Prima pagină » Știrile zilei » Simion acuză „falia satanistă” și „parazitismul politic” din administrația României

Simion acuză „falia satanistă” și „parazitismul politic” din administrația României

George Simion, președintele AUR și candidat la alegerile prezidențiale, lansează acuzații la adresa guvernării, la o întâlnire cu reprezentanții Blocului Național Sindical. Simion denunță ceea ce el numește „oportunism politic" și „parazitism" în administrație.
Simion acuză „falia satanistă” și „parazitismul politic
Sursa foto: Alexandru Dobre/Mediafax Foto
Andreea Tobias
07 mai 2025, 17:02, Politic

„Din oportunism politic, falia aceasta globalistă, progresistă, satanistă, care susținea exact aceleași măsuri de bun simț, toate guvernele știu ce trebuie făcut, dar nu pot face aceste guverne ceea ce trebuie pentru țară, pentru că au pile, relații, secretare, amante, membri de partid, care trebuie să paraziteze administrația locală și centrală”, a declarat Simion.

„Paraziții politici” care au „înțesat” administrația – problema reală a Romaniei

Liderul AUR a criticat creșterea numărului de angajați din sectorul public de la 800.000 în anul 2000 la peste 1.300.000 în prezent, afirmând că problema României nu este legată de profesori, medici sau polițiști, ci de „paraziții politici” care au „înțesat” administrația.

„A spus contracandidatul meu că vreau să dau afară profesori. A mințit. Nu este o problemă cu profesorii din această țară. Nu este o problemă cu cadrele medicale din această țară. Nu este o problemă cu polițiștii, militarii, pompierii din această țară și, în general, cu corpurile profesionale. Nu este o problemă cu funcționarii publici, onești muncitori din această țară”, a afirmat candidatul.

Simion a făcut apel la dialog și dezbatere, invitându-și contracandidatul la mai multe emisiuni televizate programate în zilele următoare.

El a subliniat necesitatea opririi „regimului Klaus Werner Iohannis” și a tipului de administrație „în care țara se duce de râpă”

„Există o mare disparitate între diferite zone din țară. Astăzi, adversarii noștri politici, cei care se consideră a fi intelectuali, dar nu sunt, pentru că dau dovadă de multe ori că nu înțeleg niște elemente de bază și sunt de multe ori bănuiți de analfabetism funcțional. Avem zone din România abandonate, dincolo de București, unde vin investitori străini și să dea Dumnezeu să vină în continuare și să urmeze exemplul de bune practice al antreprenorilor români și a unora dintre antreprenorii străini și să plătească taxe corect în țara noastră pentru ca să putem avea autostrăzi, spitale, școli, sigur dacă nu avem o corupție endemică menționată de domnul Costin mai devreme și o incapacitate administrativă severă, așa cum am văzut timp de 10 ani la Palatul Cotroceni”, a spus Simion.