Prima pagină » Sănătate » Premieră mondială. Un pacient complet orb îşi recapătă vederea cu un autotransplant de cornee

Premieră mondială. Un pacient complet orb îşi recapătă vederea cu un autotransplant de cornee

Un pacient a căpătat un ochi funcţional din doi ochi orbi, după un transplant al întregii suprafeţe oculare.
Premieră mondială. Un pacient complet orb îşi recapătă vederea cu un autotransplant de cornee

Pacientul îşi pierduse vederea la ochiul stâng timp de 30 de ani din cauza unei orbiri ireversibile a retinei şi, în ultimii 10 ani, îşi pierduse progresiv şi funcţia vizuală a ochiului drept, din cauza unei boli cronice rare care a distrus corneea şi suprafaţa oculară.

În ultimii ani, ochiul drept fusese supus la două transplanturi tradiţionale de cornee, ambele eşuând rapid din cauza lipsei de funcţie a suprafeţei oculare.

În operaţia făcută la Spitalul Molinette din Torino, pentru prima dată în lume, a fost realizat un autotransplant al întregii suprafeţe oculare, prelevată de la ochiul stâng, incluzând nu numai corneea, ci şi o parte din scleră şi întreaga conjunctivă, inclusiv celulele stem din limbus, scrie Repubblica.

„Pe scurt, pacientul îşi pierduse iremediabil funcţionalitatea ochiului stâng din cauza unor probleme la nivelul retinei, în timp ce ochiul drept a păstrat un potenţial de recuperare care s-a dovedit inutil cu transplanturile tradiţionale”, relatează profesorul Michele Reibaldi.

„Operaţia a fost efectuată prin prelevarea, dintr-o singură bucată, a întregii conjunctive, a întregii cornee şi a doi milimetri de scleră de la ochiul stâng, care era irecuperabil din punct de vedere funcţional, dar cu o cornee şi o suprafaţă oculară sănătoase”, au explicat medicii.

Practic, o treime din ochiul stâng a fost autotransplantată în ochiul drept, care a fost apoi reconstruit.

„Adevărata noutate constă”, subliniază profesorul Vincenzo Sarnicola, „în faptul că am extins transplantul de cornee la întreaga suprafaţă oculară, la ţesuturile conjunctivo-sclerale, care joacă un rol fundamental pentru a permite succesul transplantului în condiţii speciale, ca în cazul pacientului nostru. În acelaşi timp, ochiul stâng a fost reconstruit cu ţesut de la donator doar în scop estetic”.

Pacientul, după două săptămâni de la operaţie, i-a recăpătat vederea şi se poate deplasa independent.

„Suntem foarte entuziasmaţi şi ne aşteptăm la un succes de durată în cazul ochiului drept, deoarece acesta a fost reconstruit cu ţesuturile pacientului şi, prin urmare, este potenţial ferit de problemele de respingere care au afectat transplanturile anterioare”, concluzionează Reibaldi şi Sarnicola.

Recomandarea video

EXCLUSIV | Parchetul General: Decizia CJUE privind prescripția se aplică doar cazurilor de fraudă cu fonduri europene și evaziune fiscală, nu și celor de corupție / Ce se mai poate face astfel încât infractorii și inculpații să nu scape pe prescripție / Fosta judecătoare Daniela Panioglu demontează interpretarea parchetului / Fostul procuror Elena Hach: Corupția cu bani europeni nu se mai prescrie pe regula ÎCCJ
G4Media
A murit Spiridon, tatăl lui Adrian Mutu » Fan Știința, părinte exigent + Pasiunea transmisă printr-o pereche de jambiere
GSP.ro
Zece alpiniști, inclusiv celebrul Nirmal Purja, sunt căutați de salvatori după o avalanșă pe unul dintre cei mai înalți munți din lume. Mesajul transmis de alpinistul Horia Colibășanu
Gandul
'L-au resuscitat'. Prima reacție a lui Stelian Ogică, după ce Adrian Ropotan a fost implicat într-un accident teribil
Cancan
Anamaria Prodan, apariție fără inhibiții la 53 de ani, în costum de baie
Prosport
Pedeapsă mică pentru contabila care a țepuit MAE cu 8,4 milioane de lei. Cum povestește inculpata că a luat banii: „Când diplomații erau în misiune, eu îi treceam ca fiind în concediu”
Libertatea
Adrian Ropotan, în stare gravă după accidentul de microbuz din Argeș. Antrenorul a fost resuscitat la fața locului. Imagini de la locul accidentului
CSID
Un proprietar își vinde mașina chinezească pe Autovit după 30.000 KM. Cât cere pe ea
Promotor
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia