Tot mai multe minore devin mame. Caz alarmant într-un sat din județul Maramureș: mai multe fete sub 12 ani sunt însărcinate
Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Maramureș a nu cunoștea cu exactitate situația și amploarea acestui fenomen, cazul fiind descoperit de jurnaliști, a transmis un site dedicat mamelor din România, Totul despre mame.
„Am aflat și noi din presă. Am trimis imediat echipe în teren pentru a verifica aceste informații”, a declarat un reprezentant al DGASPC Maramureș, după ce jurnaliștii au publicat cazul.
Astfel de cazuri sunt întâlnite în toată țara, în special în mediul rural, în familiile în care nivelul de sărăcie este acut.
Potrivit studiilor realizate, două treimi din totalul minorelor gravide sau mame nu urmează o formă de învățământ sau au abandonat școala înainte de a rămâne însărcinate.
Studiile atrag atenția asupra gravității situației
Anual, România se află în fruntea clasamentelor Eurostat privind numărul de nașteri la adolescente, alături de Bulgaria. Rata în România este de aproape 34 de nașteri la mia de fete între 15 și 19 ani, iar în Bulgaria, 37 la mie.
În România, rata nașterilor în rândul fetelor de 10–14 ani este de 8.5 ori mai mare decât media europeană, iar la grupa de vârstă 15–19 ani, de 3.4 ori mai mare, potrivit unui raport UNICEF.
Rata natalității în rândul fetelor cu vârsta cuprinsă între 10 și 14 ani s-a dublat între 1990 și 2020, de la 0.18% (procentul nașterilor în rândul fetelor cu vârsta cuprinsă între 10 și 14 ani din totalul nașterilor din România) la 0.37% în 2020.
Între 2011 și 2019, rata medie a natalității la adolescentele cu vârsta cuprinsă între 10 și 14 ani a fost de 0.31%. 23 de județe au raportat o rată mai mare decât media națională pentru această perioadă (54.8%).
Potrivit studiului, 1 din 10 copii din România se naște dintr-o mamă adolescentă, iar 1 din 6 adolescente care au avut un copil înainte de vârsta de 15 ani vor avea un al doilea copil înainte de vârsta de 18 ani.
Una din trei fete care în prezent sunt mame/gravide minore a rămas însărcinată pentru prima dată în jurul vârstei de 15 ani sau mai puțin, arată datele unui studiu realizat de Salvați Copiii România.
Numai în 2022, 746 de nașteri au fost înregistrate la fete cu vârsta între 10 și 14 ani, alte 1.286 de nașteri fiind la mame care aveau 15 ani. Aproape jumătate dintre nașterile din mame sub 15 ani din statele Uniunii Europene provin din România, unde unu din zece nou-născuți are o mamă adolescentă.
Dinamica nașterilor mamelor minore
Potrivit Eurostat, numărul nasterilor la mamele care au sub 15 ani s-a menținut între 2018 și 2022, în România:
• 2018: 8.621 de nașteri de la mame cu vârsta sub 18 ani, dintre care 725 de la mame care încă nu au împlinit
15 ani;
• 2019: 8.457 de nașteri de la mame sub 18 ani, 749 de la mame sub 15 ani;
• 2020: 8.276 de nașteri de la mame sub 18 ani, 731 de la mame sub 15 ani;
• 2021: 8.024 de nașteri de la mame sub 18 ani, 745 de la mame sub 15 ani;
• 2022: 7.538 de nașteri de la mame sub 18 ani, 746 de la mame sub 15 ani.
În total, din 2018 până în 2022, România a înregistrat 40.916 nașteri din mame sub 18 ani, dintre care 3.696 au fost la mame care încă nu împliniseră 15 ani.
Statul continuă să ofere sprijin mamelor minore
Bursele destinate reinserției școlare a mamelor minore vor fi menținute, în cuantumul actual, în ciuda contextului dificil generat de criza bugetară, a anunțat public Mirabela Amarandei, consilier onorific al ministrului Educației, Daniel David.
Potrivit Mirabelei Amarandei, ministrul Educației, Daniel David, și-a reafirmat angajamentul față de această măsură, considerând-o esențială pentru sprijinirea tinerelor mame aflate în situații vulnerabile și pentru ruperea cercului vicios al sărăciei, abandonului școlar și excluziunii sociale.
„Ministrul Daniel David anunțase acum câteva săptămâni, la primele discuții despre măsurile din educație, că bursele pentru mamele minore nu sunt un subiect de negociere, înțelegând impactul și importanța lor. Astăzi (sâmbătă – n.r.) am rediscutat cu el tema și mă bucur că ministrul David și-a reconfirmat poziția, respectiv de menținere a acestora în pachetul de măsuri asumat de Ministerul Educației. Bursele destinate reinserției mamelor minore rămân. În cuantumul existent. (…) Există niște argumente și raționale și juste pe care se structurează actualele măsuri și mă bucur că incluziunea mamelor minore rămâne, și pentru ministrul Daniel David, un subiect care nu se negociază în criză”, a transmis Mirabela Amarandei.