Prima pagină » Știrile zilei » „Propunem creșterea vârstei de pensionare în sistemul de justiție la 65 de ani”, anunță premierul Bolojan

„Propunem creșterea vârstei de pensionare în sistemul de justiție la 65 de ani”, anunță premierul Bolojan

Propunem creșterea vârstei de pensionare în sistemul de justiție la vârsta de pensionare standard de 65 de ani, a anunțat premierul Ilie Bolojan, în timpul unei conferințe pe tema reformei pensiilor speciale.
„Propunem creșterea vârstei de pensionare în sistemul de justiție la 65 de ani”, anunță premierul Bolojan
Sursa foto: Alexandru Dobre/Mediafax Foto

„Legat de vârstă și de vechime, propunem creșterea vârstei de pensionare și intrarea și în sistemul de justiție la vârsta de pensionare standard de 65 de ani. De asemenea, față de vechimea pe care astăzi o prevede legea de 25 de ani, ceea ce permite pensionarea la 48 de ani, propunem o creștere a vechimii după care te poți pensiona la 35 de ani. Asta înseamnă că există posibilitatea ca un magistrat care lucrează de la început în sistemul de magistratură din România să iasă la pensie mai repede dacă dorește, dar nu la 48 de ani ci la 58 de ani”, spune Ilie Bolojan.

El precizează că magistrații pot ieși la pensie anticipat, în pierd pentru fiecare an 2% din pensie.

„Aceste prevederi sunt de natură să crească vârsta de pensionare, să elimine această inechitate și să avem toți magistrații, azi avem din păcate o mică parte care au preferat să rămână să lucreze și le mulțumesc pentru că au optat să rămână în sistem și să lucreze după vârsta standard de pensionare, în activitate. Deci vom avea practic întregul corp al magistraților în activitate la maturitatea vârstei profesionale și eu cred că în anii următori se va vedea acest lucru prin calitatea activității de justiție din România, prin sentințe unitare, prin mai multă celeritate și în general prin îmbunătățirea cadrului în care funcționăm”, încheie Bolojan.

Citește și