Potrivit autorităților locale, trenul Rajdhani Express, care se deplasa spre New Delhi cu aproximativ 650 de pasageri la bord, a surprins o turmă de circa 100 de elefanți pe șine.
Mecanicul a observat animalele și a acționat frâna de urgență, însă impactul nu a mai putut fi evitat.
În urma coliziunii, cinci vagoane și locomotiva au deraiat, scrie India Today.
Nu au fost înregistrate victime omenești.
Cei aproximativ 200 de pasageri aflați în vagoanele deraiate au fost transportați ulterior la Guwahati cu un alt tren, iar restul garniturii și-a continuat drumul.
Medicii veterinari au efectuat necropsii asupra elefanților uciși, animalele urmând să fie îngropate.
Accidentul s-a produs la aproximativ 125 de kilometri sud-est de Guwahati, capitala statului Assam.
Deși regiunea este frecvent traversată de elefanți, autoritățile feroviare susțin că zona nu este clasificată oficial drept coridor pentru fauna sălbatică.
Astfel de incidente nu sunt rare în Assam, unde trăiesc aproximativ 7.000 de elefanți asiatici sălbatici.
Din 2020, cel puțin 12 elefanți au murit în accidente similare, pe fondul traficului feroviar intens și al pătrunderii animalelor în apropierea așezărilor umane, în perioada recoltării orezului.