Prima pagină » Știrile zilei » România – Suedia: „Tricolorii” caută primele puncte în Liga Națiunilor

România – Suedia: „Tricolorii” caută primele puncte în Liga Națiunilor

Echipa națională de fotbal a României se întâlnește luni seară, de la ora 21:45, cu selecționata Suediei. Cu peste 50.000 de suporteri așteptați în tribunele Arenei Naționale, „Tricolorii” antrenați de Gheorghe Hagi urmăresc să obțină primele puncte în Liga Națiunilor după un început de campanie dezastruos.
România - Suedia: „Tricolorii” caută primele puncte în Liga Națiunilor
Hepta/Mediafax Foto
Radu Mocanu
05 oct. 2026, 20:49, Sport

UPDATE: ECHIPELE DE START

România (4-2-3-1): O. Hindrich – A. Rațiu, A. Coubiș, M. Ilie, N. Bancu – R. Marin, V. Dragomir – N. Stanciu, D. Man, D. Olaru – F. Tănase 

Rezerve: I. Radu, L. Eissat, T. Băluță, A. Cicâldău, V. Mihăilă, I. Hagi, R. Opruț, V. Cojocaru, V. Screciu, C. Cîrjan, O. Moruțan, T. Strata. 

Suedia (4-4-2): V. Johansson – F. Beijmo, E. Smith, V. Lindelöf, G. Gudmundsson – A. Bernhardsson, J. Karlström, L. Bergvall, S. Nanasi – B. Zeneli, V. Gyökeres 

Rezerve: N. Törnqvist, D. Svensson, P. Abraham, H. Bolin, W. Swedberg, K. Sema, H. Skoglund, V. Eriksson, S. Dahl, H. Larsson, M. Ellborg. 

ȘTIREA INIȚIALĂ

Naționala României a început dificil această campanie, fiind învinsă în toate meciurile disputate. „Tricolorii” ocupă ultima poziție în clasamentul grupei H, fără niciun punct acumulat și cu un golaveraj de 3-12 după primele trei etape. 

Debutul a adus o înfrângere în deplasarea cu Suedia, scor 1-2, urmată de un alt eșec pe teren propriu în fața Bosniei și Herțegovinei, scor 2-4. 

Vineri, la Varșovia, România a fost demolată cu un scor de 6-0 de reprezentativa Poloniei. 

În aceste condiții, meciul de luni este așteptat ca o reacție a echipei după umilința suferită în ultima etapă. 

Peste 50.000 de suporteri sunt așteptați în tribunele Arenei Naționale, la primul meci oficial al reprezentativei cu public pe teren propriu în mandatul lui Gheorghe Hagi. 

Jucătorii convocați pentru duelul de pe Arena Națională

În lotul României se află: 

Portari: Ionuț Radu, Otto Hindrich, Valentin Cojocaru. 

Fundași: Andrei Rațiu, Matei Ilie, Andrei Coubiș, Lisav Eissat, Raul Opruț, Tony Strata, Nicușor Bancu.

Mijlocași: Vladimir Screciu, Tudor Băluță, Alexandru Cicâldău, Nicolae Stanciu, Ianis Hagi, Răzvan Marin, Cătălin Cîrjan, Vlad Dragomir.

Atacanți: Florin Tănase, Valentin Mihăilă, Dennis Man, Darius Olaru, Olimpiu Moruțan.

Radu Drăgușin și Virgil Ghiță sunt suspendați, în timp ce Marius Marin și Daniel Bîrligea se numără printre jucătorii indisponibili. 

Declarațiile antrenorului

„Pentru mine este doar un început slab al echipei României. Și eu sunt la început de drum, sper să schimb acest lucru pentru că este fundamental și necesar să schimbăm lucrul acesta. Trebuie să câștigăm (…) sper ca suporterii să fie al 12 lea jucător și să câștigăm. (…) Sunt la început de drum, am ideile mele, necesită puțin timp. (…) Există contractul, ne pare rău de început, este un început greu”, a  declarat duminică selecționerul Naționalei, Gheorghe Hagi. 

Recomandarea video