Primul judeţ din România care intră în carantină totală. Măsurile stricte se vor aplica până pe 15 aprilie

Maramureşul intră în carantină totală, de miercuri, 25 martie. Deplasările vor fi limitate şi vor trebui justificate şi între orele 6:00 şi 22:00. Măsura este valabilă până în data de 15 aprilie.

35583 afișări
Imaginea articolului Primul judeţ din România care intră în carantină totală. Măsurile stricte se vor aplica până pe 15 aprilie

Foto: Profimedia

Au fost introduse unele restricţii de circulaţie a persoanelor, în Maramureş, potrivit deciziei Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (SCJU). Judeţul Maramureş va institui şi pe timpul zilei interdicţiile de circulaţie care sunt valabile acum numai noaptea la nivel naţional. Deplasările vor fi limitate şi vor trebui justificate şi între orele 6:00 şi 22:00. Este primul judeţ care instituie astfel de măsuri.
 
Autorităţile au decis să ia aceste măsuri după ce au constatat că oamenii nu respectau instrucţiunile de distanţare socială. Astfel, cetăţenii se pot deplasa la cumpărături, farmacie şi la serviciu (doar cu hârtie doveditoare de la angajator).
 
O altă măsură strică în Maramureş este că persoanele peste 60 de ani vor avea voie să iasă la cumpărături numai între orele 7 şi 11.
 
Potrivit unei hotărâri adoptate, luni, de SCJU Maramureş, măsura privitoare la vârstnicii peste 60 de ani se aplică tot din 25 martie.
 
„Categoria cea mai vulnerabilă la infectarea cu coronavirus o reprezintă populaţia cu vârsta peste 60 de ani. În acest sens, se instituie un program diferenţiat, pe categorii de vârstă, privind accesul maramureşenilor în magazine alimentare, hypermarket-uri supermarket-uri, farmacii. În acest context persoanele cu vârsta peste 60 de ani vor efectua cumpărăturile necesare dimineaţa, între orele 7-11, urmând ca de la ora 11 şi până la închiderea magazinelor, cumpărăturile să fie realizate de persoanele cu vârsta sub 60 de ani. Măsura este valabilă din data de 25 martie”, se arată în hotărâre.
 
De asemenea CJSU Maramureş a decis să transmită o adresă la MAI pentru verificarea accesului vehiculelor şi a persoanelor care intră în judeţ, la toate punctele de intrare, prin constituirea de filtre operaţionalizate de IPJ Maramureş, cu sprijinul Jandarmeriei.
 
„Organele de ordine abilitate vor stabili de unde vin aceste persoane sau unde se deplasează, dar şi care este istoricul de călătorie în ultima perioadă”, se precizează în hotărârea CJSU Maramureş.
 
Propunerile au fost înaintate CJSU de preşedintele CJ Maramureş, Gabriel Zetea.
 
 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici