversată sau elemente neclare, va face altă nominalizare.

Rata şomajului a crescut în luna martie la 7,5 la sută. Au fost înregistraţi 735.000 de şomeri

Rata şomajului a crescut, în luna martie, cu 0,4 puncte procentuale faţă de februarie, ajungând la 7,5 la sută, iar numărul de şomeri a crescut cu aproximativ 29.000, ajungând la 735.000, informează, miercuri, Institutul Naţional de Statistică (INS).

Macovei: L-au dat jos pe Ungureanu de frică. Ponta porneşte la drum cu minciuni

Europarlamentarul PDL Monica Macovei susţine că trio-ul Voiculescu-Ponta-Antonescu l-a dat jos pe Mihai Răzvan Ungureanu de frică, pentru că acesta creştea în sondaje, ea susţinând că Victor Ponta "porneşte la drum cu minciuni" pentru că a nominalizat în Cabinet persoane aflat în incompatibilitate.

Cătălin Crişan a fost implicat într-un accident rutier pe DN1

Cântăreţul Cătălin Crişan a fost implicat într-un accident rutier pe DN1 şi se pare că artistul ar fi suferit traume abdominale.

ANALIZĂ: Alegeri de criză duminică în Grecia, cu rezultat nesigur şi sub tensiune

Cei 11 milioane de greci sunt chemaţi la urne duminică, 6 mai, pentru a-şi alege deputaţii, dar mai ales pentru a încerca să găsească o majoritate capabilă să scoată ţara din criză, pe fondul unei regrupări politice istorice, sub ameninţarea unei ieşiri din zona euro.

ANI cere Camerei Deputaţilor să îi revoce din funcţii pe deputaţii Sergiu Andon şi Florin Pâslaru

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) cere Camerei Deputaţilor revocarea din funcţii a deputaţilor Sergiu Andon şi Florin Pâslaru, ca urmare a rămânerii definitive şi irevocabile a actelor de constatare a incompatibilităţii.

Frunzăverde: Suspendarea preşedintelui şi schimbarea şefilor Camerelor nu sunt priorităţi USL

Vicepreşedintele PNL Sorin Frunzăverde a declarat, miercuri, că nici suspedarea şefului statului şi nici schimbarea preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului nu sunt priorităţi ale guvernării USL, el precizând însă că Traian Băsescu şi-a pierdut o parte din legitimitate.

Cursul continuă să atingă niveluri istorice. La începutul sesiunii maximul a fost de 4,4314 lei/euro

Cotaţiile monedei naţionale au continuat să atingă niveluri record la începutul sesiunii interbancare de miercuri, după ce marţi piaţa locală a fost închisă, iar cursul a urcat până la un maxim de 4,4314 lei/euro, după care a început să scadă, ca urmare a intervenţiilor BNR, potrivit dealerilor.

Fostul senator PSD Ion Moraru va prelua şefia Secretariatului General al Guvernului

Şefia Secretariatului General al Guvernului va fi preluată de către fostul senator PSD Ion Moraru, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse din USL.

ANI: Victor Alistar are interdicţie de a ocupa funcţii publice până în 7 august 2012

Victor Alistar are interdicţie de a ocupa funcţii publice timp de trei ani, până în 7 august 2012, ca urmare a actului de constatare a incompatibilităţii sale, rămas definitiv în august 2009, iar alte litigii iniţiate de ANFP se referă la alte situaţii, a precizat, miercuri, ANI.

Mircea Diaconu este urmărit penal pentru conflict de interese

Procurorii Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din Parchetul ICCJ au declanşat, în ianuarie, urmărirea penală faţă de Mircea Diaconu, pentru conflict de interese, dosarul fiind în fază de finalizare, potrivit unui răspuns comunicat MEDIAFAX de către Biroul de presă al Ministerului Public.

Obama: Victoria în războiul cu Al-Qaida este la îndemâna noastră

Preşedintele american, Barack Obama, a afirmat miercuri că victoria asupra grupării Al-Qaida este "la îndemână" şi a reînnoit apelul său către talibani pentru ca aceştia să participe la reconcilierea naţională în Afganistan.

Cutremur cu magnitudinea 6,3 în apropierea Mexicului

Un seism puternic având magnitudinea 6,3 s-a produs marţi în Oceanul Pacific, în apropiere de coasta statului mexican Chiapas (sud), conform institutului american de geofizică (USGS).

Udrea: Cabinetul Ponta, cel mai mare din istoria post-decembristă

Liderul PDL Bucureşti Elena Udrea afirmă, pe blog, că discursul lui Victor Ponta de la anunţarea listeri miniştrilor propuşi este dezamăgitor, că USL dovedeşte lipsa de grijă pentru gestionarea resurselor administraţiei centrale, Cabinetul propus fiind cel mai mare din istoria post-decembristă.

GUVERNUL PONTA: Cine sunt miniştrii propuşi – GALERIE FOTO

Premierul desemnat Victor Ponta a anunţat marţi seară, în cadrul uneu conferinţe de presă, componenţa Guvernului, precizând că acesta va fi condus doar de la Palatul Victoria, nu de la Cotroceni sau din altă parte.

Statele Unite somează Ucraina să o elibereze pe Iulia Timoşenko

Statele Unite cer Ucrainei să o elibereze pe Iulia Timoşenko, aflată în greva foamei de 12 zile, în timp ce oficiali UE ameninţă cu boicotarea Euro-2012.

Ponta: Propun Grupului minorităţilor, miercuri, semnarea unui protocol de colaborare cu Guvernul

Premierul desemnat, Victor Ponta a anunţat, marţi seară, că miercuri va avea o serie de întâlniri cu grupurile parlamentare ale minirotăţilor, UNPR şi UDMR, grupului minorităţilor urmând să îi propună semnarea unui protocol de colaborare cu Guvernul.

Victor Alistar, propus în Cabinetul Ponta, ar fi în incompatibilitate în urma unui proces cu ANI. El neagă

Victor Alistar, propus de premierul desemnat Victor Ponta pentru funcţia de ministru delegat la primul-ministru pentru strategii guvernamentale, transparenţă şi relaţii cu societatea civilă, se află în incompatibilitate după ce nu ar fi contestat o decizie a ANI în acest sens care îl viza.

COMENTARIU: Guvernul de şase luni joacă pentru domnia mai lungă a USL

Introducându-i în scenă pe membrii Guvernului de şase luni, premierul desemnat Victor Ponta a vorbit de parcă a inaugurat domnia mai lungă a USL, pentru că părea să nu aibă umbră de îndoială că va câştiga alegerile parlamentare.

Antonescu: Le-am spus colegilor din Guvern că au un singur premier şi şef, care va lua ultima decizie

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, marţi seară, după anunţarea componenţei Guvernului, că le-a transmis colegilor liberali din Executiv că au, pe toată durata şederii lor în acest Guvern, un singur premier, un singur şef care ia, în numele Guvernului, ultima decizie.

Sever Voinescu: Guvernul Ponta inventează ministere halucinante

Purtătorul de cuvânt al PDL, Sever Voinescu, a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX că Guvernul Ponta "sfidează orice minimă rigoare instituţională şi politică" deoarece "inventează ministere halucinante, cume este cel al transparenţei decizionale şi măreşte numărul de ministere".

Cezar Preda: Cred că Guvernul Ponta va fi condus de la sediul Grivco

Deputatul PDL Cezar Preda a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, că el crede că Guvernul Ponta "va fi condus de la sediul Grivco", arătând că Victor Ponta nu l-a convins că noul Cabinet va fi condus doar de la Palatul Victoria.

Patru persoane au fost împuşcate în cartierul Giuleşti din Capitală

Patru persoane au fost împuşcate în cartierul Giuleşti, cu o armă cu bile de cauciuc, în urma unui conflict spontan izbucnit între două grupuri, a declarat, marţi seară, pentru MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Alexandru Niculae.

Guvernul intenţionează să se reunească miercuri în şedinţă, sub conducerea lui Ungureanu

Guvernul intenţionează să se reunească miercuri în şedinţă, sub conducerea premierului demis Mihai Răzvan Ungureanu, pentru a aproba proiectele de hotărâri restante care vor fi propuse de către miniştri, au declarat pentru MEDIAFAX surse oficiale.

Ponta: Guvernul va fi condus doar de la Palatul Victoria, nu de la Cotroceni. Lista miniştrilor din GUVERNUL VICTOR PONTA

Premierul desemnat Victor Ponta a anunţat marţi seară, în cadrul uneu conferinţe de presă, componenţa Guvernului, precizând că acesta va fi condus doar de la Palatul Victoria, nu de la Cotroceni sau din altă parte.

Defilările organizate de 1 mai în Europa au luat forma unor adevărate proteste. Ce mesaje au transmis manifestanţii – FOTO

Manifestaţiile de 1 mai au luat, anul acesta, forma unor proteste faţă de măsurile de austeritate, în numeroase ţări europene, 100.000 de persoane participând la mitingurile din Spania.

Ultima etapă de înscriere în clasa I şi în cea pregătitoare începe miercuri. Câţi copii au fost înscrişi până acum

A patra şi ultima etapă de înscriere în clasa pregătitoare şi în clasa I, pentru anul şcolar 2012-2013, începe miercuri, până în 18 mai urmând să fie înmatriculaţi toţi copiii.

Gigi Becali candidează la Primăria Capitalei: Vreau câte 10 biserici noi în fiecare sector

Europarlamentarul Gigi Becali şi-a depus, marţi, dosarul de candidatură pentru un mandat de primar general al Capitalei, el afirmând că doreşte ca în fiecare Sector să fie construite câte 10 biserici, iar el să devină cel mai bun primar din lume, precum Sfântul Vasile cel Mare.

Igaş: Ruptura la vârful USL, mai evidentă ca niciodată. USL doreşte politizarea instituţiilor

Senatorul Traian Igaş, vicepreşedinte al PDL, susţine că "ruptura de la vârful USL a devenit şi mai evidentă în ultimele zile", el afirmând că intenţiile reale ale USL sunt politizarea cu orice preţ a instituţiilor statului, până la cele mai mici niveluri.

Ponta anunţă Guvernul la 21.15: Am încheiat absolut toate discuţiile. Lista posibililor miniştri

Premierul desemnat Victor Ponta a declarat, marţi după-amiază, la plecarea de la sediul PSD, că va face la ora 21.15 anunţul privind componenţa Guvernului, că a încheiat toate discuţiile şi că este convins că va fi un Guvern "bun", care "va pune în aplicare ceea ce oamenii aşteaptă".

Nicuşor Constantinescu: Ieri am stabilit cu Ponta că până în august se dau înapoi pensiile, salariile

Şeful CJ Constanţa, Nicuşor Constantinescu, le-a spus, marţi, celor câteva sute de oameni aflaţi la o petrecere cu mici şi bere că luni a fost la o întâlnire cu Victor Ponta şi cu ceilalţi preşedinţi de CJ ai PSD, unde s-a stabilit că până în august "se dau înapoi pensiile, salariile şi sporurile".

Baconschi: O modificare pe fond a scrisorii de intenţie către FMI ar fi un risc major

Prim-vicepreşedintele PDL Teodor Baconschi a declarat, marţi, că o eventuală modificare pe fond a datelor scrisorii de intenţie către FMI de viitorul guvern Ponta ar fi "nu numai o eroare politică majoră, dar şi un risc obiectiv de derapaj economic".

Românii, printre cei mai pesimişti consumatori din lume

Încrederea românilor în economie s-a îmbunătăţit uşor în primul trimestru din 2012, comparativ cu ultimele trei luni ale anului trecut, însă ţara rămâne în categoria în care predomină pesimismul în rândul consumatorilor, într-un clasament realizat de compania de consultanţă Nielsen pentru 56 de ţări

Boagiu: E cel mai mare pericol o eventuală decizie de a reveni asupra măsurilor de reformă adoptate

Vicepreşedintele PDL Anca Boagiu a declarat, marţi, că este "cel mai mare pericol pentru România o eventuală decizie a viitorului guvern de a reveni asupra măsurilor de reformă adoptate", ea susţinând că aceasta ar conduce la recesiune.